Casă și grădinăPlante de apartament decorative - Dracaena deremensis, una dintre cele mai populare...

Plante de apartament decorative – Dracaena deremensis, una dintre cele mai populare plante de interior

Planta de apartament – Dracaena deremensis este, astazi, una dintre cele mai populare plante de interior. Originara din Africa de Sud, Dracaena a fost cultivata ca planta de apartament inca din secolul al XIX-lea-lea, pentru ca este foarte decorativa si pentru ca traieste mult, fara a avea nevoie de o ingrijire speciala. Dracaena poate fi amplasata in camere de zi, in birouri, in coltul unui hol, pe o terasa, atragand atentia prin frunzele de culoare verde inchis, alungite, strabatute, pe toata lungimea lor, de benzi inguste de culoare alba.

Pe langa aceste atribute de ordin estetic, Dracaena mai are inca un rol extrem de important, acela de a purifica aerul ambiant prin neutralizarea reziduurilor de formaldehida, benzen, toluen, xilena sau tricloroetilena sau a altor substante care se raspandesc in interior din haine, din detergenti, deodorante etc.

Genul Dracaena cuprinde doua mari soiuri de plante – “Warneckii” care are frunze erecte, de culoare verde, cu dungi de culoare verde deschis, alb sau galben, cea mai populara specie fiind  “Dracaena sanderiana” sau planta “Lemon lime”, cu frunze superbe, colorate in doua nuante de verde. Al doilea soi de Dracaene este “Janet Craig”, cu frunze flexibile, de culoare verde inchis, cu inflorescente de culoare alb – galbui, placut mirositoare.

Cultivare si ingrijire

Din punctul de vedere al conditiilor de iluminare, planta de apartament – Dracaena deremensis se dezvolta bine in lumina puternica, filtrata, dar poate rezista si in conditii de semi-umbra. Singura diferenta va fi reprezentata de latimea frunzelor, care vor fi mai inguste, in cazul plantelor crescute la umbra. Dracaena are nevoie de un sol care sa fie in permanenta umed, fara a lasa apa sa balteasca in vasul de plantare. Daca intre doua udari pamantul din ghiveci este prea uscat, frunzele se vor colora din verde in maroniu, se vor usca si vor cadea.

In privinta  temperaturii, planta de apartament – Dracaena deremensis se dezvolta sanatos la peste 10 grade Celsius, intervalul optim de temperatura fiind, totusi, intre 20 si 26 de grade. Ca sol de plantare, Dracaena are nevoie de un amestec de pamant de frunze, pamant de gradina, turba si putin nisip, bogat in nutrienti, care sa permita o buna drenare (combinatia aceasta se gaseste si in florarii).

Pentru stimularea cresterii si pentru un colorit frumos al frunzelor, se poate folosi un ingrasamant lichid, in proportie de 20/20/20 azot, potasiu si fosfor, diluat intr-o cantitate dubla de apa, o data pe luna, doar in perioada vegetativa (de primavara pana toamna).

Dracaena deremensis
Dracaena deremensis

In anotimpul rece, este recomandata evitarea fertilizarii, pentru ca planta va intra intr-o perioada de stagnare, iar prin fertilizare o vei forta peste masura. Stropirea zilnica a frunzelor, cu apa, cu ajutorul unui pulverizator, va asigura acestora un aspect proaspat. Dracaena deremensis are nevoie de replantare, o data pe an, cand va trebui schimbat ghiveciul.

Inflorire

Planta de apartament – Dracaena deremensis infloreste o data pe an, vara, daca esti norocos si daca ii asiguri conditiile necesare de crestere, in special umiditate si lumina. Planta va produce mici inflorescente, de culoare alba sau crem. Totusi, trebuie stiut ca Dreacaena infloreste rar in interior.

Inmultirea

Inmultirea plantei de apartament – Dracaena deremensis se face prin butasi, de 8-10 centimetri, taiati din varful plantei, si care trebuie sa contina cel putin un mugure de crestere. Se infig in solul din ghiveci, se acopera cu o folie transparenta si perforata, cu grija ca folia sa nu stanjeneasca frunzele, si se asaza la caldura, intr-un loc umbrit. Radacinile se vor dezvolta in aproximativ o luna si jumatate.

Daunatori si erori de cultivare

Crescuta in interior, Dracaena este rareori atacata de daunatori. Daca se intampla totusi sa apara pe frunze si pe tije, paduchi, paianjeni rosii sau cosenile, acestea se combat cu un insecticid din comert. Frecvent, putrezirea radacinilor este provocata de excesul de apa, de aceea trebuie acordata o atentie deosebita acestui aspect.

Ceea ce este foarte interesant in legatura cu planta de apartament – Dracaena deremensis este sensibilitatea la fluor, printre simptomele clasice ale intoxicarii numarandu-se ingalbenirea frunzelor, incretirea lor si, apoi, uscarea. Pentru a preveni ca fluorul sa afecteze planta, ai grija ca solul de plantare sa aiba un pH intre 6 si maximum 6.5 si nu folosi niciodata un fertilizator care sa contina superfosfat, pentru ca acesta contine nivele ridicate de fluor. Este preferabila, de asemenea, apa de ploaie, pentru udat.

Pentru un decor foarte atragator in interior, asaza planta de apartament – Dracaena deremensis langa alte plante verzi, de exemplu, un filodendron sau un ficus. Se vor simti foarte bine impreuna.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.