Epalzeorhynchos frenatum sau rechinul curcubeu este un peste de apa dulce cu un aspect minunat. Face parte din familia Cyprinidae, genul Epalzeorhynchos si este originar din Asia de Sud-Est, din Thailanda si Indonezia.
Dupa cum spune si numele, pestii rechin nu sunt rechini in adevaratul sens al cuvantului, ci au corpul si aripioarele asemanatoare cu cele ale rechinilor. Daca majoritatea pestilor rechin ating chiar dimensiunea de 30 cm, rechinul curcubeu nu depaseste in lungime 15 cm. Corpul este alungit, iar culoarea care predomina este negrul-verzui.
Insa numele acestui peste este rechin “curcubeu” tocmai pentru ca inotatoarele si coada sunt viu colorate in nuante de foc, frumoase combiantii de rosu si oranj. Exista si exemplare albe, cu inotatoare colorate, insa acestea sunt foarte rare.
Abdomenul acestor pesti este plat, ochii sunt mari si botul este ascutit. In zona branhiilor se poate observa o usoara dunga neagra, care se continua pana la gura. Diferentele dintre femele si masculi sunt mai mult decat evidente. Masculii au corpul mai subtire, iar inotatoarele dorsale viu colorate le sunt brazdate de dungi subtiri si negre.
In mediul natural, pestii care fac parte din aceasta specie traiesc in grupuri destul de mari, de aceea este de preferat ca si acvariul sa gazduiasca 6-8 exemplare. In acvariu, rechinul curcubeu traieste la suprafata si in centru si poate fi considerat un veritabil peste sanitar, deoarece consuma si resturile de mancare ale altor pesti.
Multi acvaristi sunt de parere ca aceasta specie este una agresiva insa, in realitate, daca in acvariu exista mai multe exemplare de rechini curcubeu acestea se vor tolera fara probleme. Rechinul cu coada rosie este cel mai agresiv si teritorial, mai ales in cazul in care numarul exemplarelor este prea mic.
Desi nu este un peste de mari dimensiuni, rechinul curcubeu are nevoie de suficient spatiu, fiind un peste foarte energic. Un acvariu de aproximativ 200 l este potrivit. Acesta trebuie sa contina numeroase plante, in special in zona din spate, iar ascunzatorile nu trebuie nici ele sa lipseasca.
In mediul natural, rechinul curcubeu prefera apele cu fundul nisipos, de aceea substratul din acvariu este de preferat sa fie alcatuit din nisip cu granulatia cat mai fina. Pestii au tendinta de a sari, de aceea acoperirea acvariului este vitala. Apa trebuie sa fie foarte bine oxigenata, iar temperatura optima se incadreaza intre 22-26º C.
Rechinul curcubeu este in mare parte un peste ierbivor, preferand sa manance alge. Insa este bine ca in alimentatia lui sa fie introdusa si hrana vie, precum larvele de insecte, viermi Tubifex, zooplancton si mici crustacee.
Reproducerea este dificila si nu se poate realiza in acvarii personale. Desi nu este un peste greu de intretinut, rechinul curcubeu nu este potrivit pentru acvaristii incepatori. Este un peste ideal pentru cei care cunosc cateva dintre numeroasele secrete ale acestei pasiuni minunate.