O nuntă nu este o petrecere oarecare: este un moment special pentru mireasă şi mire; iar orice invitat ar trebui să-şi dorească să le facă seara cât mai uşoară şi plăcută. Toţi ştim că există la nunţi acei invitaţi problematici (unchiul care bea prea mult, vărul care cere manele, colega care se dă în spectacol, mătuşa căreia nu-i place nimic etc.).
Mirii au trecut prin multe pentru organizarea nunţii şi sunt stresaţi să nu apară vreo problemă. De aceea, trebuie să ne dăm străduinţa să fim invitaţi plăcuţi şi agreabili. Regula numărul unu: nunta nu a fost organizată pentru tine, ci pentru mire şi mireasă!
Sigur, când vine vorba despre bunele maniere la o nuntă, sunt lucruri despre care orice persoană cu bun-simţ ştie că nu sunt permise: a bea exagerat, a mânca ca un lup înfometat (deşi un alt animal trebuia menţionat), a critica rochia miresei sau orice legat de aspectul ei, a face scandal sau a pleca devreme fără a anunţa. Dar alte lucruri poate că nu sunt atât de evident greşeli de etichetă.
Bunele maniere la o nuntă – cum să fii un invitat plăcut şi agreabil?
♥ Răspunde la invitaţie cât de curând este posibil. O regulă importantă, deoarece mirii întotdeauna se stresează în legătură cu numărul de invitaţi care vor participa. Dacă intervine ceva şi nu mai poţi ajunge, anunţă cât mai din timp şi oferă celor doi un motiv pentru care nu ajungi la nuntă (nu e ca şi cum nu mai poţi ajunge la o cafea în oraş, e nunta lor!). La fel, dacă te răzgândeşti deşi ai spus că nu vii, anunţă din timp dacă se mai poate adăuga un loc pentru tine – nu-ţi faci pur şi simplu apariţia!
♥ Plus unu sau nu? Dacă pe invitaţie nu se specifică, cere detalii: dacă poţi aduce un partener; de asemenea, dacă eşti căsătorit cu copii, trebuie să te interesezi dacă cei mici au ce căuta la eveniment (la unele nunţi merg copii, la altele nu).
♥ Felicită mirii chiar dacă nu participi la nuntă. Trimite o felicitare cu urări de bine şi un cadou (sau, dacă eşti apropiat de miri, chiar bani) chiar dacă nu ai cum să ajungi la eveniment. Că tu nu poţi merge nu înseamnă că ei nu au nunta.
♥ Este politicos să participi şi la cununia civilă şi/sau religioasă; aceasta în special dacă eşti apropiat de mire sau mireasă. Este mult mai lejer şi plăcut să vii doar la recepţie, dar este frumos să arăţi mirilor că vrei să le fii alături la uniunea lor.
♥ Nu întârzia. La nuntă există o oră la care se face primirea invitaţilor. Dă-ţi străduinţa să nu întârzii, ca mirele şi mireasa să nu stea după tine să te primească; nu e politicos!
♥ Nu pleca în toiul recepţiei (dacă e o urgenţă, anunţă discret mirii, dându-le un motiv şi felicitându-i). Ca regulă, trebuie să rămâi până la momentul tortului.
♥ Îmbracă-te adecvat. În timp ce pentru bărbaţi, la majoritatea nunţilor de la noi eticheta vestimentară este mai simplă (ţinută formală, nimic exatravagant), la femei lucrurile se mai complică. Ca regulă, atât rochii de seară, cât şi de cocktail sunt acceptate. Dar trebuie să te fereşti de orice ţinută extravagantă sau prea sexy! Nu tu trebuie să fii admirată de invitaţi şi e o lipsă de respect să te îmbraci ostentativ. Încă un lucru: în alte părţi, ţinuta diferă, de la elegant-casual la una chiar relaxată, deci ţine cont de unde e evenimentul (în unele zone, francezii se îmbracă în blugi la nuntă, de exemplu). Şi bineînţeles…
♥ Nu purta rochie albă! Sau crem deschis, ivory, roz deschis, argintiu, nici măcar gri prea deschis. Chiar dacă mireasa ţi-ar spune că este în regulă şi nu „se supără”, pur şi simplu nu se face! Ai diverse culori din care să alegi…
♥ Ia o pauză de la telefon. Oricât de obişnuit eşti să tastezi constant pe telefon, încearcă să nu stai prea mult cu nasul sau urechile în mobil, ca şi cum nunta lor e cam plicticoasă. De asemenea, abţine-te să faci fotografii prea multe şi dacă mai faci câte o poză, NU posta imediat pe Facebook! Mirii au fotografii lor şi vor posta pozele lor (nu vrei să postezi vreo poză cu mireasa căreia ei nu îi place)…
♥ Stai la masa unde eşti plasat. Sigur, este în regulă să circuli, să discuţi cu invitaţii de la alte mese, dar când se serveşte mâncare, mergi la masa ta. În plus, chiar dacă ai prefera să te aşezi la o altă masă pentru că ai întâlnit vreo cunoştinţă, nu propune să faci schimb de locuri (mirii te-au aşezat unde au crezut ei că e mai bine).
♥ Nu începe discuţii cu ceilalţi invitaţi despre cât pun în plic. Nu se face! Cu rude şi prieteni apropiaţi poţi discuta înainte de nuntă despre aşa ceva, dar nu e în regulă să începi să spui la masă cât dai tu sau să-i întrebi aceasta pe alţii.
♥ Nu întreba mirii sau părinţii cât a costat nunta, sau cât a costat formaţia etc.. Poate eşti curios deoarece urmează să faci şi tu nuntă, sau poate eşti curios fără motiv (ca bârfă). Dar nu se întreabă la nuntă aceasta; dacă eşti bun prieten cu ei, le poţi cere detalii după aceea (şi nu întreba ca şi cum ai critica faptul că au dat prea mulţi sau prea puţini bani, ci menţionând că ţi-a plăcut foarte mult restaurantul, formaţia, rochia etc.).
♥ Nu spune bancuri despre nunţi, divorţ etc.! De tipul: „ştii care e prima cauză a divorţului? Nunta!”. Poate îţi par amuzante, dar nu e locul potrivit, chiar şi dacă mirii nu te aud.
♥ Nu critica rochia, meniul, lipsa băuturilor, muzica şi aşa mai departe. Nu eşti acolo ca critic şi nu are rost să-ţi exprimi opinia şi mai ales nemulţumirile. Nu-ţi convine, asta este. E nunta lor şi nu pot organiza un eveniment care să fie pe placul tuturor!
♥ Nu acapara mirii. Ei trebuie să circule şi să vorbească cu toţi. Chiar dacă eşti prieten de o viaţă cu ea sau el, nu le fura prea mult din timpul lor. În plus, nu îi stresa din seara aceasta cu întrebări personale de tipul „când plănuiţi şi copiii?”.
♥ Nu compara cu propria nuntă. Fie că tocmai ai avut nunta sau o plănuieşti, nu începe discuţii lungi despre cum a fost sau cum va fi la tine comparativ cu ei.
♥ Evită orice discuţie neplăcută sau ceartă. O nuntă este ultimul loc la care să începi discuţii sensibile care încing spiritele sau vreo ceartă cu partenerul sau invitaţii de la masă.
♥ Încearcă să te simţi bine. Mirii speră că invitaţii lor se vor simţi bine, de multe ori chiar fac alegeri în organizarea nunţii pentru invitaţi şi nu pentru ei. Aşa că încearcă să fii o prezenţă plăcută, zâmbitoare, să dansezi şi porţi conversaţii cu ceilalţi invitaţi, nu doar cu partenerul tău. NU sta bosumflat doar la masă şi nu ieşi prea des afară (chiar dacă eşti fumător înrăit, nu trebuie să stai jumătate din recepţie la ţigară).
♥ Felicită mirii şi urează-le tot binele la plecare. De asemenea, nu uita să le mulţumeşti pentru invitaţie şi să complimentezi evenimentul.
Orice nunta cu stil, poate fi completata minunat cu accesorii pictate manual, pentru un eveniment de neuitat!