Sarcină & BebeIn cât timp și cum slăbim după naștere? O întrebare des întâlnită...

In cât timp și cum slăbim după naștere? O întrebare des întâlnită în rândul proaspetelor mămici

In cat timp slabim dupa nastere? Raspunsul la aceasta intrebare variaza in functie de multi factori: greutatea corporala inainte de sarcina, numarul de kilograme acumulate pe parcursul sarcinii, varsta, conditia fizica, stilul de viata si…vointa! A devenit o preocupare importanta a proaspetelor mamici sa isi revina la silueta dinaintea sarcinii – insa uneori este o preocupare mult prea obsesiva!

De ceva timp, ne bombardeaza articole de genul: „cum a reusit X sa slabeasca 15 kilograme doar in o luna!”. Articole admirative despre femei care au pus pe primul loc aspectul fizic si au facut sacrificii enorme pentru acesta! Dar la ce ne gandim este „cum a reusit” in loc de „de ce”! De ce obsesia, de ce atata graba in a recupera silueta, cand orice nutritionist iti va spune ca SINGURA cale de a slabi sanatos, eficient, rational si evitand efectul yo-to este slabitul treptat, cu rabdare si vointa?

Asadar, cand ne intrebam in cat timp slabim dupa nastere, este important sa nu luam exemplele din mass-media si sa realizam cu maturitate ca va dura… Slabitul treptat este cel mai eficient si dupa cele 9 luni de sacina, dupa o nastere epuizanta si o perioada obositoare de obisnuire cu rolul de mamica, este bine sa iti acorzi timp.

In cat timp slabim dupa nastere depinde si de cat am acumulat – mediile arata ca o femeie cu o greutate normala pentru talia sa inainte de sarcina va acumula pe parcurs, treptat, intre 11 si 16 kilograme. Nu te poti astepta sa scapi nici rapid, nici usor de aceste kilograme. Desi este posibil ca in 4-5 luni cu mult efort sa reusesti, de ce sa nu iti acorzi un an? Ia in considerae ca ai acumulat kilogramele timp de 9 luni, la care sa adaugam inca 3 luni de refacere, odihna si obisnuire la statutul de proaspata mamica!

Desi nu trebuie sa te obsedeze eliminarea rapida a kilogramelor dupa nastere, ci sa te preocupe cum ai grija de micul bebe, este, totusi, important sa iti creezi un plan de lupta si un program. A nu face nimic in privinta greutatii corporale dupa nastere este riscant – daca nu iei masuri la ceva timp dupa nastere, foarte posibil sa nu mai scapi de acele kilograme… Insa nu transforma asta in scopul tau suprem!

Burtica

Dupa nastere, corpul tau este din multe aspecte schimbat, ceea ce nu te entuziasmeaza. In primul rand, se pare ca inca ai burtica umflata. Dupa nastere, uterul se contracta, micsorandu-se – insa nu dintr-o data! De abia cam in 4 saptamani, uterul isi revine aproape de marimea initiala, insa chiar si atunci se poate sa ramana bombat si pielea abdomenului sa fie cam flasca. Doar in timp – cateva luni – si daca faci exercitii usoare si masaj vei vedea ca uterul se retrage si burtica ta devine neteda.

Fara diete restrictive!

Orice nutritionist iti va spune ca nu este momentul sa adopti o dieta care sa nu iti permita sa mananci ce iti place! Paradoxal, insa se pare ca multe proaspete mamici care incep o dieta severa castiga in greutate, nu pierd! De ce? Pentru ca a fi proaspata mamica este stresant – si daca adaugi stresul de a nu avea voie sa mananci asta si cealalta, se pare ca efectul este ca te ingrasi!

Nu iti vine sa crezi? Atunci gandeste-te la un alt aspect – ai nevoie de un regim alimentar complet si rational pentru ca laptele tau sa fie hranitor pentru micut! La fel, ai nevoie de toti nutrientii pentru a te reface si a fii destul de energica sa te apuci de ceva miscare fizica! O dieta severa nu va avea decat rezultatul de a te face si mai obosita, stresata si lipsita de vitalitate.

Regim alimentar rational

cum slăbim după naștere

In schimb, asta nu inseamna ca ai scuza „sunt epuizata si stresata, mananc ce vreau si cand vreau”! Fa-ti un program de mese cat se poate de strict, cu accent pe micul-dejun, tinand cont sa ii oferi corpului tau toti nutrientii importanti. Respecta orele de masa si include ore de gustari sanatoase intre mese.

Pune-ti in farfurie portii medii si respecta o regula importanta: mananci cat simti ca iti este foame si doar atat! Incearca pe cat posibil sa nu cazi prada miciilor vicii: chips, snacks, ciocolata, inghetata. Gustarile dintre mese extrem de eficiente sunt merele, morcovii, bananele, batoanele de cereale. Pentru mese, mancaruri pecum pestele si puiul preparate la cuptor sau pe gratar iti asigura nutrienti, un lapte sanatos si un minim de grasimi.

Alapteaza!

Daca alaptezi, pierzi din greutatea castigata mai usor – si sa nu uitam ca laptele mamei este cea mai sanatoasa si completa sursa de hrana pentru orice bebe!

Hidrateaza-te

Bea cat mai multa apa, care iti imbunatateste metabolismul.

Odihneste-te cat poti

Nu prea ai cum sa prinzi 8 ore neintrerupte de somn cu bebe langa tine, insa este foarte important sa incerci sa recuperezi si sa tragi cate un pui de somn cand micutul doarme. Nu te lua cu alte treburi – o perioada, realizeaza ca meriti sa te odihnesti si incearca oricand e posibil sa dormi, asa incat totalul de ore intr-o zi sa fie de macar 6 ore de somn. De ce? In afara de evidenta – depravarea de somn te face epuizata, iritata si prea extenuata sa te tii de regim sau miscare fizica, lipsa odihnei produce hormonii stresului, care, dupa cum s-a spus, au ca efect ingrasarea!

Si…miscare fizica

Inainte de toate, un timp trebuie sa te refaci, in special dupa operatia cezariana. Incepi cu incetisorul, oricat de hotarata si entuziasta esti. Ce faci primele dati? Incepi cu mici plimbari impreuna cu bebe. Apoi, incerci sa faci miscare fizica timp de 30 minute pe zi – nu continuu, ci in etape. 15 minute poate fi o plimbare, dupa care, cand ai o pauza, timp de inca 15 minute faci exercitii acasa, de intindere si cardio. Cumpara un DVD cu exercitii dupa nastere sau daca ai posibilitatea, mergi la o sala cu program special. A face cateva exercitii de gimnastica acasa este, totusi, calea cea mai la indemana.

Primele sedinte de cate 15 minute, apoi 30 minute. Il lasi pe bebe sa doarma, pui muzica antrenanta si treci la treaba! Tine minte ca un program regulat de putina miscare fizica nu ajuta doar la pierderea kilogramelor, ci si la eliminarea stresului, la un somn mai bun, la vitalitate si evitarea starilor depresive. Dupa fiecare sedinta, maseaza cu o crema hidratanta sau chiar anticelulitica picioarele, coapsele, burtica, sanii (ai grija sa iti speli cu atentie sanii inainte de alaptare).

Ca o concluzie: nu este cel mai important in cat timp slabim dupa nastere, ci cum anume alegem sa slabim! Iar raspunsul poate fi unul singur: responsabil, matur, rational, cu rabdare – doar acum suntem mamici!

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.