Casă și grădinăPlante de apartament decorative - Dipladenia sanderi, originară din America de Sud

Plante de apartament decorative – Dipladenia sanderi, originară din America de Sud

Daca ati inceput sa va faceti planuri in legatura cu decorarea balconului, a terasei sau a unui colt din camera de zi, Dipladenia este o solutie foarte buna, pentru ca este o planta agatatoare superba, foarte bogata, cu flori albe, roz, ciclamen, galbene sau rosii, care vor impodobi spatiul in care o asezati toata vara. Frunzele sunt de un verde intens, stralucitor. Planta de apartament – Dipladenia sanderi este originara din America de Sud, din zone cu clima calda (Brazilia, Bolivia), de aceea, in timpul iernii, trebuie tinuta in interior.

Cultivare si ingrijire

Cand va hotarati sa cumparati planta de apartament – Dipladenia sanderi (si daca o vedeti in florarii, cu siguranta, veti dori sa aveti acasa asa o minunatie de floare), verificati ca frunzele si bobocii sa fie sanatosi (frunzele sa fie dese, iar mugurii de floare sa fie uniform repartizati si cu varful de un verde deschis). Va trebui apoi sa ii schimbati ghiveciul, cu unul mai mare, in care sa aiba loc sa creasca. Folositi un sol bogat format din turba si putin nisip, care sa asigure un bun drenaj.

Dipladenia creste foarte bine in locuri luminoase, dar cu lumina filtrata (nu direct in bataia soarelui), iar daca, pe timpul verii, o tineti afara, gasiti un loc usor umbrit. Temperatura optima, care asigura o crestere sanatoasa si rapida este in jur de 20 de grade Celsius. Planta de apartament – Dipladenia sanderi are nevoie de multa apa in perioada de crestere si inflorire (nu cum gresit se considera ca trebuie crescuta cu apa foarte putina), dar verificati inainte de fiecare udare ca apa sa nu fie in exces, ceea ce ar provoca putrezirea radacinilor.

Este adevarat ca poseda niste radacini “de rezerva”, bogate in apa (avand in vedere ca provine din regiuni cu perioade lungi de secete), dar nu ar avea nici un rost sa o supunem la un asemenea tratament care i-ar incetini cresterea.

Pentru siguranta, se poate aseza vasul pe bile de argila umezite, astfel incat drenajul sa fie asigurat, ca si necesarul de apa (se pune apa in farfurioara cat sa acopere bilele, pana la baza ghiveciului). In perioada infloririi, inlaturati, ori de cate ori este cazul, florile care s-au trecut si aplicati un ingrasamant lichid, dizolvat in apa, o data la doua saptamani, pentru a stimula inflorirea continua.

Fiind o planta cataratoare, i se pot da plantei de apartament – Dipladenia sanderi , prin toaletare, diverse forme, fie de arbust (si atunci cand va inflori, va arata ca un imens buchet de flori), fie ii oferiti un suport vertical (poate sa ajunga si la trei metri inaltime) sau unul in spirala, impletind ramurile in jurul acestora.

Inflorire

Dipladenia sanderi
Dipladenia sanderi

Perioada de inflorire a plantei de apartament – Dipladenia sanderi este din martie pana in noiembrie. In timpul acestor luni, florile in nuante de alb, rosu si roz ofera un adevarat spactacol coloristic. Pentru a pune planta in valoare, vara, o puteti aseza langa un perete, in gradina, langa tulpina unui copac sau confectionati-i un grilaj-suport din lemn.

Dupa inflorire este bine ca planta sa fie curatita si asezata intr-un loc mai racoros, la 10-15 grade Celsius, sa fie udata mult mai rar si mai putin, pentru un repaus necesar care va face ca, in urmatorul ciclu vegetativ, sa fie si mai viguroasa. Desigur, Dipladenia poate fi tinuta si pe timpul iernii la temperaturi mai ridicate si planta va continua sa infloreasca, dar ar fi o suprasolicitare a resurselor ei, ceea ce ii va scurta durata de viata.

Inmultire

Planta de apartament – Dipladenia sanderi se inmulteste prin butasi, crengute de 8-10 centimetri, pe care le taiati oblic si le infigeti in pamant, in ladite sau in alte vase pregatite special in acest scop, cu turba si nisip. Acoperiti totul cu o folie de plastic perforata, fara ca aceasta sa atinga butasii, se uda abundent si se asaza la semiumbra, la o temperatura de 20-24 grade Celsius. Dupa ce se formeaza radacinile (aproximativ o luna), se indeparteaza definitiv folia (pe care o mai ridicati din cand in cand, intre timp) si cand butasii sunt suficient de puternici se transplanteaza in ghivece separate.

Daunatori si erori de ingrijire

Apa insuficienta sau o temperatura prea scazuta (sub 10 grade Celsius) ar putea provoca ingalbenirea frunzelor si caderea florilor. Planta de apartament – Dipladenia sanderi trebuie protejata si de cureti de aer prea puternici si, de asemenea, ii prieste stropirea regulata a frunzelor cu apa. Daca, pe frunze, apar niste gramajoare albicioase, acestea sunt semnul atacului de cosenile (o insecta), in acest caz, fiind obligatorie folosirea unui insecticid, pentru ca planta sa fie salvata.

Efectul decorativ deosebit al plantei de apartament – Dipladenia sanderi este dat si de contrastul dintre verdele intens al frunzelor si diversele culori ale florilor, de aceea asezati-o intr-un spatiu in care poate fi admirata in toata splendoarea ei (in mediul ei natural, este o liana).

Pentru ca se creeaza adesea diverse confuzii, este bine de stiut, atunci cand mergeti in florarii, pentru a cauta o Dipladenia sanderi, ca Sundaville este o varietate a acestei plante (cu florile putin mai mari).

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.