În calitate de adulţi responabili, năzbâtiile celor mici ne exasperează, ne enervează sau, în cel mai bun caz, ne amuză. Însă nu le înţelegem şi destul de des îi etichetăm ca fiind copii “neastâmpăraţi”, “obraznici”.
Dar orice copil face năzbâtii, cu bună ştiinţă ori nu. De fapt, dacă am sta puţin să ne amintim, ne-am da seama că şi noi am fost departe de nişte îngeraşi cuminţi! Şi noi ne-am exasperat părinţii, şi noi am făcut lucruri interzise sau obraznice. Poate că de fapt în trecut, pe când copiii nu aveau atâtea distracţii (cablu TV, computer, telefon, diverse jucării ingenioase) şi trebuiau să inventeze ei jocuri şi activităţi, făceau lucruri şi mai enervante sau chiar periculoase.
Copilul tău a spart vaza aruncând cu mingea prin casă, a aruncat cu mâncare în tine, a tras pisica de coadă? Înainte de a îţi lua foc, aminteşte-ţi ce năzbâtii făceai tu la vârsta sa (ceea ce, bineînţeles, nu implică faptul că ar trebui să trecem cu vederea şi să facem uitate comportamentele interzise sau periculoase). Doar că…ar trebui să arătăm ceva mai multă înţelegere: noi am fost la rândul nostru copii şi am făcut prostii, însă ei nu au fost adulţi! Cine trebuie să înţeleagă pe cine?
Ce năzbâtii făceam când eram mici? Iată doar câteva amintiri ale adulţilor din copilăria lor (şi probabil sunt cele mai puţin jenante, să ţinem cont)…
♦ “Am făcut mai multe tâmpenii când eram mic, dar din fericire am avut şi părinţi în regulă. Dar n-am mai scăpat în clipa în care surioara mea s-a prins că i-am pus muşte vii în mâncare: prindeam muşte, le scoteam aripile (da, cam sadic) şi le puneam în farfuria ei. Culmea e că am făcut-o mai multe zile şi mă uitam rânjind la ea cum mănâncă…până ce şi-a dat seama (notă: nu puneţi muşte dacă mâncarea nu e colorată şi densă, se observă!)” (Cornel, 37 ani)
♦ “Am fost de fapt o fetiţă destul de liniştită, mai ales că eram timidă, chiar speriată de alţi copii. Mai spuneam câte o minciună când făceam o prostie din greşeală. Daaar…când stăteam în vacanţa de vară la bunica, seara îmi era mereu frică să merg la toaleta din grădină şi îmi era şi ruşine să spun că mi-e frică. Bunica avea în spate o cameră pentru oaspeţi unde nu intra nimeni, aşa că mergeam acolo şi…făceam pipi pe covorul persan, după care turnam apă peste!! Acum, că mă gândesc mai bine, aş fi putut să iau cu mine o oliţă… Când bunica a intrat în sfârşit în cameră, am încercat să dau vina pe motan…fără succes, logic!” (Alexandra, 31 ani)
♦ “Minţit, făcut dezastru în casă, chiulit şi aşa mai departe… Dar tâmpenia care mi-a adus luni de pedeapsă şi de care chiar mi-a părut rău e când i-am tăiat în somn părul sorii mele, care avea o frumuseţe de bucle (dar pe vremea aceea mă scotea din sărite)!” (Vlad, 34 ani)
♦ “De mică am iubit hainele şi bijuteriile mamei; eram mereu certată aspru pentru că “împrumutam” coliere, cercei, inele, ba chiar mă plimbam în rochiile ei prin casă. Dar capacul l-a pus scena când i-am tăiat rochia de mireasă scurt, ca să îmi vină (oricum nu îmi venea, fiind mare), pentru că voiam să mă îmbrac ca o zână! Din fericire, după o săpuneală groaznică, mama şi-a dat seama că eu nu ştiam cât de importantă era acea rochie.” (Amelia, 34 ani)
♦ “Când eram mic, înainte să încep şcoala, stăteam foarte des la ţară la bunici, părinţii fiind ziua la serviciu. Dar mă plictiseam groaznic, erau puţini de vârsta mea pe acolo. Numai că am găsit “leacul”: mâncam zi de zi vişine din butoiul cu vişinată (pot spune cu mândrie că nu mai am acest viciu)! Incredibil, până nu m-a prins mama că duhneam a alcool, bunicii credeau că sunt fie vesel, fie somnoros…” (Ştefan, 38 ani)
♦ “Pe când aveam vreo 10 ani, eram obsedată de păpuşi, fete, desene cu fete drăguţe. Şi aşa am decis să fiu artistă şi am “pictat” pe întreaga uşă albă de la sufragerie o fată în “mărime naturală” (nu mai zic că îmi ieşise oribil, dar eram mândră). Am rămas chiar supărată de furia părinţilor, care nu mi-au admirat “opera”. (Lili, 29 ani)
♦ “Am făcut cam ce prostii face orice copil, dar dacă e să aleg una care chiar a fost urâtă, e atunci când am fugit de acasă pe la 11 ani, doar pentru că părinţii nu mă lăsau într-o tabără (acum ştiu că nu aveau bani). Nu le-a luat mult să dea de mine, dar au avut o seară oribilă.” (Dan, 32 ani)
♦ “Am fost sora mai mare, ceea ce înseamnă că ai mei mereu se aşteptau să “am grijă” de surioara mea şi să fiu cea “matură”. Şi aşa o uram pentru că ea scăpa mereu de pedepse deoarece era “cea mică şi neştiutoare”, încât într-o zi când eram “bona”, am închis-o în debara pe întuneric, ştiind că va face crize. I-am dat drumul înainte să vină părinţii acasă (a stat vreo 2 ore acolo) şi am ameninţat-o că i-o fac din nou dacă mă pârăşte.” (Roxana, 38 ani)
♦ “Am făcut-o cu toţii, dar ideea a fost a mea şi colegii m-au pârât: i-am pus profei de mate piuneze pe scaun (ca scuză – unu: era teribilă şi doi: nu era chiar o idee originală, am mai auzit-o). Dar nu a fost plăcut…pentru nimeni.” (Mădălin, 38 ani)
♦ “A fost o fază chiar amuzantă, pentru că am scăpat de pedeapsă din jena părinţilor; ideea e că găsisem cu prietena mea în baie nişte pliculeţe: surpriză, un fel de balonaşe alunecoase. Aşa că le-am umplut cu apă şi am început o bătaie cu ele, apoi chiar ne-am încălţat cu ele încercând să alunecăm pe gresie! Inutil de zis: erau prezervative.” (Anca, 27 ani)
♦ “Cred că “chinuitul” animalelor a fost năzbâtia cea mai mare; odată, am pus pălincă cu carne crudă în castron şi i-am dat săracului de câine al bunicii (care mânca de obicei doar mămăligă); bietul a mâncat şi ne-am amuzat la culme văzându-l cum merge tremurând şi cade pe jos. Cu pisica nu ne-a mers, a refuzat trataţia, aşa că am ameţit-o punându-i un fes peste cap şi învârtind-o în braţe foarte tare: săraca de ea, când am scos fesul, a încercat să fugă şi s-a lovit cu capul în uşă.” (Tudor, 41 ani)
♦ “Am făcut o prostie, cum se spune, 2 în 1: prima, am furat o ţigară de la tata şi-am tras; n-am dat foc la nimic, doar am vomitat pe pat. A doua, văzând efectul ţigării, l-am convins pe un coleg de care nu-mi plăcea să încerce, zicând că e “aşa mişto”… Ei, îi era aşa rău, că l-au luat părinţii de la şcoală şi a intrat şi el în belea!”
♦ “Făceam două prostii des, până ce, logic, m-au prins ai mei; prima era cu telefoane date la nimereală şi ori spuneam înjurături (ce ştiam şi eu), ori anunţam serios că “soţul te înşală” (cât de proşti sunt uneori copiii). Cealaltă era că aruncam cu pungi cu apă în oameni de la balcon, nici nu îmi imaginam că aş putea răni pe cineva (ceea ce, din fericire, nu s-a întâmplat, pentru că ţintam aiurea).” (Corina, 31 ani)
♦ “Mama mea avea o carte de poezii de dragoste, cadou de la tata; era cartea ei de suflet şi în plus, părinţii erau profesori, astfel încât orice lipsă de respect faţă de cărţi era un păcat grav. Problema e că eu nu am vrut să fiu lipsită de respect (ca atunci când am rupt o filă cu o poză dintr-o carte); eu chiar voiam să-i fac mamei o surpriză şi să-i fac cartea mai frumoasă, aşa că am măzgălit pe marginile fiecărei pagini desene (eu credeam că arată mult mai bine)…” (Raluca, 34 ani)
♦ “Copiii fac multe fără să realizeze ceea ce fac şi da, aceasta e o scuză. Iubeam animalele, nu doream să le fac rău. Dar într-o zi (aveam doar cam 5 ani), am luat una dintre răţuştele pufoase ale bunicii dorind să îi fac băiţă. Şi am băgat-o într-o căldare cu apă. Ştiţi urmarea: am început să zbier când am văzut că nu mai mişcă…” (Teo, 38 ani)
Şi lista poate continua…la nesfârşit!
