Cainele labrador este una din cele mai populare rase de caini. El este folosit atat ca animal de companie, dar si pe post de detectare a persoanelor care au incalcat legea si pentru ajutarea politiei la retinerea acestora.
Acest animal isi are originile intr-o insula din Canada, numita Newfoundland („Pamantul Nou descoperit”). Dupa cum spune si denumirea acestei insule, labradorii isi trag radacinile din rasa newfoundland, care era stabilita, la fel ca si acestia pe acel „Pamant Nou Descoperit” din Canada.
Numele lor a fost mentionat intai in 1822, in jurnalul unui explorator al vremii. Ei erau crescuti aici si au aparut pe „Batranul Continent” abia la mijlocul anilor 1900. Pentru ca erau niste caini foarte inteligenti, ascultatori si aveau un simt al recunoasterii foarte dezvoltat, labradorii au fost repede indragiti de catre mai toata lumea. In Marea Britanie, ei au fost recunoscuti ca si rasa in anul 1903, iar in S.U.A 14 ani mai tarziu.
Daca la inceput ei nu erau folositi ca si animale de companie, fiind preferati pentru excelentul rol de vanatori pe care il puteau indeplini, odata cu trecerea timpului, oamenii si-au dat seama ca sunt niste exemplare speciale si au inceput chiar sa foloseasca labradorii ca si indrumatori pentru persoanele cu diverse handicapuri: lipsa vazului, lipsa auzului etc…
In urma cercetarilor amanuntite, s-a hotarat ca rasa labrador sa fie impartita in doua subrase: labradorul englez si labradorul american. Daca prima isi are originile, dupa cum insusi numele sugereaza, in Anglia, cea de-a doua a fost crescuta si dezvoltata in Statele Unite.
Printre principalele deosebiri intre cele doua, mentionam ca cea engleza se remarca prin faptul ca animalele sunt mai putin agile si mai putin flexibile decat cea americana, ele putand sa se diferentieze in greutate semnificativ fata de cealalta. Labradorii americani sunt mai puternici, mai bine facuti si, in general, mai vioi si mai plini de viata decat colegii lor. Dintre asemanari, cele mai importante sunt ca ambele cuprind exemplare afectuase, usor de invatat si cu reflexe excelente si ambele sunt excelente animale de protectie.
Ca si descriere fizica, un caine din rasa labrador are un cap mai lung si mai lat decat multe alte rase. Ochii pot avea diferite culori, insa cele mai frecvente sunt maroniul si negrul. Blana acestor animale poate avea numai putin de trei nuante: galbena, neagra sau maronie. Ca si greutate, labradorul poate cantari intre 25 si 35 de kilograme, iar ca lungime, poate atinge si jumatate de metru. Un alt lucru de stiut este ca acest caine se numara printe cei mai buni inotatori dintre toate rasele.
O caracteristica a labradorilor este echilibrul si capacitatea lor de a se obisnui cu mediul in care locuiesc. Daca sunt tinuti in apartament, proprietarii lor nu trebuie sa-si faca multe griji, intrucat acesti caini nu cauzeaza multe pagube, cu o singura conditie: sa fie bagati in seama si sa nu fie ignorati. De aceea, este bine ca daca stapanii pleaca pentru mai mult timp de acasa, sa fie totusi cineva care sa stea cu animalul. Daca este lasat singur pentru o perioada mai indelungata, exista riscul ca acesta sa sufere depresii, care pot degenera in probleme mai grave.
Fiind foarte atasabil si iubitor, labradorul este un excelent animal de companie pentru cei mici. Cu toate acestea, la fel ca multe alte animale de companie, se ataseaza cu precadere de un singur membru al familiei, pe care il va iubi mai mult.
Daca va ganditi sa folositi acest caine pentru paza, este bine de stiut ca trebuie sa va ganditi de doua ori. Ei nu sunt deranjati de prezenta strainilor pe teritoriul lor, intrucat au o fire blanda, linistita si nu sunt deloc suspiciosi.
Ca si speranta de viata, labradorii pot trai intre 10 si 12 ani, dar bineinteles ca au existat si cazuri cand unele specimene au trait si mai mult, pana undeva la 17-18 ani.
Aceasta rasa nu este predispusa la multe boli sau afectiuni. Cu toate acestea, este bine de stiut ca poate suferi de probleme digestive, probleme articulare, probleme de vedere, probleme pulmonare sau de epilepsie. Totusi, toate acestea pot aparea dupa ce cainele va atinge o anumita varsta, de obicei dupa tineretea acestuia.
Daca doriti sa dresati un labrador, este bine sa cunoasteti unele lucruri. Acesti caini beneficiaza de o inteligenta ridicata si sunt foarte avizi catre nou. Puteti sa incepeti sa-i dresati inca de la sase-sapte luni. Aveti grija insa: nu exagerati cu durata dresajului inca de la inceput. Cinsprezece-douazeci de minute pe zi sunt mai mult decat suficiente, pana cand animalul se va obisnui si va intra intr-o rutina. Dupa aceea, pe la un an, puteti incepe sa cresteti durata antrenamentelor, pana cand ajungeti la o ora.
Ca si alimentatie, labradorii nu sunt pretentiosi. Ei mananca aproape orice li se ofera. Cu toate acestea, este de preferat sa nu ii dati alimente in exces, pentru ca poate deveni obez.
Vezi cum se joaca un caine Labrador, video: