Timp liberBucură-te de aventură cu zmeul de tracțiune - un nou sport extrem

Bucură-te de aventură cu zmeul de tracțiune – un nou sport extrem

Zmeul de tractiune si-a facut aparitia inca din anii ’70, odata cu producerea in serie a zmeielor de mari dimensiuni, folosite de cascadorii profesionisti, si sunt folosite in prezent pentru tractiunea pe nisip, apa sau zapada, necesitand, pe langa zmeu, un echipament care sa asigure deplasarea – skateboard, snowboard, role, schiuri sau carturi. Acest tip de sport reprezinta un nou trend pentru cei care vor o alternativa, din punctul de vedere al senzatiei, pentru zborul cu parapanta sau bungee-jumping.

In momentul de fata exista pe piata de profil o gama larga de tipuri foarte variate de zmeie de mari dimensiuni, dintre acestea cele mai importante fiind zmeul de forta si zmeul de tractiune. In prima categorie se incadreaza zmeiele cu pret mai redus, de dimensiuni mai mici (1.5 – 50 de metri patrati ca suprafata) care, de obicei, sunt folosite pentru tractiunea pe zapada, in timp ce zmeiele din a doua categorie sunt folosite, in principal, pentru tractiunea pe apa (schiuri de apa sau placi de surf) sau pentru tractiunea pe nisip. Cele din urma sunt de dimensiuni mai mari, pentru a putea fi folosite si in cazul vanturilor puternice, dar si mult mai scumpe, un zmeu profesionist putand depasi suma de 1000 de euro.

In momentul in care ai achizitionat un astfel de zmeu de tractiune este bine sa iei in calcul si cateva masuri de siguranta pe care sa le respecti:

  • In momentul in care te hotarasti sa incepi practicarea acestui tip de sport extrem este foarte important sa stii deja cum se manuieste un zmeu, chiar si de mici dimensiuni. Este esential sa fii capabil sa conduci zmeul fara sa te uiti la el!
  • Nu pierde niciodata din vedere ca aceste tipuri de zmeie sunt, unele, de mari dimensiuni, deci, implicit, foarte puternice.
  • Nu atinge  corzile in tensiune ale zmeului, pentru ca pot provoca taieturi destul de grave, dar si arsuri.
  • Nu zbura niciodata pe langa cabluri de tensiune, sosele, aeroporturi, linii de tren, alti oameni, animale sau garduri.
  • Asigura-te ca in jurul tau este un spatiu suficient de mare. In momentul lansarii zmeului de tractiune, in cazul vanturilor puternice, poti fi dezechilibrat usor.
  • Nu incerca sa subestimezi puterea zmeului tau si nici pe cea a vantului. Incearca sa practici acest tip de sport extrem fiind perfect constient de limitele tale si nu incerca sa ti le depasesti decat in perfecta cunostinta de cauza.

Cum alegi zmeul potrivit pentru tine

zmeul de tractiune

In momentul in care alegi un astfel de tip de zmeu este foarte important sa urmaresti cateva aspecte pentru ca raportul calitate – pret sa fie cel mai echilibrat. Pentru a alege dimensiunea potrivita pentru tine, este important de retinut ca cea mai populara dimensiune pentru zmeul de tractiune este cea de 5 metri patrati, ideala pentru vanturi cu viteze cuprinse intre 14-20 kilometri pe ora. Un zmeu cu suprafata de 3.5 metri patrati este mai util pentru vanturi mai puternice (mai mari de 18 kilometri pe ora), iar unul de 7- 9 metri patrati este mai folosit pentru vanturi de 10-15 kilometri pe ora.

In prezent, pe piata de profil exista doua tipuri de zmeie: cele statice si cele prevazute cu un mecanism special de reducere a vitezei. Zmeiele cu sistem de incetinire sunt superioare celor statice pentru ca le poti folosi indiferent de viteza vantului si sunt mult mai sigure si usor de folosit. Singurul avantaj pe care il are zmeul de tractiune static este cel al pretului mult mai redus decat al celor cu sistem de incetinire incorporat.

In momentul in care te-ai hotarat sa achizitionezi un zmeu, este foarte important sa stii pe ce tip de suprafata il vei folosi. Tractiunea pe zapada sau gheata necesita o cantitate mult mai mica de energie si mult mai putin vant, comparativ cu tractiunea pe apa sau pe nisip, implicit si costuri mai reduse. Este foarte important sa iei in calcul faptul ca un zmeu de mari dimensiuni genereaza o cantitate mare de energie si necesita o forta fizica foarte mare din partea ta, asa ca cel mai indicat este sa incepi cu un zmeu de tractiune mai mic, pentru a te familiariza cu manevrele de baza si pentru siguranta ta.

Greutatea pe care o ai contribuie si ea la alegerea dimensiunii zmeului tau. Daca ai intre 60 – 80 kilograme poti opta pentru un zmeu cu suprafata de 5 metri patrati, iar daca ai mai putin, poti incepe cu unul de 3.5 metri patrati.

Aceste tipuri speciale de zmeie de mari dimensiuni sunt si foarte rezistente, motiv pentru care investitia initiala, chiar daca substantiala, se poate amortiza in cativa ani. Sunt durabile prin simplul motiv ca folia din care sunt construite este aproape indestructibila, daca este folosita corespunzator. Pentru incepatori, acesta poate fi un mare avantaj. In general, acest tip de zmeu de tractiune este prevazut cu un rucsac propriu, de dimensiuni rezonabile, care iti permite sa il porti cu tine oriunde vrei. La toate cele de mai sus, mai adauga si avantajul de a fi usor de instalat, cadrul putand ramane atasat, si ai la indemana varianta extrema a sportului practicat inca din copilarie, la nivel de amator: inaltatul zmeielor.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.