Părinți și copiiMenopauza precoce, află cum să recunoști simptomele și care sunt factorii de...

Menopauza precoce, află cum să recunoști simptomele și care sunt factorii de risc

Menopauza precoce afecteaza astazi mai multe femei de la o varsta tanara – poluarea, stilul de viata, dar si anumite afectiuni si dezechilibre sau tratamente medicale urmate sunt factori de risc considerabili. Menopauza se instaleaza in mod normal in jurul varstei de 50 de ani – iar menopauza precoce apare atunci cand femeia are o varsta sub 40 de ani. Din pacate, cazuri in care femei de 30 de ani se confrunta cu simptomele menopauzei se pare ca se inmultesc.

Menopauza precoce – factori de risc

  • Stresul si epuizarea sunt factori de risc care pot afecta functia ovariana si fertilitatea;
  • Regimul alimentar nesanatos si unele obiceiuri nesanatoase precum consumul de alcool in exces sau fumatul; tulburarile de alimentatie – bulimie si anorexie – sunt factori de risc considerabili;
  • Genetica – factori genetici influenteaza aparitia menopauzei precoce – daca o femeie are o mama ce s-a confruntat cu aceasta problema, probabilitatea de a o intampina la randul sau creste;
  • Defecte congenitale – anomalii cromozomiale sau probleme ale ovarelor din nastere;
  • Anumite afectiuni precum infectiile grave si bolile cu transmitere sexuala pot afecta functia ovariana;
  • Operatii chirurgicale precum ovarectomia (indepartarea ovarelor) sau histerectomia (indepartarea uterului) cauzeaza aparitia menopauzei precoce;
  • Anumite tratamente medicale, precum radiatiile la care sunt supuse bolnavele de cancer afecteaza ovarele;
  • Anumite boli autoimune – sistemul imunitar ataca in anumite cazuri functia ovariana;

Menopauza precoce – simptome

Menopauza este legata de insuficienta ovariana prematura – activitatea ovarelor incetineste si se opreste in final: ceea ce implica menstre neregulate, luni in care acestea nu apar urmate de luni in care apar, apoi lipsa acestora. Menopauza nu e identica cu insuficienta ovariana – simptomele sunt similare, dar menopauza semnifica incetarea ireversibila a activitatii ovarelor in timp. Menstrele vor fi atat neregulate, cat si mai abundente sau mai usoare decat inainte. Acesta este cel mai evident simptom al menopauzei – iar un an de absenta a menstruatiei semnifica instalarea definitiva a menopauzei. Alte simptome sunt similare cu cele ale menopauzei in general:

  • Bufeuri – valurile subite de caldura resimtite in partea de sus a corpului;
  • Schimbari ale dispozitiei – schimbarile hormonale aduc cu sine stari schimbatoare de dispozitie si o stare intensa de irascibilitate; riscul de a trece printr-o depresie creste – nu numai din cauza schimbarilor hormonale, ci si din cauza ca o femeie de varsta tanara ce se confrunta cu menopauza precoce face fata mult prea devreme ideii de disparitie a fertilitatii; iar cand aceasta se intampla in jurul varstei de 30 de ani, simplul gand ca o sarcina este improbabila sau chiar imposibila afecteaza echilibrul emotional al oricarei femei;
  • Uscaciune a vaginului si rigiditate a muschilor vaginali (si des scaderea libido-ului);
  • Urinare frecventa (rar, chiar incontinenta urinara);
  • Probleme cu somnul (insomnii);
  • Retentia de apa si cresterea in greutate;
  • Dureri de cap;

Indiferent de varsta, chiar daca aveti doar 30 de ani, dar experimentati aceste simptome, mergeti la medic pentru a face testari. In special daca ati incercat timp de aproximativ un an sa ramaneti insarcinata, daca stiti ca mama dumneavoastra a trecut prin menopauza precoce, efectuarea unor teste este necesara.

menopauza precoce

Menopauza precoce – masuri

Masurile de precautie sunt evidente; incercati sa pastrati un stil de viata sanatos, sa limitati obiceiurile nesanatoase, sa va asigurati un minim de odihna si sa combateti stresul – mai usor de spus decat de facut; dar toate acestea sunt esentiale nu numai pentru fertilitate si functia ovariana, ci si pentru starea dumneavoastra de sanatate fizica si psihica; stresul este un inamic de temut – insa chiar doar 30 de minute zilnic in care sa uitati de probleme si sa va relaxati este un aliat pretios impotriva sa;

Trageti un semnal de alarma oricand observati un posibil simptom al menopauzei precoce: neregularitatea menstrelor pe o perioada de cateva luni sau lipsa acestora; esecul de a ramane insarcinata; nu amanati programarea unui consult medical si nu ignorati simptomele;

Testele medicale vor consta din teste de sange ce vor verifica nivelul hormonilor (odata cu instalarea menopauzei, exista anumite schimbari hormonale);

Daca se confirma instalarea precoce a menopauzei, medicul va poate recomanda tratamente hormonale de susbstitutie care amelioreaza simptomele. Fiti, insa, precauta in ceea ce priveste aceste terapii si informati-va inainte de a le accepta: tratamente de lunga durata ajuta cu simptomele neplacute, insa pot avea efecte secundare neplacute – discutati pe larg cu medicul; puteti apela la tratamente locale – de exemplu, cele care ajuta la redarea flexibilitatii si a lubrifierii vaginale.

Din cauza menopauzei timpurii, veti avea un risc crescut de a va confrunta cu afectiuni ale inimii sau osteoporoza, din cauza nivelului scazut de estrogen de la o varsta tanara – medicul va va recomanda precautii suplimentare.

Menopauza precoce nu poate fi vindecata! Exista terapii hormonale ce ajuta la diminuarea sau chiar disparitia simptomelor neplacute. Insa functia ovariana nu poate fi „resuscitata”. Totusi, daca inca nu s-a declarat menopauza definitiv (doar la un an de lipsa a menstruatiei se declara instalarea definitiva a menopauzei) si daca se urmeaza o terapie hormonala, exista sansa ca ovarele sa functioneze la un moment dat, sa apara menstra si deci sa ramaneti insarcinata, chiar daca medicul v-a diagnosticat.

Insa sansele nu sunt grozave – daca doreati sa ramaneti insarcinata si testul de sange a diagnosticat menopauza precoce, este util sa discutati cu un specialist in metode de reproducere asistata – exista cai sa aveti un copil in pofida acestei probleme. Nu va pierdeti speranta si nu cadeti in depresie – daca vi se pare ca ati pierdut totul, apelati la un terapeut care sa va ajute sa regasiti un echilibru si un sens… 

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.