Gelozia, acel “monstru cu ochii verzi” este o emotie normala, invatata chiar din anii prunciei, provenita direct din instinctele primare – ofera persoanei un semnal de alarma atunci cand ceea ce este pe drept al sau i se poate fura (!), insa exista tipuri si tipuri de gelozie – si nu toate legate de relatiile de cuplu.
Este dificil sa vorbesti despre gelozie si tipurile de gelozie, deoarece este o emotie extrem de complexa – include teama, furie, nesiguranta, durere si aceasta emotie da nastere la manifestari dintre cele mai diverse – agresivitate, indiferenta, departare emotionala, nevoia constanta de reasigurari, verificari obsesive…
Gelozia, deci, se manifesta inca de la nastere – pruncul vede in mama sa totul si atunci cand atentia acesteia este redirectionata spre o alta sursa decat el, pruncul simte teama irationala de a isi pierde mama, deci de a pierde totul – si adopta diferite comportamente de atragere a atentiei. Mai tarziu, un adult care simte gelozia va cadea prada aceleiasi temeri irationale – pe care, insa, acum o poate gestiona, mai mult sau mai putin eficient.
Tipurile de gelozie sunt strict legate de cauzele acesteia – deci este bine ca oricine sa le cunoasca, pentru ca apoi sa recunoasca in sine emotia, sa distinga radacina acesteia si sa incerce sa o controleze. Nu orice emotie de gelozie provine din relatii romantice, dupa cum vom vedea.
Tipuri de gelozie
Gelozie profesionala. Acest tip de gelozie se naste atunci cand o persoana ce lucreaza intr-un mediu competitiv observa ca altcineva obtine mai multe aprecieri de la sef, promovari, sarcini mai interesante. Acel altcineva ii fura pe nedrept meritele sale – cel putin, asa spune emotia, desi ratiunea poate ca spune altceva. Aceasta emotie se naste din ideea ca daca altcineva capata ceea ce tu doresti, daca altcineva are succes, tu nu vei mai avea destul de capatat – in alte cuvinte, ca nu puteti avea cu totii succes, ci doar unul… Aceste idei si emotii se nasc in medii extrem de competitive si pentru persoane care, de fapt, traiesc cu teama (constienta sau nu) ca oricat ar munci, nu merita sa obtina ceea ce isi doresc.
Gelozie intre prieteni. Nu este vorba de invidie – atunci cand invidiezi un prieten deoarece ti-ai dori sa ai ceea ce el are, ci de un tip de gelozie destul de asemanatoare cu gelozia romantica. Atunci cand un prieten isi face un alt amic, apare gelozia – emotie irationala starnita de teama ca prietenul te va inlocui in viata sa.
Gelozia in familie. Tipuri clasice de gelozie care merita studii extinse: gelozia intre frati – starnita de competitia instinctuala pentru atentia si afectiunea mamei; insa exista si alte tipuri mai subtile de gelozie in familie; cea a tatalui pentru un copil – starnita de faptul ca barbatul simte, odata cu aparitia unui nou membru, care schimba relatia de cuplu, ca isi pierde iubita, ce acorda atentie doar rolului de mama; insa exista uneori si gelozia mamei pentru un copil, mai exact fiica sa – atunci cand aceasta este „fetita tatii”, rasfatata si iubita asa cum ea nu este (se impleteste si cu invidia – mama isi doreste sa devina din nou tanara ca fiica sa). Insa acestea sunt emotii subtile si irationale, emotii care persoanei civilizate i se par „nelalocul lor”, de aceea sunt atent controlate si reprimate.
Gelozia romantica. Care este, pe departe, cel mai discutat si intens tip de gelozie la fiinta umana. Desi se spune ca atat femeile, cat si barbatii, sunt gelosi pentru ca ar putea fi inselati de partener – acesta ar face sex cu altcineva, nu aceasta este prima baza a geloziei romantice. De fapt, atat pentru femei, cat si pentru barbati, gelozia este starnita de o posibila infidelitate emotionala si nu sexuala!
Cu alte cuvinte, te temi mai mult nu ca celalalt sa faca sex cu altciena, ci ca celalalt sa nu se indragosteasca de altcineva, sa nu gaseasca pe altcineva cu care sa comunice, cu care sa se inteleaga, cu care sa isi impartaseasca emotiile… Insa gelozia romantica este o emotie atat de complexa, incat poate fi la randul sau impartita in subtipuri.
Tipuri de gelozie romantica – tipologia este utila, caci este creata in functie de ceea ce starneste emotia
Gelozia – frica. De multe ori, o persoana geloasa in cuplu resime aceasta emotie irationala provenita dintr-o frica intensa – constienta sau nu. Frica de a fi parasit, de a pierde ceea ce are, de a pierde persoana de langa ea. Ideea ca relatia se poate sfarsi oricand o stapaneste. Acest tip de gelozie se manifesta des fara a exista practic dovezi – fara ca partenerul sa dea semne ca doreste sa termine relatia.
Insa teama, frica sunt greu de controlat. Aceasta frica interioara se naste des dintr-o experienta trecuta, in care persoana a pierdut – practic sau doar simbolic – pe cineva important din viata sa (cand a murit o persoana apropiata, a plecat in alta localitate, sau cand pur si simplu a incetat relatiile).
Gelozia – lipsa de incredere in sine. O alta fata a geloziei romantice se naste din cauza lipsei de incredere in sine a persoanei geloase, a unei imagini de sine negative. Atunci cand persoana se gandeste ca in orice zi se poate sa fie parasita sau ca partenerul sa ii fie furat de cineva mai bun, mai atractiv, mai dezirabil. Aceste idei se nasc atunci cand persoana nu se considera indeajuns de buna pentru partenerul de cuplu.
Insa uneori, aceasta imagine de sine negativa este umbrita de furie si mascata de accese de superioritate (probabil ati auzit de faimosul complex de inferioritate mascat de un complex de superioritate – persoana geloasa care in strafund crede ca nu isi merita partenerul, se comporta totusi intr-un mod superior, menit sa il domine pe celalalt, sa il tina langa ea).
Gelozia – putere si control. Uneori, insa, o persoana resimte gelozia deoarece pur si simplu are nevoie sa se simta in control, cu putere, sa domine. Simte nevoia sa arate ca partenerul de cuplu este numai si numai al sau – ca un obiect – si ca detine puterea in cuplu. Si atunci, oricand se simte amenintat – din interiorul cuplului sau din afara – rabufneste deseori agresiv pentru a pastra ceea ce este al sau – partenerul de cuplu si puterea.
Adevarul este ca de cele mai multe ori aceste trei tipuri de gelozie romantica se impletesc – si anume teama poate sa fie combinata in mod logic cu o imagine de sine negativa, care pot duce la sentimente de furie, ce pot duce la resimtirea nevoii de control… Tocmai de aceea, gelozia este o emotie intr-atat de complexa.
Tiupri de gelozie – intre normal si patologic
In final, nu se poate uita de o tipologie importanta a geloziei, care distinge intre diferitele forme normale si formele patologice.
Gelozia normala si bazata. Emotia poate fi considerata normala si chiar rational motivata atunci cand, intr-adevar, exista dovezi practice ca o relatie este amenintata: cand un partener isi da seama ca este inselat, cand este martor cum o alta persoana flirteaza cu partenerul sau etc. E vorba, deci, de o amenintare reala.
Gelozia iluzionala. Desi inca este normala, aceasta este o forma irationala de gelozie, fara baze reale. Este starnita de acele impulsuri instinctive de care s-a discutat. Desi nu exista amenintare reala, persoana isi imagineaza ca relatia sa poate fi in pericol si simte des intepatura monstrului cu ochi verzi. Oricum, desi irationala, tocmai pentru ca este o emotie, acest tip de gelozie ramane normal atat timp cat manifestarile sale nu devin obsesive si agresive.
Gelozia proiectata. O forma cu adevarat interesanta de gelozie! Atunci cand o persoana ar dori de fapt sa iasa cu altii, sa aiba relatii sexuale cu altii, dar nu doreste sa o recunoasca deschis fata de sine, se intampla un proces mental bizar: el/ea isi suspecteaza partenerul de cuplu, transferand, proiectand asupra acestuia propriile dorinte reprimate! Asadar, devine gelos, suspectand ca e inselat, insa in realitate si inconstient, el/ea este cel ce doreste sa insele!
Gelozia patologica. Emotie intensa ce poate proveni din boli pecum paranoia, schizofrenia, tulburari de personalitate sau din abuzul de substante. Aceasta este o forma obsesiva de gelozie care se manifesta prin comportamente agresive sau auto-agresive departe de a fi normale.