Orice proprietar al unui exemplar din rasa de pisici Albastru de Rusia ar fi surprins sa afle ca pe cat de populara este in prezent, pe atat de innegurate sunt originile ei. De fapt s-ar putea nici macar sa nu provina din Rusia sau zonele apropiate. Insa aceiasi proprietari ar ridica plictisiti din umeri imediat dupa ce ar afla acest lucru. Aceasta rasa este una cu adevarat speciala, meritand toata dragostea si afectiunea data de acestia, si va oferi cel putin la fel de mult inapoi.
Pornind cu putinele detalii care se stiu despre originile acestei pisici, ar parea initial ca a fost cel mai favorizat animal al Europei, fiind preferata vikingilor, dar si a capetelor incoronate din Imperiul Tarist sau chiar a reginei Elisabeta a Marii Britanii. Cronicarii acestor personalitati vor contrazice insa legenda, rasa Albastru de Rusia nefiind prezenta prin palatele imperiale europene.
Numita si “arhanghelul albastru”, aceasta rasa provine cel mai probabil de undeva din portul Arhanghelsk si zona apropiata. Se pare ca s-a format in mod natural, fara incrucisari realizate special, in general fiind crescuta doar in Scandinavia si Rusia, cel putin pana la Al Doilea Razboi Mondial, imediat dupa acesta ajungand si in Marea Britanie, iar de acolo in restul lumii.
Acesta a fost momentul in care un continent intreg s-a indragostit de aceasta rasa, fara sa mai conteze daca vine din Rusia sau din sud, din zona mediteraneana, dupa cum sugereaza alte teorii. Important era ca una dintre cele mai frumoase si docile rase de pisici putea sa ajunga in posesia oricarui doritor.
Rasa Albastru de Rusia se remarca prin blana de culoare gri-albastruie, extrem de deasa si de lucioasa.
Stralucirea blanii este aproape unica in lumea pisicilor, aceasta fiind si foarte moale, chiar plusata, find distribuita in doua straturi. Desi scurta, ea da un farmec aparte acestei rase, care se pare ca este accesibila si alergicilor mai putin afectati; nu s-a studiat suficient fenomenul, dar se pare ca desimea blanitei face ca alergenii sa se imprastie mai greu in aer. Insa, consultarea unui doctor este absolut necesara inainte de a lua o astfel de decizie.
Aceste pisici se mai remarca din punct de vedere fizic prin talia destul de mica, masculii fiind mai mari decat femelele, dar si prin silueta gratioasa si zvelta. Are ochii mari si de un verde inchis, in general exemplarele cu ochi de alta culoare pierzand puncte serioase la competitii. Iar concursurile de frumusete felina rasfata aceasta rasa, care intr-adevar atrage atentia intr-un mod foarte placut. In general se prefera inmultirea intre exemplare de aceeasi rasa, culoarea puilor fiind in mod sigur cea gri-albastruie daca parintii sunt la fel. Rasa Albastra de Rusia este foarte precoce, femelele putand da nastere puilor chiar de la 6-9 luni.
Din punct de vedere al personalitatii, aceasta pisica este animalul de companie ideal pentru familii, dar mai ales pentru persoanele care locuiesc singure, in general atasandu-se profund de un singur om. Pe acesta il va urma prin casa discret, ii va cere atentia foarte des, ba chiar ii va cere sa arunce mici obiecte pentru a i le aduce inapoi. Daca familiile sunt foarte active si cu viata sociala bogata, va accepta si alti oameni prin preajma; in alte conditii se va feri de straini, devenind nelinistita.
Rasa aceasta este ideala pentru apartamente, neavand nevoie de mult spatiu si aventurandu-se rar afara. De fapt, intr-o zi mai friguroasa nici nu ar visa la altceva decat un somn bun langa calorifer. Desi poate sta singura prin casa destul de mult in lipsa proprietarului, daca acesta este o persoana ocupata se recomanda achizitionarea a doua exemplare care sa se joace impreuna.
Foarte rar strica lucrurile din casa, fiind ideala din acest punct de vedere. Rasa Albastra de Rusia este si foarte tacuta, miauna rar si delicat, in general cand ii este foame sau vrea atentie. De obicei sufera daca este ignorata mult. Este o pisica foarte curata, avand nevoie rar de perieri, intrucat se descurca singura. Jucausa si extrem de inteligenta, nu va fi niciodata o companie plictisitoare.
Aceasta pisica este foarte buna pentru cei care nu au mult timp pentru ingrijiri de specialitate, intrucat se imbolnaveste greu si este rar afectata de boli genetice. Singura problema este legata de mancare, aceasta rasa abtinandu-se rar de la excese, fapt care poate cauza obezitatea.
Dupa aceasta scurta descriere, deja multi isi vor dori un exemplar acasa; un lucru insa poate sa incurce si anume pretul, destul de ridicat, ce poate ajunge la cateva sute de euro. Insa, multi spun ca merita din plin, oferind pana la 15 ani de dragoste si companie placuta. Odata achizitionat un exemplar insa, este recomandat pazirea lui daca iese si pe afara. Nu de putine ori puii au fost furati pentru a fi revanduti.
In final, nimic nu poate sa explice cat de speciala este rasa Albastra de Rusia mai bine decat legenda sa. Se spune ca atunci cand s-a nascut o printesa ursitoarele i-au oferit frumusete, delicatete, o viata inconjurata de prieteni, dar si doua smaralde mari, nespus de frumoase. Cand au depus insa darurile, le-au pus din greseala intr-un cos in care se afla un pui de pisica, aceasta primind toate cadourile magice.
Urmareste si acest video cu Pisica Albastra de Rusia la joaca: