Cum pot parintii evita sa creasca un copil arogant si egoist, care se crede centrul universului, mai bun decat ceilalti si caruia ii pasa doar de el insusi? Traim intr-o societate in cadrul careia egoismul – „eu contez mai mult decat oricine” si aroganta – „eu sunt superior celorlalti, am mai multa valoare” sunt deseori incurajate, privite drept calitati pozitive, confundate cu increderea in sine si confidenta. De aceea, chiar parintii pot creste, fara a o intentiona, un copil arogant si egoist, care se crede buricul universului si care pune accent doar pe propria persoana.
Copilul arogant pare chiar dragut la varste mici: cand demonstreaza cat de bun este el, cand isi afiseaza cu mandrie talentele, cand corecteaza pe altii aratand ca el stie mai bine – toate acestea pot fi motive de amuzament si de mandrie pentru parintii sai. Iar copilul egoist este usor iertat, caci este doar un copil si parintii pot considera normal faptul ca ii pasa doar de el insusi si de ceea ce vrea el. Copilul arogant si egoist, insa, devine adultul arogant si egoist – si nu este nevoie de explicat de ce aceste calitati nu sunt intocmai pozitive si valoroase, de ce aceste calitati de fapt vor dauna vietii sale.
Aroganta nu este innascuta – este o atitudine provenita din credinta ca esti mai bun decat restul – sau mai degraba din nevoia de a demonstra ca esti mai bun decat restul. Aroganta nu inseamna incredere in sine si confidenta, de multe ori inseamna lipsa confidentei interioare, indoieli asupra propriei tale valori – si incercarea de a obtine acea confidenta si valoare din exterior, prin comparatii cu altii si prin demonstrarea valorii tale in fata altora. Adevarata confidenta si incredere nu are nevoie de dovezi si de afisarea ostentativa a valorii personale – ea este interioara.
Persoana aroganta va cauta mereu dovada propriei sale valori, incercand sa o demonstreze celorlalti si nu va suporta decat pe cei care ii raspund la nevoia sa de lauda si admiratie (va fugi din fata provocarilor care ar putea sa o faca sa dea gres si din fata celor care ar putea sa ii arate ca nu este chiar atat de grozava precum pare); ea ajunge sa creada ca este speciala fara a trebui sa incerce sa se imbunatateasca, calitatile sale fiind innascute si evidente – de aceea, nici nu se va dezvolta ca persoana, avand credinta ca este perfecta asa cum este.
Ce le arata parintilor ca cresc un copil arogant si egoist
Copilul arogant incearca sa arate ca este mai bun decat toti ceilalti: aceasta nevoie de a arata celor din jur cat de bun, talentat, priceput, destept este el poate fi incurajata de catre parintii mandri. Insa este un prim semn al dezvoltarii unei atitudini arogante, a unei atitudini de „eu stiu cel mai bine si ce spun eu este mereu bine”.
Copilul arogant cauta mereu aprecierea, admiratia celor din jur. Si cauta sa arate ca merita acea admiratie prin lauda de sine, aratand tuturor cat de bun este, laudandu-se celor din jur. De aceea, chiar parintii contribuie la aroganta copilului, caci il lauda pe copil pentru fiecare mica reusita, il lauda chiar si cand nu exista motive. Atitudinea parintilor de „nu conteaza ce faci, tu esti cel mai bun pentru ca esti copilul meu”, dar si recompensarea fiecarei mici reusite conduc la atitudinea de superioritate.
Copilul arogant si egoist se pune pe sine pe primul loc. Crede ca el este mai important decat ceilalti si pune accent doar pe propriile trairi, nevoi, dorinte – ii lipseste empatia, capacitatea de a se gandi la ceilalti si de a ii pasa de ceilalti. Fiecare copil, la varste mici, este in parte egocentrist, centrat pe sine. Insa un copil echilibrat are si capacitatea de a se gandi la ceilalti, nu doar la el.
Copilul arogant si egoist ii subestimeaza pe cei din jur, cauta sa le scoata lipsurile in evidenta, prin aceasta el demonstrand ca el este mai bun decat restul. Deseori, el ii critica pe cei din jur, are o atitudine de sarcasm si superioritate; deseori, nu numai ca nu simte empatie, nu arata nici respect pentru altii.
Copilul arogant si egoist se compara cu cei din jur, cu nevoia de a iesi invingator in urma comparatiei; traieste des cu sentimente de gelozie fata de altii – caci crede ca altii nu merita lucruri asa cum le merita el, ascunzandu-si des aceasta gelozie in spatele atitudinii de superioritate si indiferenta.
Cum pot parintii evita sa creasca un copil arogant si egoist?
Precautie cu laudele: „Esti cel mai bun in toate”, „nu conteaza ca ai facut…, tu esti cel mai bun oricum”, „ceilalti nu conteaza, doar tu”, „tu te vei descurca mereu”, „ce stiu altii”. A incuraja copilul este important in dezvoltarea increderii sale in sine; insa a il lauda constant, fara ca acesta sa fi facut ceva special, a ii umfla ego-ul facandu-l sa creada ca este cel mai bun, ca orice face este bine, ca este special, este primul pas in aparitia arogantei.
Da, pentru parinti, copilul lor este special pentru ca este al lor: insa nu ii formati un ego supradimensionat prin laude non-stop si prin ignorarea a ceea ce micutul nu face chiar atat de bine! Oricat de bun este copilul in unele lucruri, el nu va fi bun in altele: este de preferat ca el sa realizeze ca fiecare are bune si rele, ca nimeni – nici el – nu este perfect si ca a te crede cel mai bun nu te face asa!
Atentie la propria aroganta si la afisarea mandriei. Copilul care vede ca parintii sai se cred superiori, care aude ca familia sa este mai buna decat altele si care ii aude laudandu-se si laudandu-l si pe el constant in fata altora („sa vezi ce a mai facut Alex azi”) va considera absolut normala aceasta atitudine de superioritate fara baza.
Empatia si consideratia fata de altii. Aroganta implica convingerea sau nevoia de a convinge ca „eu sunt mai bun ca altii”. Este important ca parintii sa nu incurajeze niciodata o astfel de atitudine, explicandu-i ca fiecare are propriile calitati si defecte si ca „cine este cel mai bun” nu e cel mai important lucru, ci a incerca sa fii bun – ceea ce implica a fi bun cu ceilalti. Parintii trebuie sa-l faca pe copil sensibil la altii, sa-l invete sa se gandeasca si la ceea ce simt cei din jur, la ceea ce vor cei din jur, ceea ce au nevoie cei din jur.
Chiar daca cel mic este, credeti, un adevarat geniu intr-un domeniu, nu este cazul sa il lasati sa creada ca aceasta il face cel mai bun in general: are si el lipsuri, la fel ca toti. Cand observati semne ale atitudinii arogante fata de altii, ajutati copilul sa inteleaga cum atitudinea sa ii afecteaza negativ pe ceilalti si cum nu este o atitudine valoroasa, ci este neplacuta pentru altii.
Nevoia de a demonstra calitatile si talentele, nevoia de a obtine admiratia si lauda este deseori nascuta din atitudinea parintilor. Simple replici precum „hai ca poti, fa-ma mandru de tine”, „uite, de aceea te iubesc, mereu faci bine…” pot face copilul sa creada ca, pentru a merita iubirea si aprecierea parintilor sai, trebuie mereu sa dovedeasca ca este bun! Copilul trebuie sa creasca stiind ca iubirea parintilor sai nu trebuie castigata, ci ca ea ii este daruita neconditionat. Aroganta copilului poate chiar ascunde sentimentul ca nu este iubit si apreciat de catre parinti – de aceea, incearca sa dovedeasca in fata altora cat de bun este, cautand acea apreciere de care are nevoie.
Modestia este o valoare pe care parintii trebuie sa o transmita timpuriu copilului. A fi mandru cand reuseste ceva este normal – invatati insa copilul ca a afisa ostentativ mandria sa nu este o atitudine pozitiva. Important este sa fii multumit cu tine insati, fara a incerca sa dovedesti tuturor cat de bun esti si sa te lauzi mereu. Increderea in tine este interioara – nu trebuie sa incerci sa o obtii de la altii, ci din tine insati.
