Contactul cu lumea „de afara” trebuie sa fie traumatizant pentru bebelusul nou-nascut, daca isi anunta sosirea pe lume cu un tipat atat de patrunzator. Inchipuiti-va, nu stie nimic, nu are amintiri despre aceasta lume ciudata, nu vede clar si in nici un caz nu intelege nimic din zgomotele ciudate din jurul sau!
Fata de caldura si confortul uterului matern, mica fiinta trebuie sa invete rapid atat de multe lucruri… Sigur, multe din ele sunt instinctuale, la multe il ajuta prezenta mamei, si totusi… Sa ne imaginam: bebelusul nou-nascut trebuie sa respire – trage adanc aer in piept, tipa si…gata ! – prima gura de oxigen este inhalata. Trebuie sa caute ajutor – unde e persoana pe care o simte, pe care o adulmeca, cea care ii poate oferi protectie si il poate hrani ? E pe aproape, bebelusul stie asta. E o certitudine la fel de sigura ca si atunci cand se afla in lumea „dinauntru”.
Si nu greseste. Ajunge curand in bratele primitoare ale mamei sale si atunci bebelusul nou-nascut mai invata ceva: acolo este cel mai bine. Da, ea este. Pielea ei, mirosul ei, vocea ei, totul il face sa se simta din ce in ce mai bine. Nu mai plange; de ce sa planga daca bratele si sanul ei ii ofera aceasta caldura? De ce sa planga daca vocea ei este zgomotul cel mai placut pe care l-a auzit pana acum? Si bebelusul recunoaste aceasta voce : este aceeasi pe care o auzea si inainte, alintandu-l, chemandu-l, asteptandu-l.
Inca n-o vede bine bebelusul pe mama lui, dar o recunoaste dintr-o mie. Si mai e o voce, una mai groasa, mai grava, pe care o tot aude. Nu stie cine este, dar nu poate fi om rau. Vorbeste frumos cu mamica lui si o numeste „ iubita mea”. O sa vada el mai tarziu!… Acum, singura persoana care il intereseaza e mama. Si bebelusul decide sa nu se desparta de ea deloc. Bebelusul nou-nascut a hotarat ce doreste de la viata in prima lui zi. Acum, poate adormi…
Curand, se va trezi intr-un loc nou, necunoscut, poate inspaimantat. Insa, la primul scancet de teama isi va vedea protectoarea grabindu-se spre el si va sti ca acel loc nou e acasa. Si va invata locul cu timpul, va distinge culorile, formele din jurul sau, diferentele dintre ele. Va ajunge sa-si iubeasca patutul in care poate dormi linistit, cu certitudinea ca este si va fi mereu in siguranta. Va ajunge sa iubeasca chestiile alea pufoase pe care mama si celalalt i le tot baga in fata, gangurind : „uite ursul, uite ursul”! Ciudati oamenii astia…
Dar cel mai important lucru pe care va ajunge sa-l cunoasca bebelusul nou-nascut este insasi mama lui. Va cunoaste faptul ca ea ii e mereu alaturi, va cunoaste dupa tonul vocii sale ca e trista sau vesela, va sti cand ea nu are timp si pentru el…si cum sa reactioneze! Bebelusul nu te lasa sa-l ignori! Va invata ca, asa cum atunci cand el plange, mama vine si ii alunga tristetea cu un singur sarut, la fel poate si el sa o inveseleasca pe mama cu un singur gangurit. E asa fericita cand rade in bratele ei, a invatat ca asta o inveseleste mereu, chiar daca inainte o simtise suparata…
Saturat sa tot stea neajutorat asteptand-o pe mama, va incepe mici excursii de unul singur. Stie doar ca trebuie sa se faca mare! Si taras, taras, va veni si ziua in care va merge si el pe propriile picioare, cum fac parintii. De ce, habar nu are, lui personal i se pare ciudat: cand poti merge perfect in patru labe, de ce te chinui sa te balansezi doar pe doua?! Dar daca asa trebuie, asa va face!
Si aplauzele entuziasmate ale celor mari cand face asta il conving ca e cel mai bun! Inca il ia putin ameteala, stand asa, pe doua picioare si uitandu-se in jos, dar este foarte mandru ca a reusit in sfarsit si asta! Acum ceva timp, nu stie el cand, nici nu i se pare important, mama l-a dus in parc unde a vazut alti oameni mici, asa, ca el, dar ei inca stateau intinsi in carucioare, in timp ce el mergea ca toti cei mari! Bine, pana a cazut…
Incet, incet, zgomotele ciudate facute de catre adulti vor incepe sa aiba sens. Nu toate, dar va incepe sa inteleaga ce inseamna anumite zgomote si ce inseamna altele. Si cu putin efort si perseverenta, va reusi sa scoata si el un zgomot asemanator. Care altul decat acela ce exprima ce stie el cel mai bine : „mama”? Si va sta si se va mira de bucuria nebuna a adultilor care se comporta tare ciudat cand el scoate acel zgomot.
Asta il va incuraja, doar sunt o groaza de zgomote pe care le poate scoate, daca asta o face pe mama vesela…Si a observat ca si celalalt om mare e la fel de incantat de el, se poarta cu aceeasi tandrete cu el, desi il vede foarte rar. Dar daca e asa dragut, poate ar trebui sa il faca si pe el fericit cum o face pe mama. Asa ca va invata urmatorul sau cuvant : „tata”, asa i se spune… Are o logica si asta, mama si tata, suna bine!
Adevarul este ca nimeni nu stie, nu poate sti exact ce simte si ce gandeste bebelusul nou-nascut in primele sale zile si saptamani; insa ideea acestui articol este sigura: totul depinde de mama, de conexiunea dintre cei doi. Ce va simti, ce va gandi, ce va invata copilul, totul depinde de ea.
