Dragoste și relațiiStresul creat de pandemie pune presiune pe relația de cuplu

Stresul creat de pandemie pune presiune pe relația de cuplu

Din cauza pandemiei, chiar și iubirea trebuie să se reinventeze. Oamenii trebuie să facă eforturi să-și stăpânească nervii și comportamentul afectat de stres și problemele care apar pe fondul crizei din 2020. Stresul creat de coronavirul (COVID-19) continuă să zguduie lumea și testează relațiile de cuplu. Specialiștii spun că pandemia pune presiune pe menținerea relației de cuplu și recomandă câteva sfaturi oamenilor în scopul gestionării conflictelor.

Navigare rapidă în articol:

  1. Trei factori care afectează relația de cuplu
  2. Alte motive pentru care eșuează căsătoriile în pandemie

1. Trei factori care afectează relația de cuplu

Pandemia de coronavirus vine cu o serie de factori care pot afecta armonia din relația de cuplu, precum sunt: alimentația nesănătoasă, viața sedentară, munca continuă, anxietatea și depresia.

Alături de aceștia, există alți 3 factori principali care pot duce la distrugerea relației de cuplu.

Vulnerabilități în relație

Principalele vulnerabilități includ problemele psihice, dependența, relațiile rele din trecut, problemele din familie, trăsăturile de personalitate.

Sunt vremuri grele și este greu pentru oameni să facă față stresului. De fapt gândirea lor devine negativă din cauza problemelor vieții. Momente dificile apar chiar și în cuplurile stabile. Relația are mai multe coborâșuri ale vieții, iar asta duce la certuri și dificultăți. Prin urmare, apar momente de criză greu de gestionat din cauza lipsei de răbdare și incapacității de adaptare.

Crizele sunt declanșate acum și de factorii pandemiei, de situații dificile, care au un impact asupra relației de cuplu. Este greu să-ți păstrezi cumpătul când situația este tensionată, iar asta slăbește încet legătura care înainte era armonioasă.

Oamenii se îndepărtează unul de altul și dragostea dispare, pentru că de fapt iubirea și dorința dispar. Dezamăgirile apar imediat din cauza comportamentului dificil, provocat de sentimentele negative.

Factori de stres

Există numeroși factori de stres, creați de pandemie, care duc la un comportament ce declanșează experiențe neplăcute în viața de familie. Aceștia pun presiune asupra relației, chiar și atunci când legătura este durabilă și satisfăcătoare.

Din cauza pandemiei apar probleme financiare, stres în familie și la locul de muncă, dar și alte efecte negative. La mulți oameni, viața de familie a fost grav afectată de problemele financiare. Ei sunt nevoiți să se adapteze și să facă față la situație, să-și direcționeze toate resursele spre ceea ce este important în viața lor. Pentru unii situația este nesustenabilă, problemele financiare sunt prea ridicate, nevoia de bani crește, rămân în urmă cu plata facturilor și nu mai reușesc să-și rezolve nici conflictele. Asta duce treptat la despărțire, sau chiar la divorț.

Problemele financiare au apărut la foarte mulți români, din care majoritatea cred că situația lor se va înrăutăți în următoarele luni. Un număr mare de familii se luptă să-și plătească facturile și să plătească pentru mâncare și alte cheltuieli necesare. E drept că unii au avut probleme și înainte de pandemie, dar apoi veniturile lor au scăzut destul de mult.

Capacitatea de gestionare a conflictelor scade

Din cauza stresului, a temerilor și problemelor, limitele de toleranță scad. Cei doi nu mai au răbdare, reacționează la nervi și sunt impulsivi. Încep luptele între ei, acele conflicte verbale cu argumente violente. Faptul că nu mai au capacitatea de a se adapta, de a se controla și de a depăși conflictele, în cele din urmă se ajunge la despărțire.

În viața de cuplu, dificultățile apar și din cauza schimbării. Asta a fost simțită de toți oamenii, nimic nu mai este ca înainte de pandemie. Oamenii trebuie să se adapteze și să facă față la schimbare, la situațiile neprevăzute care apar. Asta îi stresează, le produce schimbări de caracter și comportament.

2. Alte motive pentru care eșuează căsătoriile în pandemie

Stresul creat de pandemie are efecte fiziologice și psihologice asupra oamenilor și de aceea multe căsătorii se termină. Psihologii au explicat faptul că pandemia afectează totul – sănătatea, economia, educația, afacerile, dar și viața de familie.

În ceea ce privește relațiile de cuplu, efectele acestui proces sunt negative. Din păcate, deși experții încă nu pot generaliza, previziunile sunt de rău augur. În acest an au crescut cererile de divorț și probabil că asta va mai continua, dat fiind că se anunță o perioadă grea.

Principalele motive de divorț sunt: adulterul, declanșarea sau agravarea bolilor mintale, delicvența, abandonul.

Experții spun că există dovezi ce arată că pandemia de coronavirus are efecte psihologice profunde, dar și sociale. Se preconizează că sechelele psihologice ale pandemiei vor persista și în anii următori. Asta înseamnă că pandemia de COVID-19 este asociată cu anxietatea, depresia, stresul, frica de îmbolnăvire, insomnia, incertitudinea.

Oamenii au multe probleme și asta duce la exacerbarea anxietății și depresiei, a incertitudinii și frustrărilor. Bolile psihice duc la conflicte și probleme în relațiile de cuplu. Specialiștii recomandă 4 lucruri pe care oamenii le pot face în fiecare zi pentru bunăstarea lor fizică și psihică.

Un alt aspect negativ este creșterea numărului cazurilor de sinucidere. Asta este o consecință a agravării bolilor mintale și a problemelor financiare. Impactul emoțional și psihologic creat de pandemie creează sentimente de deznădejde, frică, anxietate ce devin copleșitoare și gânduri negative, chiar de sinucidere.

Pentru a preveni asta ar trebui reduși factorii precum stresul, fricile, bolile psihice. Asta este cam greu având în vederea noul val de pandemie. Anxietatea severă și depresia cronică pot face oamenii să simtă în continuu că trăiesc experiențe copleșitoare de viață, din cauza pandemiei.

Experții spun că arma ideală pentru a lupta împotriva depresiei este un hobby nou.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.