Pelicanii traiesc pe tarmurile marilor, cat si in regiuni cu apa dulce din alte zone geografice. Desi au dimensiuni mari, au o greutate mica (datorita dezvoltarii unui intins strat cu aer sub piele – saci aerieni).
Nu pot sa se scufunde, cu exceptia unei specii mai mici, marine (Pelecanus occidentalis) care isi ia prada scufundandu-se, raspandita in insulele peruviene. La inot, ele stau mai mult deasupra apei, iar cand zboara tin capul tras inapoi. Se lasa cu usurinta pe cei mai inalti copaci, si acolo isi aleg de preferinta locurile de dormit.
Caracteristic acestor pasari este ciocul lor lung, cu un ,,sac gutural” de piele (extrem de lat si elastic, care este in legatura cu partea anterioara a gatului) si un ,,capac” (partea superioara a ciocului terminata cu o ghiara). Limba este scurta, doar de cativa cm lungime.
Pentru prinderea pestelui, pelicanii se aduna in grupuri, in locurile putin adanci ale apelor (prind pestii, strangandu-se unii langa altii), pe lacuri si golfuri marine izolate (grupul formeaza un semicerc intins care inoata spre plaja), pe rauri inguste (inoata unii spre altii in randuri compacte). Cu ciocul lor mare, scot din apa pestii goniti prin miscari ale picioarelor. Masculii si femelele nu se deosebesc prin colorit, insa masculii sunt mai mari.
In Europa, traiesc doua specii: pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus) si pelicanul cret (Pelecanus crispus).
Pelicanul comun – are un penaj alb (doar penele mari negre), ciocul si sacul gutural galbui. Este raspandit in tara noastra, Bulgaria, sudul Asiei si o parte din Africa.
Aceste pasari isi aleg locul de clocit pe langa lacuri, mlastini, la sfarsitul lunii aprilie si inceputul lunii mai, si apoi il parasesc in octombrie. Isi fac cuiburi in locuri ferite (din trestie si papura culcata), de multe ori acestea sunt umede. In cuib depun 2-3 oua mici, din care ies pui golasi, putin dezvoltati, care apoi se acopera cu puf cenusiu. Sunt hraniti de parinti (regurgiteaza continutul stomacal cu pesti inca nedigerati complet), mai tarziu puii baga singuri capul in sacul gutural al parintilor, si isi iau hrana nedigerata de acolo.
Aceste pasari traiesc (isi clocesc oualele) in colonii. In tara noastra erau foarte raspanditi din Delta, Lunca Dunarii, pana la Cernavoda. Astazi, sunt mai putine colonii (dar cu un numar mare de indivizi). Aceste pasari sunt considerate monumente ale naturii, sub protectia legii, s-a oprit actiunea de distrugere a lor.
Pelicanul cret este numit si ,,pelicanul cu coama”, ,,babose zbarlita”, ,,babosa” si ,,babita creata”. Este raspandit la Marea Neagra, in Asia Centrala si de Sud.
Desi aceste pasari isi cerceteaza cuiburile din anii trecuti, la inceput ele zboara fara nici un scop de la o balta la alta. Pelicanul cret cuibareste mai devreme decat cealalta specie. Locurile de clocire (la marginea stufarisurilor) sunt alese astfel incat femela sa ajunga la cuib direct de pe apa. Cuiburile sunt alcatuite din radacini, papura, trestie, bucati de stufaris si tot felul de alte plante, bine indesate.
Cuiburile sunt grupate cate 15 sau chiar 70 laolalta, astfel ca pasarile clocitoare se ating. Cand intr-un cuib apar mai multe oua, acestea provin de la cuiburile alaturate (prin rostogolire). Oualele au coaja galbuie, neteda sau nu, sunt ovale, lungi de cca. 10 cm. Causul cuibului este mereu uscat, pasarile isi scutura bine penele inainte de a intra in cuib.
Timpul clocirii este de cca. 35 de zile, apoi puii sunt hraniti de parinti de 5 ori pe zi. In primele zile, puii sunt ingrijiti de ambii parinti. Daca masculul vine cu hrana, femela care a incalzit puii, se da la o parte, si lasa hranirea in baza acestuia, ea plecand in cautarea altei hrane. Pasarea regurgiteaza o parte din hrana in partea anterioara a sacului, si il varsa in gura deschisa a puiului.
Adultul, daca este tulburat in mod repetat (in prima jumatate a clocirii), si daca este impiedicat sa revina la cuib mai mult timp, paraseste locul de cuibarit. Cuiburile distruse sunt abandonate pentru multi ani la rand. In a doua jumatate a clocitului, acestia sunt mai atenti, mai ales cand au iesit puii, chiar daca au fost speriati, ei revin la cuiburi, pe care nu le parasesc, avand grija de puii lor.
O pereche impreuna cu puii lor consuma zilnic pana la 14 kg de peste.
In mod normal, mananca numai peste, insa se intampla ca anumite pasari acvatice tinere (din preajma lor) sa fie in pericol, sa le cada victime.
Pe lacurile din America de Nord cloceste ,,pelicanul alb”, iar pe tarmul Californiei si Americii de Sud cloceste ,,pelicanul cafeniu”.
Este cunoscut un vechi basm arab care spune: ,,Atunci cand s-a construit templul de la Mekka si apa a trebuit sa fie adusa de departe, Alah a trimis mii de pelicani, care si-au umplut sacul gutural cu apa, pe care au dus-o constructorilor. Dupa aceasta legenda mahomedana, consumul carnii de pelican este interzis la arabi.”
.){kind=link}