Timp liberBirdwatching-ul, un hobby îmbrățișat de tot mai mulți iubitori de natură, liniște...

Birdwatching-ul, un hobby îmbrățișat de tot mai mulți iubitori de natură, liniște și aer curat

Termenul de birdwatching se refera la observarea si studierea pasarilor salbatice cu ochiul liber ori folosind o gama diversa de aparatura precum binoclurile sau lunetele.

Cea dintai mentionare a acestui cuvant a fost undeva prin secolul al saptesprezecelea, in literatura engleza. Un secol mai tarziu, in Marea Britanie dar si in Statele Unite, tot mai multi scriitori vorbeau despre interesul tot mai crescut al oamenilor in legatura cu studiul pasarilor. La inceput, birdwatching-ul era o ocupatie practicata doar de catre patura aristocrata, intrucat doar aceasta dispunea de fondurile financiare necesare calatoriilor pentru studierea speciilor de pasari exotice.

In ultimii patruzeci de ani, tot mai multe persoane au devenit fascinate de acest fenomen. Spre exemplu, in Statele Unite, procentul de populatie  interesata de birdwatching a crescut pana la 11% din anul 1970 pana-n 1980. In anii 1990 existau peste 60 de milioane de iubitori ai pasarilor salbatice care practicau activitatea la care facem referire cel putin 20 de zile anual.

Cele mai bune luni in care puteti admira in voie pasarile salbatice sunt cele de primavara si de vara, atunci cand are loc migratia. De asemenea, este bine sa mergeti cat de dimineata cu putinta in locurile pe care le doriti ca sa observati si sa studiati exemplarele pe care le vizati, intrucat, mai ales in zilele calduroase, pasarile sunt extrem de matinale.

Dupa cum am mai spus, activitatea de birdwatching presupune si achizitionarea unor echipamente de observare. Acestea va pot ajuta sa identificati mai usor speciile de pasari. Cu toate ca un binoclu este suficient pentru amatorii de birdwatching, o luneta este mai indicata in cazul celor cu o experienta mai mare. O camera foto sau video este si ea folositoare daca doriti sa imortalizati aceste frumuseti ale naturii.

Birdwatching

Obligatoriu pentru birdwatcheri este si ghidul de identificare a pasarilor, asta pentru ca, deseori, chiar si cei cu experienta in acest domeniu pot fi inselati. In ghidurile la care facem referire se gasesc informatii despre penajul pasarilor, despre talia lor, dar si informatii despre raspandirea geografica ori despre biologia generala a speciilor.

Cum in intreaga lume exista peste 10.000 de specii de pasari, este aproape imposibil pentru un om sa le poata observa pe toate. Cu toate acestea, de-a lungul anilor au existat cateva persoane care au facut din birdwatching o adevarata obsesie. O astfel de persoana a fost Phoebe Snetsinger, despre care se spune ca ar fi reusit performanta de a observa peste 8500 de specii de pasari.

Un alt nume important din acest punct de vedere a fost Ted Parker, cel care a vazut peste 600 de specii doar intr-un singur an, in 1973.

Despre birdwatching-ul din tara noastra se pot spune foarte putine lucruri. Nivelul de implicare si de interes al autoritatilor romanesti a fost dintotdeauna extrem de scazut in aceasta privinta, cu toate ca potentialul turistic al Romaniei ar putea creste foarte mult daca s-ar acorda macar un strop de interes acestei activitati. In lume exista cateva tari care profita foarte mult de pe urma diversitatii speciilor de pasari care le populeaza.

Este si cazul Turciei, ale carei parcuri nationale genereaza peste 100 de milioane de dolari in fiecare an de pe urma sumelor de bani ce provin de la turistii straini care viziteaza tara cu scopul clar de a le observa si studia exemplarele de pasari. Ganditi-va ce fonduri ar putea castiga Romania daca Delta Dunarii, zona cu cea mai mare biodiversitate a pasarilor, ar fi promovata corespunzator, avand in vedere ca aici traiesc peste 270 de specii minunate. Cu toate acestea cei care pot face ceva in aceasta privinta nu au intentia si nici interesul sa miste un deget.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.