Dragoste și relațiiSă sun eu prima sau să aștept să mă sune el după...

Să sun eu prima sau să aștept să mă sune el după prima întâlnire?

Sa sun eu prima sau sa astept sa ma sune el dupa prima intalnire? Exista atatea raspunsuri pe cat exista persoane, fiecare avand propria sa viziune asupra subiectului spinos al intalnirilor romantice! Un rezumat simplificat al acestei situatii, care ne arata diferitele opinii existente: a) astazi femeile si barbatii sunt egali, asadar nu conteaza cine face primul pas dupa intalnire; b) barbatii sunt vanatori, doresc sa cucereasca si deci sa fie cei care fac primul pas; c) barbatii s-au saturat sa fie cei care sa ia initiativa mereu, iar oricum daca femeile nu ar face primul pas, probabil specia umana ar fi disparuta de mult…

Pe de o parte, studii recente asupra scenei intalnirilor romantice arata ca majoritatea femeilor si a barbatilor au convingerea ca NU conteaza cine suna sau cine trimite un mesaj primul dupa intalnire (si ca sunt preferate mesajele text, fiind mai comode si mai putin „riscante”); mai mult, o parte dintre barbati spun ca ar prefera ca femeia sa le trimita un mesaj dupa prima intalnire, pentru a fi siguri ca ea isi doreste o a doua… Insa cat de bine reflecta un raspuns intr-un chestionar realitatea intalnirilor romantice?

Caci, pe de alta parte, ideea ca barbatul este cel care trebuie sa ia initiativa si sa invite femeia este adanc insamantata. Oricat de egali sunt barbatii si femeile, barbatii sunt si astazi cei de la care se asteapta sa ia controlul in astfel de situatii.

Nu este corect pentru femei: a trebui, dupa o prima intalnire romantica, sa stai si sa astepti o zi, doua zile, trei zile – poate si mai mult – telefonul lui, intrebandu-te daca va veni, intrebandu-te ce s-a intamplat cand acel telefon nu vine… Si nu este corect nici pentru barbati, sa fie mereu de datoria lor sa ia fraiele si sa se gandeasca cat sa astepte pana la primul telefon, ce sa spuna, unde sa o invite la a doua intalnire…

Aceasta este insa si azi tendinta: femeia este cea ce asteapta sa fie cucerita, barbatul cel ce o cucereste, situatie care ar parea ca nu-i lasa femeii nici o putere. Insa puterea femeii nu sta in cine da acel telefon, ci in subtilitate! Primii pasi nu sunt neaparat invitatia si telefonul de dupa, ci modul in care femeia il seduce si il face pe barbat sa isi doreasca acea a doua intalnire!

Caci fara ca femeia sa transmita semnale subtile ca este atrasa de el si fara ca ea sa-l faca interesat de ea, barbatul va sta mult si bine pana sa se decida (chiar cand telefonul este initiativa barbatului, femeia il stimuleaza sa il dea!).

Revenind la intrebarea „sa sun eu prima sau sa astept sa ma sune el dupa prima intalnire?”:

Este de preferat sa nu suni prima a doua zi dupa prima intalnire romantica! Nu este cazul sa pari chiar atat de doritoare si de disponibila! Daca te-ai simtit cu adevarat bine si ti s-a parut ca exista ceva intre voi, ii poti insa trimite un scurt (scurt!) mesaj in care sa-i spui ca te-ai distrat la intalnire. Daca si el chiar te-a placut, va veni telefonul, destul de sigur chiar in acea zi (majoritatea persoanelor spun ca dupa o prima intalnire buna dau acel telefon in decurs de 2 zile).

sa sun eu prima

Daca nu suna in primele doua zile sa sun eu prima? Doua posibile motive pentru care el inca nu te-a sunat: 1) nu te-a placut – nu neaparat din cauza ta, ci pur si simplu nu crede ca va potriviti ca potentiali parteneri de cuplu; 2) sau inca nu stie daca tu l-ai placut pe el si se teme de un refuz! Barbatii cam timizi au probleme in a da acel telefon de dupa prima intalnire, daca ei cred ca nu ai fost prea atrasa de ei si daca cred ca intalnirea nu a fost prea grozava.

De aceea, in aceasta situatie, da, poti suna tu prima, insa cu conditia sa fii cat de cat sigura ca el te-a placut! Cum iti poti da seama? Aminteste-ti prima voastra intalnire. A parut interesat de tine, te-a intrebat despre tine si te-a ascultat cu adevarat sau a vorbit doar despre el si a stat cu nasul in telefon?; a facut contact ochi-in-ochi si contact fizic (atingeri subtile) sau parea destul de distant?; a parut ca se simte bine, zambind si vorbind lejer sau parea mai degraba rece si indiferent?; a fost o intalnire lejera, care a durat mai mult decat clasica cina de doua ore sau parea grabit sa o incheie?; a facut un gest de apropiere la sfarsit si te-a condus sau parea ca de abia asteapta sa ajunga acasa?; a mentionat macar in trecere de o a doua intalnire sau a spus sec „ne auzim” sau „te sun eu”?… Dar tu, i-ai oferit motive sa evite sa te sune dupa prima intalnire? Ai fost dezinteresata, negativista sau plangacioasa?

Daca esti destul de sigura dupa astfel de semne ca el te-a placut, insa crezi ca este timid sau ca el nu stie ca si tu il placi, poti fi cea care suna prima dupa cam doua zile de la intalnire; pastreaza insa conversatia scurta si amicala, spunand ca te-ai simtit bine si ca ti-ar placea sa repetati experienta – daca nu raspunde cu o invitatie, renunta, nu are rost.

Este de preferat sa nu il suni prea devreme (prima zi dupa intalnire) pentru a nu da impresia ca esti disperata dupa o relatie! Sau impresia unei femei dominatoare care controleaza tot! Barbatii vor, totusi, sa simta ca ei sunt cei care cuceresc si care iau initiativa. Daca pari prea interesata, s-ar putea sa-si piarda el interesul; daca pari prea disponibila, s-ar putea sa creada ca mai ai putin si-l legi si-l cari spre altar… Daca te grabesti sa suni prima dupa intalnire, s-ar putea chiar sa strici lucrurile: el poate ca te placea, doar ca astepta cateva zile, pentru a nu lasa EL impresia de disperat; iar acum, pentru ca tu l-ai sunat din prima zi, el isi va forma aceasta impresie despre tine (ca esti „una dintre acelea care trebuie sa stie imediat ce si cum si care mor de nerabdare sa aiba un barbat”)…

Varianta mai sigura: trimite-i un mesaj vesel! Il poti chiar flata printr-un mesaj simplu si amuzant, in care ii spui doar ca te-ai simtit foarte bine si ca ti-ai dori sa va mai vedeti; nu il invita tu, totusi, undeva in mod specific, asteapta sa vezi ce iti raspunde – a-ti exprima dorinta de a-l mai vedea este de ajuns. Daca il inviti direct undeva, se prea poate sa accepte din pura politete, insa nu asta iti doresti tu!

La urma urmei, raspunsul la intrebarea „sa sun eu prima sau sa astept sa ma sune el dupa prima intalnire?” variaza in functie de ce perspectiva ai asupra situatiei si in functie de cum crezi ca a decurs intalnirea voastra. Aceasta pentru ca daca intre voi chiar s-a creat o legatura, chiar s-a nascut o „sclipire”, atunci nu mai conteaza cine este cel ce va suna…

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.