Scurt istoric: Planta de apartament – Astrophytum face parte din familia cactusilor (Cactaceae). Denumirea are legatura cu forma plantei si vine din limba greaca – “aster” – “stea” si “phyton” – “planta”, asadar, o planta in forma de stea. Isi are originea in America de Sud, in Mexic, si cuprinde sase specii, cu forme spectaculoase – Astrophytum asterias, Astrophytum ornatum, Astrophytum capricorne, Astrophytum myriostigma, Astrophytum senile, Astrophytum medusa – acesta din urma descoperit abia in 2002.
Planta de apartament – Astrophytum este foarte pretioasa nu numai datorita aspectului sau, dar si pentru ca existenta ei in stare naturala este oarecum compromisa, din pricina agriculturii, a culegerii ei excesive si a faptului ca masurile de protejare au fost luate destul de tarziu. Astfel, astazi, mai sunt doar doua regiuni, una in Mexic si alta in Statele Unite ale Americii, unde planta poate fi admirata in mediul ei natural, in crapaturile stancilor sau la umbra salcamilor.
Dintre toate speciile acestei familii, Astrophytum asterias se bucura de cea mai mare atentie, si pentru aspectul sau, dar si pentru istoria sa foarte interesanta. Acest cactus mic, fara spini, se afla pe lista plantelor protejate (dupa ce amatorii de plante rare aproape ca l-au facut sa dispara din habitatul sau) si a fost adus in Europa de catre Baronul Karwinsky, in 1842, in urma unei expeditii germane in Mexic. Se spune ca baronul purta un sombrero (o palarie cu boruri largi, specifica mexicanilor), care a fost luat de vant si a cazut pe un astfel de cactus, atragandu-i atentia, prin forma sa delicata.
In 1844 este semnalata prezenta unui Astrophytum asterias in Gradina Botanica din Munchen (Germania). Neavand insa conditiile potrivite, specia a disparut, din gradina botanica, in cativa ani. In pofida altor expeditii ale botanistilor, in America de Sud, Astrophytum asterias nu a mai fost gasit decat peste aproximativ saptezeci de ani, in Mexic.
Atunci, in 1923, au fost culesi, pentru a fi adusi in Europa, peste 2000 de astfel de cactusi, trei sferturi inghetand pe drum. Desi unii mexicani numesc acest cactus “Peyote” (o specie cu efect halucinogen), Astrophytum asterias nu contine asemenea substante (doar seamana cu Luphophora, la care se refera, probabil, bastinasii).
Astrophytum asterias – crestere si ingrijire
Planta de apartament – Astrophytum asterias este considerata cea mai frumoasa dintre speciile de Astrophytum, datorita geometriei si simetriei sale perfecte (i se mai spune si “arici de mare”, din pricina formei asemanatoare). Poate ajunge pana la 15 centimetri in diametru. Are o culoare verde intens, este de forma globulara, cu opt pana la unsprezece (mai rar) creste (coaste), fara spini (doar in perioada de crestere are cativa spini sporadici).
Crestele nu sunt foarte ascutite (semn ca este vorba de un hibrid), din loc in loc au niste areole (niste butonasi mici, albi sau crem), iar suprafetele dintre creste sunt netede. Florile, care au 6-7 centimetri in diametru, apar la baza acestor areole, sunt de culoare galbena, cu o parte mai alungita, rosie sau portocalie (rareori sunt in intregime galbene sau rosii). Florile se deschid dupa-amiaza, cand temperaturile sunt mai ridicate.
Totusi, cand este foarte cald, o floare nu dureaza decat o zi (cel mult doua). Planta de apartament – Astrophytum asterias infloreste cand atinge 4-5 centimetri in diametru (adica dupa vreo trei ani), iar perioada de inflorire este din aprilie pana in octombrie. Fructul in care se gasesc semintele se formeaza cam in trei saptamani, are o culoare brun-roscata. Un astfel de fruct contine aproximativ o suta de seminte mici (de 1-2 milimetri), din care pot sa creasca alti cactusi.
In mediul natural, aceste seminte sunt imprastiate de furnici si germineaza rapid, in conditii favorabile de lumina si caldura. Pentru o crestere frumoasa si sanatoasa, planta trebuie amplasata in locuri insorite, sa fie udata cate putin, numai dupa ce pamantul din ghiveci se usuca. In magazinele de profil exista ingrasamant special pentru cactusi care se va administra cam o data pe luna. Compostul trebuie sa contina aproximativ 30% nisip si, pentru protectia radacinii impotriva mucegaiului, un strat de pietricele, in jurul plantei, este bine venit.
In timpul iernii trebuie sa i se asigure o temperatura a ambientului de minimum 6 grade Celsius si nu se uda deloc in acest anotimp. Daunatorii cactusilor sunt paduchii (se combat cu insecticid) si mucegaiul la radacina (numai cand planta este udata excesiv si nu se asigura un bun drenaj). Este foarte important de stiut ca atunci cand apar cactusi mici pe planta- mama, acestia nu trebuie separati, deoarece vor prinde foarte greu radacini sau, de cele mai multe ori, se vor usca.
Alte specii de Astrophytum
La fel de frumoase sunt si celelalte plante de apartament – Astrophytum. “Tichia episcopului” (Astrophytum myriostigma) are, de obicei, 5-6 creste, nu are spini si face flori mari, galbene. La maturitate poate sa ajunga si la 70-100 centimetri inaltime si la 15-20 de centimetri in diametru, avand o forma cilindrica.
Cactusul-stea (Astrophytum ornatum) poate sa ajunga la 10-12 centimetri diametru (exista si exemplare de 1,5 metri inaltime), cu 6-7 creste, mai multi spini laterali si unul central, floarea este galbena si parfumata. Astrophytum capricorn are o forma ciudata, cu spinii curbati si flori mari, alungite, galbene.
Cultivarea si ingrijirea cactusilor este extrem de pasionanta, efecte estetice deosebite putandu-se obtine prin asezarea mai multor specii de Astrophytum, unele langa altele. Sunt minunate. Daca aveti deja cactusi, poate este timpul sa va imbogatiti “colectia”, daca nu, puteti incepe cu planta de apartament – Astrophytum.