Zana este o semidivinitate feminina – fie benefica, fie malefica, prezenta in multe mitologii populare ale lumii. La romani, atat in traditii, cat si in basme si povestiri folclorice, ea poate fi si buna si rea.
Insa zana buna este cel mai intalnit personaj si este reprezentata de o tanara si foarte frumoasa fecioara, zvelta, nazdravana, care ajuta oamenii cinstiti aflati in orice situatii dificile. Zana mereu gaseste o solutie de iesire dintr-un impas in care se afla de obicei tipul ideal al eroului (Fat-Frumos).
Zana se naste in multe cazuri dintr-o floare si de obicei este insotita de alte surate: in unele regiuni, zanele sunt trei surori, in altele, doisprezece. In basme, zana se indragosteste intotdeauna de un erou muritor, dar pentru a o obtine, acesta este nevoit sa treaca printr-o serie de incercari supraomenesti, ca un ritual de initiere in lumea fantasticului.
Chiar si zanele bune au limite in ceea ce priveste bunavointa lor fata de oameni, deseori pedepsindu-i pe cei care incalca unele reguli specifice: de exemplu, cei care calca teritoriul stapanit de catre zana fara consimtamantul ei, cei care o spioneaza in timp ce se scalda, cei care vaneaza pe teritoriul ei. Pedeapsa favorita a zanei este orbirea. Zanele au cateodata o regina – cea mai tanara, frumoasa si inteleapta dintre ele: Zana Zanelor.
Zana rea este personificata fie printr-o femeie urata, batrana, uscativa (asemanatoare Joimaritei), fie printr-o fata tanara, frumoasa, ispititoare, care isi bate joc si chiar pedepseste crunt oamenii care o deranjeaza. Zanele rele se confunda des cu ielele, dar acestea sunt de fapt divinitati diferite.
Insa, dupa cum s-a spus, zanele sunt de obicei benefice oamenilor, frumusetea lor intrecandu-se cu bunatatea si duiosia. Acestea ies in calea oamenilor care au probleme si ii ajuta, in unele zone, precum Oltenia, ele sunt cinstite ca fiind Cele trei fecioare sfinte. In seara de miercuri spre joi din Saptamana Patimilor, oltenii obisnuiau sa faca un foc in ograda din lemne de alun si corn, inconjurandu-l cu tamaie, apa, paine si trei scaune.
Focul era facut de catre copii – cei considerati curati la suflet – si era destinat zanelor care veneau sa se spele, sa manance si sa stea la foc, venirea lor aducand numai noroc si lucruri bune. Zana buna nu cere nimic in schimbul ajutorului oferit, in afara de promisiunea omului ca va face si el numai bine in viata si ca va imprastia in sat vorba despre facerea de bine.
Zana principala prezenta in basmele romanesti este Ileana Cosanzeana, corespondent feminin al lui Fat-Frumos, de care de obicei se indragosteste. Ileana Cosanzeana este o fecioara nazdravana a carei frumusete uimeste, initiata in magia binefacatoare. Ea are de multe ori ca sfetnic un animal cu puteri magice – de obicei, Calul Nazdravan. Ileana este pe cat de frumoasa, pe atat de buna si viteaza, activa si cu spirit intreprinzator. In unele povestiri, Ileana Cosanzeana este chiar Zana florilor, o semidivinitate a primaverii, a renasterii si a tineretii.
Zana buna poate fi fie eroina de care se indragosteste eroul si pe care trebuie sa o salveze dintr-o situatie, fie personajul care apare la un moment dat si il salveaza pe erou dintr-o situatie dificila prin intermediul puterii ei magice. In prima situatie, zana – de multe ori, Ileana Cosanzeana – este rapita de un zmeu sau balaur malefic – care este de fapt indragostit de ea – si dusa departe, fie in lumea, taramul de dincolo, fie intr-un castel indepartat. Eroul – Fat-Frumos – trece prin diverse incercari dificile, initiatice pentru a isi salva iubita si dupa o lupta pe viata si pe moarte cu zmeul rau, o salveaza pe aceasta.
Basmele se termina intotdeauna cu o “nunta ca-n povesti”, “cum nu s-a mai vazut”, happy-endul fiind un dat. In a doua situatie, zana este un personaj secundar care ajuta eroul in incercarile la care este supus – de multe ori, el trebuie sa treaca prin aceste incercari pentru a-si castiga tronul. Astfel, cand pare ca viteazul erou este intr-o situatie fara iesire, apare frumoasa zana care gaseste mereu o cale, de obicei prin intermediul magiei.
Ileana Cosanzeana in special si zana buna in general au populat imaginarul omenesc, ajungand sa fie prin excelenta simbol pentru frumusete, gratie, bunatate si duiosie. Ea este aproape intotdeauna o fata tanara cu par ca de aur si ochi de azur (de aici celebra “la soare te puteai uita, dar la dansa, ba!”), intarind reprezentarea sociala a femeii atragatoare ca fiind cea blonda, cu ochi albastri.
Exista un stravechi folclor al zanei inca prezent (sub forme modificate) si in societatile prezente. Basmele si legendele despre si cu zane apartin unei lungi traditii de credinte care se sprijina pe doi parametri: pe postulatul existentei unor semidivintati benefice, care ajuta omul in situatii dificile si pe o gama de povestiri de experiente, de relatari care fac dovada acestei existente.
Pretutindeni in lume si din timpuri stravechi se regasesc legende ce vorbesc despre fapturi frumoase aflate la un alt nivel de existenta – superior – care sar in ajutorul omului cinstit. Esentiala in folclorul romanesc este credinta intr-un alt taram, secundar; acest taram poate fi locuit de catre zmei, uneori are un caracter infernal, dar niciodata nu este paradisiac – in sensul religios. In acest taram pot ajunge unii oameni exceptionali – eroii – care aspira la o conditie superioara si se indragostesc de o astfel de fiinta neumana si totusi atat de umana prin bunatatea sa.
Zana buna este mai mult decat un personaj de basme iubit de copii, este o fiinta care trebuia creata in imaginarul colectiv: intr-o mitologie populata de duhuri rele, de dracusori, de semidivinitati care pedepsesc, trebuia sa isi faca loc si un personaj prin natura sa superior si bun, care sa ii ia apararea omului terorizat de fiinte fabuloase malefice. Zana pedepseste rar – spre deosebire de alte fiinte mitice romanesti – si existenta sa este conditionata de frumusete si bunatate, sufletul si imaginatia omului avand nevoie si de un asemenea personaj.