Prăjitura de-a lungul timpului, vezi cum a evoluat acest desert

Pentru ca faina, mierea, grasimile vegetale si animale, ca si ouale, care pot tine impreuna un asemenea amestec, au existat in alimentatia omului inca de la inceputurile lumii, ideea prepararii unui aluat dulce (a unei prajituri) este foarte veche si a aparut, probabil, in momentul in care nevoile vitale nu mai erau atat de stringente. Pe de alta parte, inca din zorii civilizatiei, in toate partile globului, diversele comunitati au instituit obiceiul de a oferi zeilor, in cadrul ceremoniilor ritualice, tot ceea ce era mai bun in hrana muritorilor.

In Egipt, in Antichitate, oamenii de rand, neputand sacrifica animale pentru zei, din cauza conditiei lor modeste, depuneau in temple o prajitura-ofranda, careia ii dadeau, simbolic, forma unui animal. Din aceeasi epoca dateaza si obiceiul de a prepara prajituri rustice, pentru momentele care marcau trecerea de la un anotimp la altul, implinirea unei varste sau casatoria.

In absenta zaharului, gustul dulce si aromele erau date, pe langa miere, de curmale, smochine, struguri. Nu lipseau nici semintele de mac si de susan. Inca din secolul al IV-lea i.Hr., grecii inventasera multe retete de prajituri pe baza de ulei, branza si faina. Cateva secole mai tarziu, Pliniu cel Batran, un invatat al antichitatii romane, nota in scrierile sale ca patiserii romani erau foarte priceputi la pregatirea prajiturilor, pe care le faceau cu mare drag in vreme de pace.

In Evul Mediu, foarte apreciate erau gofrele din aluat subtire, coapte in forme specifice, patrate sau hexagonale, garnisite cu miere sau sirop, vandute direct in strada, de catre negustorii ambulanti. In zile de duminica, acestia isi preparau gofrele, in mici cuptoare improvizate, amplasate in prejma manastirilor, decorandu-le cu imagini sau inscrisuri pioase, cumparatorii fiind deosebit de incantati de aceste dulciuri. De altfel, era singura activitate ingaduita duminica, alaturi de prepararea bucatelor pentru nunti si banchete.

In perioada Renasterii, gusturile s-au mai rafinat si prajiturile s-au diversificat, cel putin pe mesele celor bogati, care isi permiteau sa achizitioneze zahar din trestie de zahar, inlocuind, in mare masura, mierea. La Venetia a inflorit un nou mestesug, acela al cofetarilor care reuseau sa faca din zahar ars diverse figurine gustoase, preferate la curtile regale, unde erau un semn de bunastare, ca si prajiturile (tartele) cu caise si cirese amare, aromate cu lichioruri. Documentele din vremea respectiva consemneaza nu numai calitatea gustului acestor prajituri, dar si arta iesita din comun a cofetarilor.

In 1735, Vincent La Chapelle, unul dintre cei mai vestiti bucatari francezi ai epocii, angajat al ambasadorului britanic de la Paris, intr-o carte intitulata “Bucataria moderna”, scrisa initial in engleza, in trei volume, tradusa ulterior, la Amsterdam, in franceza, propune nenumarate retete de prajituri, dovedind o extraordinara imaginatie culinara, printre acestea aflandu-se, ca noutate, placinta in mai multe straturi, crema de fistic, fursecurile crocante. Incep sa fie de “bon ton”, crema chantilly, din galbenusuri, faina, zahar, lapte, precum si inghetata sau folosirea, in creme, a petalelor de flori (violete si jasmine).

In secolul al XIX-lea, cofetarii se lanseaza in cele mai indraznete “arhitecturi” ale prajiturilor, in forma de castele, temple, trofee militare, fantani arteziene (simuland apa cu “jeturi” de zahar ars), alternand doua-trei culori, in pofida faptului ca totul se executa manual si cerea multa rabdare si timp.

Mai mult, inexistenta mijloacelor care sa permita pastrarea la rece a prajiturilor ii obliga pe cofetari sa inventeze retete adecvate pentru vara si pentru iarna, intamplandu-se totusi frecvent intoxicatii, in special din pricina oualor. In paralel, zaharul devine mult mai accesibil, ca pret, si materiile prime, in general, sunt de mult mai buna calitate. Biscuitii si piscoturile in forma de litere, de flori sunt frumos ambalate si puse in vanzare in cutii delicate din metal.

In anii 1900, la mare cautare erau prajiturile cu crema de ciocolata. Pe la jumatatea secolului al XX-lea, spre bucuria copiilor, multe prajituri erau decorate cu personajele lui Walt Disney, facute din ciocolata sau din frisca. Frigiderele, vitrinele frigorifice, mixerele, cuptoarele electrice, ambalajele din plastic, aluminiu, celofan au facut ca totul sa devina mai usor si mai igienic.

In prezent, inventivitatea cofetarilor pare ca nu are limite. Interesul pentru specialitatile din ciocolata ramane constant, in paralel constatandu-se insa o tendinta de intoarcere spre retetele traditionale, cu miere, rubarba, fructe etc.

In Germania, prajituri specifice sunt, de exemplu, “Tortul Padurea Neagra”, cu ciocolata, frisca si cirese, sau “Tortul bavarez” (straturi de cozonac si de ciocolata). Pentru francezi, reprezentative sunt “Croquembouche”, cu caramel, ciocolata si migdale, “Mille-feuille” (prajitura “Napoleon”), cu mai multe straturi de aluat si crema de vanilie.

Vienezii sunt renumiti prin “Sachertorte”, pregatit, pentru prima data, in 1832, pentru printul Wenzel. Suedezii se recomanda prin “Kladdkaka”, prajitura cu crema de ciocolata, si prin “Prinsesstarta” (cu straturi succesive de blat de cozonac si frisca), norvegienii prin “Kransekake”, cu migdale, danezii, prin checul marmorat, spaniolii, prin “Mantecada” (din faina, unt, zahar si unt), italienii, prin “Tiramisu”, “Pampepato”, tort cu nuca, migdale, scortisoara, cacao, si “Panettone” (chec cu stafide), australienii, cu “Lamington”, presarat cu nuca de cocos. Battenberg-ul este prajitura preferata a britanicilor.

Este facuta in doua culori, roz si galben, din mai multe straturi de aluat, intre care se pun crema/gem si caise, este acoperita cu martipan si este potrivita pentru “five a clock”. A fost preparata pentru prima data, in 1884, la nunta printesei de Hessee, nepoata reginei Victoria. Pe locuri fruntase se afla si tarta Bakewell, cu crema de vanilie, zmeura, cirese glasate, lamaie.

Extravagante exista si in acest domeniu, in topul celor mai scumpe prajituri din lume aflandu-se, de exemplu, torturi in valoare de 30 – 80 de mii de dolari, printre acestea aflandu-se si cel preparat pentru nunta printului William cu Kate Middleton, care a costat 78 de mii de dolari.