Subiectul mamelor surogat – sau mame purtătoare – este unul spinos; o adevărată şansă de a avea un copil pentru cupluri infertile, metoda incită şi la diferite critici şi dezbateri având în vedere diversele implicaţii etice şi morale, însă şi practice. Vă prezentăm povestea unei femei care are de făcut o alegere dificilă: să facă o faptă bună, oferindu-se să devină o mamă surogat sau să refuze, dat fiind dificultăţile aduse de o astfel de situaţie? (vă mulțumim pentru mailurile trimise; pentru a împărtăși cu noi mai multe povești din viața voastră, așteptăm mail pe contact@familist.ro).
A fi o mamă surogat, o faptă bună sau o greşeală?
Poate că acum ceva timp, aş fi considerat nebună orice femeie care ar fi acceptat să fie mamă surogat, să poarte în pântec copilul altora pentru ca apoi să renunţe la el. Dar modul de a gândi şi a privi ceva se schimbă uneori, când iei în balanţă toate lucrurile.
Deşi sunt complet împotriva femeilor care îşi închiriază pentru bani uterul, în schimb o femeie care o face doar pentru a ajuta cred că face bine. Totul este să decizi: o poţi face? Şi tocmai aici sunt blocată: aş vrea să fac bine, dar o voi putea face? Nu ştiu, poate doar că scriu despre asta arată cumva că sunt pe cale să fac o alegere…
Să încep că începutul: am 32 de ani, sunt singură, am o profesie bună şi sunt mulțumită cu viaţa mea. Nu mi-am dorit până acum copii – poate o să vreau, poate că nu… Din copilărie am o singură adevărată prietenă: Lili, măritată de acum de 9 ani cu un băiat pe cinste. Suntem toţi trei într-atît de apropiaţi încât îmi petrec cu cei doi multe seri fără grijă că le afectez intimitatea. Suntem un grup unit, de prieteni adevăraţi şi îmi sunt familie.
Ei îşi doreau încă de la început copii; dar soarta a spus nu; Lili suferă de o malformaţie a uterului şi nu poate purta mult o sarcină. S-a încercat face totul, nu există nici o şansă. Nici o şansă în afară de adopţie sau de o mamă surogat.
Îi ştiu pe prietenii mei: îşi doresc propriul copil, visau să aibă un copil al lor şi poate apoi să adopte un altul, pentru că vor o familie mare, cu doi sau trei copii. Nu ar accepta ca o femeie străină să le poarte în pântec copilul. Dar când am aruncat ca din întâmplare cu ideea să le fiu eu mamă surogat, mi-am dat seama că asta le-ar face visul împlinit. Sunt pentru ei parte din familie, aşa că totul ar fi bine.
Însă ar fi oare totul bine? După acea primă discuţie teoretică, au urmat altele. Ei deja ştiau cam tot despre mamele surogat şi mi-au explicat şi mie. Copilul nu ar fi deloc al meu, aşa cum îmi închipuiam, nu mă va moşteni pe mine deoarece e vorba de ovulele lui Lili şi sperma lui Bogdan. Eu doar port copilul rezultat… O minune a medicinii, dar şi o situaţie înfricoşătoare.
Şansele ar fi de partea noastră; fonduri există; sunt sănătoasă, fertilă şi am sub 35 de ani (vârsta recomandată ar fi sub 38). Nu am și nu am avut nici un obicei nociv, nici o boală sau infecţie; singura mică dificultate ar fi că nu am mai fost însărcinată, nu am mai născut deci nu am experienţă. Dar aşa cum toate femeile se descurcă cu prima lor sarcină m-aş descurca şi eu.
Problema vine din altă parte: cine ar putea să-mi garanteze că voi mai dori să le dau copilul? Da, asta este ideea, să fie copilul lor – dar el va creşte în mine. Dacă se naşte acel instinct, dacă îmi va fi imposibil să renunţ la el? Dacă îmi voi urî prietenii pentru că mă fac să le dau copilul pe care îl port? Voi fi, în cazul în care accept să devin mamă surogat, implicată în viaţa copilului; voi fi ca o mătuşă – dar altcineva îi va fi mamă… Şi chiar dacă acum zic că nu vreau să am copil, dacă odată ce îl port aflu ce minunat este? Dacă promiţând să fiu mamă surogat cumpăr un tichet pentru durere?
O altă grijă este legată de Bogdan: Lili nu mi-a mărturisit deschis, dar ştiu că se teme cumva ca, odată ce eu sunt însărcinată, el să nu mă privească altfel; să devin din prietena lor dragă o ameninţare. Lili mereu s-a temut că soţul ei o va părăsi pentru că nu poate purta o sarcină şi el vrea atât de mult copii. Acum, dacă eu, prietena lui atât de apropiată, îi voi purta copilul, dacă ar începe să simtă şi altceva pentru mine? Nu se ştie cum funcţionează mintea…
A fi mamă surogat este o faptă bună; dar poate că este şi o alegere prea grea… Mă gândesc că totul s-ar schimba, chiar relaţia mea cu cei doi prieteni: mi-ar fi atât de recunoscători toată viaţa, că poate nici nu s-ar mai purta natural cu mine… Nu mi se pare nimic imoral, pentru că nu aş face-o pentru bani; dar nici uşor nu mi se pare…
