Timp liberCele mai noi hobby-uri apărute în UK: Pe care le preferă cei...

Cele mai noi hobby-uri apărute în UK: Pe care le preferă cei peste 1 milion de români

Un sondaj recent arată faptul că unul din cinci locuitori ai Marii Britanii și-au găsit un hobby nou în pandemie. Cele mai populare activități întreprinse, mai nou, în timpul liber, sunt grădinăritul, înotul și fotografia.

În tendința generală se încadrează și cei peste 1 milion de români rezidenți în Regat, care s-au orientat în număr mare spre grădinărit. Termenul nu trebuie luat ad literam. Cine nu are o grădină în adevăratul sens al cuvântului își poate pune în practică noua pasiune chiar în casă, plantând semințe de flori și de alte plante în ghivece.

Dar iată care și celelalte hobby-uri care au înregistrat noi „adepți” din martie 2020 până în prezent:

Înotul este unul dintre sporturile cele mai indicate pentru dezvoltarea musculaturii și fortificarea sistemului imunitar. Potrivit medicilor, înotul practicat cu regularitate (măcar de două ori pe săptămână) reduce apariția bolilor de inimă, a diabetului și a atacului cerebral.

Fotografierea naturii sau a animalelor, dar și a clădirilor sau străzilor poate fi o activitate foarte relaxantă, extrem de utilă în contextul stresului acumulat în perioada pandemică. Acest hobby s-a dezvoltat mai ales după ridicarea carantinei care i-a obligat pe oameni să stea mai mult în casă, în primăvara lui 2020.

Mersul la sală este un hobby la îndemână, având în vedere că în Regatul Unit sunt foarte multe săli fitness, cu abonamente pentru toate buzunarele. După o sesiune de fitness, corpul se umple cu energie, datorită endorfinelor eliberate în momentul mișcării. De asemenea, exercițiile fizice regulate protejează sănătatea oaselor.

Joggingul poate ajuta la crearea de noi celule cerebrale, sprijinind dezvoltarea creierului. Cercetătorii spun că 30 de minute de alergare pe zi cresc proteinele corporale generate de creier, care ajută la luarea deciziilor. În același timp, această activitate îmbunătățește starea de spirit.

Ciclismul/ciclismul montan este un hobby mai periculos decât grădinăritul, însă este preferat ce cei care iubesc adrenalina. Pasionații au făcut un top al celor mai potrivite locuri pentru pedalat: 1. The Lakeland Loop, Lake District; 2. Box Hill Olympic Circuit, Surrey; 3. The Camel Trail, Cornwall; 4. The Settle Circular, Yorkshire; 5. Assynt Achiltibuie Circuit, Scoția.

Dansul este unul dintre cele mai bune moduri de a te menține în formă, deoarece se lucrează multe grupuri de mușchi în același timp. De asemenea, această activitate poate menține sănătatea cardiovasculară, crește rezistența organismului și a oaselor, fiind, în același timp, foarte distractiv. Potrivit unui studiu publicat în jurnalul de medicină din New England, mișcările de dans repetate constant reduc cu aproximativ 70% riscul apariției demenței.

Muzica se referă la două aspecte: unii dintre britanici au învățat să cânte la un instrument, în timp ce alții au dezvoltat obișnuința de a asculta muzică pentru a se relaxa. Ambele pasiuni pot fi dezvoltate de acasă, pentru că sunt numeroase tutoriale pe internet prin intermediul cărora cineva poate învăța să cânte la pian, chitară, vioară etc. Totuși, după ridicarea restricțiilor, mulți au preferat să meargă la cursuri.

Echitația era deja un hobby răspândit în Marea Britanie, dar în pandemie s-au înregistrat tot mai mulți practicanți. În UK este tradiție să se meargă la hipodrom, în familie, acolo unde se pariază, existând numeroase rubrici de ponturi pariuri azi în ziarele regionale și naționale.

Diversificarea hobby-urilor are, însă, și o consecință mai puțin plăcută: odată ce restricțiile au fost ridicate, s-a înregistrat o creștere cu 51% a cererilor de despăgubire pentru accidente, precum fracturile. În decurs de numai o lună, au fost înaintate 637 de cereri de despăgubire, în valoare totală de peste 400.000 de lire sterline. Aproximativ jumătate dintre cererile depuse au fost pentru copii.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.