Micul Munsterlander este un animal de companie activ si prietenos, dar si un caine potrivit pentru vanatoare indiferent de tipul de teren (mai mult sau mai putin accidental). Aceasta rasa de caine a evoluat in regiunea Munster din Germania si deci este de origine germana. Rasa a fost obtinuta prin incrucisarea dintre rasele de caini Pointeri germani care au blana alcatuita din fire de par lungi si rase de caini Spanieli occidentali.
Cainele Munsterlander mic este cunoscut si cu numele de Pointer Munsterland pitic sau Kleiner Musterlander vorstehhund. Aceasta rasa a fost formata in scopul obtinerii unor caini care sa aiba calitati de vanatori multilaterali, in sensul de a fi utilizati ca Pointeri, sau drept caini de vanatoare sau de aport atat pe sol cat si in apa.
Munsterlanderul mic este un caine de talie medie dar destul de puternic
Are corpul acoperit cu fire de par lungi si usor ondulate si fire de subpar mai scurte care impreuna alcatuiesc o blana dubla, deasa si moale, maro sau alba cu marcaje in nuante maronii sau cafenii. Are corpul musculos si robust, masculul poate avea inaltimea la greaban de 52-56 cm iar femela este putin mai mica, are inaltimea de 50-54 cm. Greutatea unui asemenea animal poate fi in jur de 18-23 kg. Capul este proportional fata de corp, are un profil usor alungit, botul este de lungime medie si narile late.
Urechile sunt triunghiulare, acoperite de par si tinute in jos, pe langa cap. Obrajii nu sunt foarte proeminenti si nici foarte dezvoltati. Ochii sunt frumosi, migdalati, au irisul de culoare neagra sau maro inchis. Gatul este musculos, pieptul larg, spatele puternic si scurt, burta tinuta sus, iar membrele anterioare si posterioare destul de bine dezvoltate. Coada este de lungime medie si tinuta in jos (mai ales in repaus).
Munsterlander mic este un caine inteligent, are un temperament foarte bun, este prietenos, uneori ascultator alteori incapatanat, cu un instinct de vanatoare bine dezvoltat. Daca este dresat corespunzator poate deveni un caine intelegator, care sa dea o mare atentie la tot ce spune stapanul sau, dar si un animal afectuos si bun companion pentru copii si alte animale de companie care apartin familiei.
Are o mare placere de a-si petrece timpul in apa atat singur cat si impreuna cu alti caini. Fiind un caine vioi, energic, cu un nivel de activitate ridicat este potrivit sa fie tinut si crescut de stapanul sau la casa intr-un mediu rural, la curte si mai putin intr-un apartament. Acest caine este usor de dresat si de crescut.
Blana sa nu necesita ingrijiri speciale, trebuie doar periata o data pe saptamana pentru ca parul sa fie ingrijit. La aceasta rasa este posibil sa apara probleme de sanatate la membre si anume poate suferi la un moment dat de displazie de sold. Speranta de viata la cainele Munsterlander mic este de aproximativ 12-13 ani.
Video – Rase de caini de vanatoare – Munsterlander mic:
salut ,doresc sa cumpar un exemplar din rasa musterlender , multumesc