Planta de apartament Ecmea este o planta foarte frumoasa, dar care are un mic”defect”: dupa ce infloreste, moare, dar asta nu inseamna ca nu se pot obtine alte plante de la ea. Provine din America Meridionala, fiind innebunita dupa solul si mediul padurilor tropicale umede, si traieste pe arbori, pentru ca este mangaiata de apa care cade de pe copaci pe frunzele sale, comparate cu o curea datorita aspectului lor pielos. Aspectul sau este de rozeta, iar frunzele sale sunt dispuse in asa fel incat apa scursa din arbori ramane acolo. Are de obicei o inaltime de 30 de cm, dar poate ajunge si la un metru inaltime.
Din fericire pentru ea, infloreste abia dupa trei sau patru ani, cand ajunge la maturitate si are o singura floare, ca o tija, iar varful tulpinii se desface. Aceasta floare are in jur de 15 cm si vara apar din ea floricele mici, de diverse culori, care se afla intre bractee (frunzulitele care compun intreaga floare). Durata de viata a lor este pana la sase saptamani, dupa care se ofileste, ducand la moartea rozetei. Dar de cele mai multe ori planta dezvolta pe langa rozeta principala alte doua sau trei rozete, care pot fi prelevate si cultivate ulterior.
Speciile genului din care face parte si planta de apartament Ecmea sunt variate, fiecare avand o frumusete proprie. Cea mai usor de cultivat si in acelasi timp cea mai usor de gasit in magazinele de specialitate este Aechmea fasciata, care are rozeta scortoasa cu margini zimtate, de culoare gri cu verde si alb spre argintiu, iar bracteea este de culoare roz cu flori mici si albastre, care au o durata mai mare de viata decat celelalte din specia sa – poate tine pana la patru luni de zile.
De la ea s-au obtinut varietatile “Purpurea” (are frunze de culoarea castanei cu pete argintii) si “Variegata” (are frunze gri spre verde cu crem spre galben). Aechmea chantinii este o planta mai pretentioasa fata de celelalte specii, pentru ca are nevoie de multa caldura si umiditate. Frunzele sunt mai mari si au argintiu pe ele, in timp ce bracteele sunt de culoarea portocalei, iar florile mici si rosii.
Substratul de care planta de apartament Ecmea are nevoie trebuie sa fie alcatuit dintr-un amestec din care sa nu lipseasca pamantul, iar pentru un bun drenaj trebuie sa contina si muschi de sfagnum, neaparat proaspat. Are nevoie de trei lucruri mari: umiditate, temperatura mai mare de 15º C si multa lumina, dar nu direct de la soare. Se poate muta intr-un alt ghiveci, dar la o perioada de doi ani diferenta. Primavara si vara are nevoie de multa apa, dar aceasta nu trebuie sa ude pamantul prea mult, nu trebuie sa fie inecata cu apa.
Ultimele doua frunze de deasupra trebuie sa fie mereu pline cu apa, avand grija sa fie tot timpul reinnoita. Daca nu se lasa pamantul si mijlocul rozetei fara apa, cultivatorul nu trebuie sa isi faca prea multe griji, pentru ca va avea parte de aceasta planta mult timp sau, cel putin, pana cand va muri. De asemenea, de doua ori pe luna apa se poate amesteca cu un ingrasamant lichid – un lucru chiar recomandat de catre specialisti, iar acest amestec poate fi pulverizat direct pe rozeta.
Nici toamna sau iarna nu ridica probleme in cultivarea plantei de apartament Ecmea. Trebuie tinuta la o temperatura care sa nu scada sub 13º C, iar cantitatea de apa cu care se uda trebuie sa fie de ajuns ca rozeta sa fie mereu plina, iar pamantul mentinut in permanenta umed. La sfarsitul iernii floarea incepe sa moara, iar atunci, daca se vrea cultivarea altor plante, trebuie taiata chiar de la baza, avand grija sa nu se lezeze frunzele care alcatuiesc rozeta. Dupa aceasta operatiune, in scurt timp incep sa apara noi rozete, iar in timp ce acestea se dezvolta, rozeta principala incepe sa se ofileasca, murind in cele din urma.
Reproducerea plantei de apartament Ecmea se realizeaza prin lastari si nu este deloc un proces complicat. Lastarii se taie cu ajutorul unui cutit ascutit chiar de la baza, in orice moment al anului, chiar nu este nicio diferenta, si pe urma se planteaza intr-un substrat neaparat umed. In acelasi timp, rozeta principala, cea care moare, poate fi inlaturata din ghiveci, iar rozetele nou aparute pot sa fie cultivate chiar in locul in care au rasarit.
Planta de apartament Ecmea, pe langa faptul ca nu este pretentioasa, nici nu este pusa in pericol prea des. Uneori se intampla sa fie atacata de afide sau de paduchi testosi ori lanosi, dar pot fi anihilati cu ajutorul unui insecticid bun. Ea poate fi degradata in cazul in care nu se respecta anumite lucruri. Adica, daca varful frunzelor se fac maro si se incretesc, asta inseamna ca locul in care sta e prea uscat si prea calduros.
Ea isi poate reveni daca este pusa intr-un recipient cu apa si cu pietris. Poate suferi si daca sta in curent, iar in cazul in care nu apare floarea centrala, asta inseamna ca are nevoie de mult mai multa lumina decat ii este oferita. Respectandu-se anumite reguli esentiale, cultivatorii vor avea parte de o planta sanatoasa si frumoasa.