6 lucruri pe care sa nu le spui niciodata la prima intalnire romantica: cand cunosti o noua persoana care ar putea sa-ti devina partener de cuplu, esti emotionat; si cu cat esti mai emotionat, cu atat exista un risc sa spui ceva gresit si sa faci gafe. Ceea ce poate fi in regula, atat timp cat gafa nu este una de neiertat si atat timp cat tu si cel cu care esti aveti simtul umorului si puteti sa va amuzati impreuna.
Unele lucruri insa, nu pot fi nici iertate, nici luate in gluma: de acestea trebuie sa te feresti. Afla ce lucruri sa nu spui niciodata la prima intalnire romantica: chiar daca nu-ti prea pasa si chiar daca nu vrei sa te mai intalnesti cu persoana, arata respect si amabilitate si musca-ti limba daca esti pe cale sa spui ceva urat, jignitor, critic, morbid…
6 lucruri pe care sa nu le spui niciodata la prima intalnire romantica
1. „Ti-ar sta mult mai bine daca te-ai tunde/ daca te-ai imbraca mai elegant sau mai casual” – si orice alt sfat care de fapt transmite ca in clipa de fata persoana nu arata prea bine. Chiar daca o intentionezi ca pe un compliment: „ce bine ai arata in verde” sau chiar daca tu vrei sa ii oferi o sugestie care sa il ajute pe celalalt, nu este deloc un lucru de spus la o prima intalnire romantica. Evita in general sa oferi sfaturi necerute: persoana nu a iesit la intalnire pentru ca tu sa o inveti ce sa faca!
2. „A, tu esti? In poza arati altfel. Presupun deci ca poza pe care am vazut-o pe Facebook este foarte veche”... O insulta care nu il va amuza deloc pe celalalt. Ii spui de fapt ca arata mai rau ca in poza sa, ca arata mai batran si, posibil mai gras. Multi posteaza poze care ii avantajeaza si care pot fi nu intocmai recente. Insa nu au nevoie sa li se reaminteasca aceasta! Este bine sa nu te astepti ca persoana sa arate ca intr-o fotografie pe care ai vazut-o (daca ai asteptari ridicate, esti dezamagit, desi in realitate nu ai de ce; de exemplu, daca persoana arata excelent in poza, insa in realitate arata doar bine, nu ai motive sa fii dezamagit – insa tot esti).
3. „De obicei, ies la intalniri cu un cu totul alt gen de persoane”. Locul 3 din cele 6 lucruri pe care sa nu le spui niciodata la o prima intalnire romantica: nu-i sugera persoanei ca nu este genul tau de partener, chiar daca este adevarat. Si chiar daca tu o vezi ca fiind un lucru pozitiv (de exemplu, ai un trecut in care ai iesit si ai avut relatii doar cu barbati egoisti si aroganti, iar el pare un tip de treaba; sau ai iesit si ai avut relatii doar cu fete rele si superficiale, iar ea pare a fi o tipa inteligenta si draguta). Tot nu este cazul sa ii spui ca tu in general iti alegialte persoane pentru intalniri romantice, oricat de bun vezi tu acest lucru.
4. „Semeni foarte bine cu fostul meu partener de cuplu”. Iti poate scapa o gafa de acest fel, si aceasta deoarece chiar se intampla sa fii atras de persoane ce seamana fizic, dar si ca atitudine, interese si altele, cu fosti parteneri. Tinzi sa fii atras si sa iti doresti relatii cu persoane care au anumite calitati pe care tu le valorizezi (deci esti atras de persoane cu trasaturi similare).
Insa nu este cazul sa ii spui persoanei cu care iesi ca se aseamana cu un fost partener de cuplu de-al tau, partener de care te-ai despartit. In plus, aceasta replica poate sugera ca inca ai sentimente pentru fostul tau partener si ca incerci sa cauti o persoana la fel. In general, este o regula de baza ca nu se discuta despre fosti parteneri de cuplu la o prima intalnire romantica. Daca vine vorba de relatii, discutia trebuie pastrata la modul general, fara a se intra in detalii.
5. „Mi-am dorit dintotdeauna o nunta la munte/ mi-am dorit dintotdeauna sa am trei copii”. Stop! Loc 5 in randul celor 6 lucruri pe care sa nu le spui niciodata la o prima intalnire romantica: visele si asteptarile tale legate de casatorie si intemeierea unei familii mari si fericite. Ai lasa impresia ca acesta este telul tau suprem, l-ai face pe celalalt sa se teama ca deja il vezi pe post de mire/ mireasa si de tata/ mama a copiilor tai.
Este in regula sa spui ca iti doresti la un moment dat o familie – doar la o intalnire discutati despre cine sunteti si ce doriti voi de la viata. Insa nu spune visator cat de nerabdator esti sa ajungi la altar, si nici nu-ti destainui planul detaliat despre cum vei avea curand n copii si vei locui intr-o casuta cu gard alb etc. etc..
6. „Imi urasc viata/ Ma urasc pe mine insami”. Daca esti intr-o pasa proasta si negativista, este de preferat sa amani intalnirea romantica pentru o zi mai insorita. Persoanele sunt atrase de cei optimisti, increzatori, siguri pe ei. In plus, ce vina are cel cu care iesi, de este nevoit sa stea si sa te asculte cum te lamentezi despre viata ta oribila sau cum iti expui toate defectele ce te fac un om rau??
O atitudine pesimista nu este deloc apreciata, astfel ca tine-ti in frau orice tendinta de a critica, de a te plange si lamenta. Pentru acestea ai prieteni! La o intalnire, scopul este ca cei doi sa se cunoasca in mare ca persoane si sa se simta bine, nu sa intre in detalii prea personale, nici sa isi impartaseasca viziunea sumbra asupra lucrurilor.