Fiecare părinte este foarte important în educația și dezvoltarea copilului său. Implicarea părintelui în educația copilului are un impact asupra îmbunătățirii rezultatelor educaționale ale acestuia la școală. Probabil mulți dintre ei încă nu și-au dat seama cât de esențial este rolul lor în viața copiilor și de aceea uneori au un comportament neimplicat sau autoritar. Ce înseamnă astăzi să fii un părinte bun?
Navigare rapidă în articol:
Părinte neimplicat
Despre părintele neimplicat se spune că nu este mereu atent la nevoile copilului. Este considerat adesea un părinte neglijent, indiferent sau chiar nepăsător. El asigură copilului alimentația, casa și alte nevoi de bază – plimbări, îmbrăcăminte – dar nu-și face timp pentru a petrece mai mult timp cu el, este mereu preocupat de problemele lui și este neimplicat în viața acestuia.
Unii părinți sunt mai puțin indiferenți față de copiii lor, alții sunt mult mai neglijenți față de aceștia, îi ignoră în totalitate.
Un părinte neimplicat poate fi recunoscut după anumite caracteristici:
- Nu este atent la emoțiile copilului, nu-și manifestă prea des dragostea și afecțiunea față de acesta
- Nu are timp pentru copil, nu-l supraveghează aproape deloc, angajează o bonă care să aibă grijă de el
- Nu merge la ședințele de la școală sau la anumite evenimente ale copilului său – serbări, concursuri
- Consideră că are prea multe probleme de rezolvat, care sunt mai urgente și de aceea nu are timp pentru copilul său
- Stabilește reguli pentru copil și are așteptări mari de la el, pe care să le respecte mereu
- Nu are răbdare cu copilul lui, îl evită în mod intenționat
- Oferă copilului prea puțină afecțiune, atenție, sprijin sau iubire.
Care sunt consecințele acestui stil parental asupra dezvoltării copilului? Acesta se va obișnui să-și petreacă timpul singur, va evita să se atașeze de alte persoane. Treptat copilul devine timid, retras emoțional, nu are încredere ușor în alte persoane, are stări de anxietate, teamă, este stresat din cauza lipsei sprijinului familial. Potrivit psihologilor, un astfel de copil poate prezenta probleme de atașament și în ceea ce privește abilitățile emoționale, sociale și poate ajunge chiar să facă anumite delicvențe sau greșeli la vârsta adolescenței.
Implicarea părinților în educația copilului – Sfaturi
Părinții trebuie să fie conștienți de faptul că implicarea lor în educația copilului contribuie la dezvoltarea normală a acestuia. Părinții trebuie să satisfacă nevoile copilului, să-i ofere tot ceea ce îi trebuie, dar și iubire, atenție, dragoste. De asemenea, părinții au datoria de a-și ajuta copilul să învețe, de a se interesa de rezultatele lui la școală, de a vorbi cu profesorii despre acesta (despre succesele, progresele, realizările sale). Părinții trebuie să asigure copilului condiții adecvate pentru învățat acasă, acesta este bine să aibă camera lui, iar în plus să-l ajute și la teme, să facă lecții împreună cu el.
Modul de implicare al părinților în educația copiilor se vede prin comportamentul acestora acasă, la școală sau cu persoanele din afara familiei. Părinții trebuie să-și implice copiii în activitățile zilnice, casnice, astfel îi învață să lucreze, să facă diferite treburi, să-și îndeplinească îndatoririle zilnice.
Cu cât părinții vor fi mai implicați și își vor da mai mult interesul să-și educe copiii, cu atât se va vedea mai bine felul cum aceștia evoluează pozitiv, modul cum se dezvoltă și cum învață la școală. Părinții trebuie să se implice foarte mult în educația copiilor, să le dezvolte interesul de a citi, să le cumpere cărți adecvate pentru vârsta lor.
Cu siguranță rezultatele implicării părinților în lucru cu un copil se vor vedea în modul cum acesta evoluează la școală, în notele sale, comportamentul și modul său de a fi. Părinții trebuie să-și supravegheze copilul atunci când își face temele, să-l verifice, dar nu este bine să facă temele în locul lui. Copilul trebuie să depună efort singur să-și rezolve temele, să fie doar ajutat prin întrebări suplimentare de către părinți.
Părinții foarte exigenți vor cere mereu performanțe foarte bune de la copilul lor și un comportament impecabil de la acesta.
Părinte autoritar
Un părinte autoritar are tendința de a-și subestima copilul, de a-l considera incapabil de a acționa singur, de aceea mereu îl controlează în tot ceea ce face, îi dă ordine și indicații prețioase.
De ce este greșit să fii un părinte autoritar? Stilul de părinte autoritar nu este cel mai potrivit pentru educația copilului. Educația autoritară nu este indicată pentru creșterea copilului. Părintele autoritar vrea să-și păstreze superioritatea față de copilul său. Când copilul refuză să facă ceea ce spune părintele său, este agresat verbal și oarecum determinat să asculte. El este pedepsit când greșește sau când face obrăznicii și este recompensat atunci când face ceea ce trebuie.
Cum recunoști părinții autoritari? Părinții autoritari au tendința de a țipa, de a ridica tonul la copilul lor. Relația cu copilul nu este foarte apropiată, de obicei devine astfel distanțată. Vrea nu vrea, copilul trebuie să se conformeze, să facă ce spun părinții. În caz contrar riscă să fie pedepsit pentru comportamentul său greșit. Într-o astfel de familie se stabilesc foarte multe reguli stricte, în plus se limitează destul de mult libertatea copilului.
Răspunsurile contradictorii ale copilului nu sunt tolerate de părinți. Amenințările și țipetele copilului nici atât, dacă acesta nu ascultă poate fi pedepsit frecvent.
Părinții autoritari au obiceiul să-și critice copilul, îi limitează comportamentul nedorit.
Care sunt consecințele acestui stil parental autoritar asupra dezvoltării copilului?
Părinții autoritari ajung treptat să nu mai fie ascultați de copii, când aceștia ajung la vârsta adolescenței. Consecințele comportamentului autoritar al părinților sunt numeroase:
- Copilul începe să mintă, să se revolte
- Poate să aibă resentimente, să dea vina pe alții pentru faptele lui
- Învață să îi lingușească pe cei puternici
- Are obiceiul să stea retras și așa mai departe.
De cele mai multe ori copilul suferă din cauza comportamentului autoritar al părinților lui. Psihologii consideră că acești copii vor deveni și ei adulți autoritari la rândul lor și se vor comporta astfel față de copiii lor. Potrivit psihologilor, acești copii pot dezvolta o anumită agresiune puternică împotriva oricărei forme de autoritate, deci ei ajung să se revolte și nu mai doresc să se supună nimănui. Prin urmare, ei pot copia comportamentul părinților lor.
Stilul familial al educației este și o consecință a condițiilor sociale, de exemplu a sărăciei. În prezent educația autoritară nu se manifestă atât de frecvent.
Educația autoritară are efect negativ asupra copilului. Desigur modul cum este afectat copilul depinde și de felul lui de a fi, de cât de sensibil este, de abilitățile acestuia și de alți factori. Astfel de copii rămân dependenți și supuși, au mereu o teamă de eșec, nu au suficientă încredere în ei, au probleme în rezolvarea conflictelor chiar și atunci când ajung adulți.
Părinte indulgent
Un părinte prea indulgent își manifestă mereu dragostea față de copilul său și îl susține necondiționat. Sunt părinți prea indulgenți care oferă prea multă libertate copilului lor. Se spune despre ei că își alintă copilul, iar acesta este prea răsfățat.
Părintele indulgent își crește copilul fără reguli, fără să-l certe sau să țipe la el.
Acest comportament față de copil nu este indicat, pentru că el nu va deveni chiar un adult echilibrat. El trebuie ghidat să ia decizii bune, nu trebuie să fie lăsat să facă chiar tot ce dorește.
Care sunt consecințele acestui stil parental indulgent asupra dezvoltării copilului?
Copilul devine prea alintat, prea insistent și pretențios. Dacă nu primește ceea ce își dorește face nazuri, țipă, plânge, are crize de isterie. Un astfel de copil poate fi capricios, neascultător, mofturos, de necontrolat.
Unii copii devin narcisiști, se consideră mai buni, mai frumoși și mai deștepți decât alții. Ei au mare încredere în ei, se cred minunați, au nevoie de confirmarea calităților lor, vor să fie admirați. Narcisismul este o trăsătură de caracter care poate fi moștenită de la părinți. Acesta se diferențiază de stima de sine. La copii narcisismul se dezvoltă treptat în timp. Părinții își laudă în mod exagerat copilul, spun că este mai frumos sau mai inteligent față de alți copii.
Lauda este bună pentru copii pentru că îi motivează, dar nu trebuie să fie exagerată. Ideea este ca acești copii să fie lăudați pentru ca să aibă mai multă încredere în ei, dar nu tot timpul. Încrederea în sine este o calitate la copii care provine din căldura părintească. Părinții care își manifestă dragostea și afecțiunea față de copii, îi ajută să fie mai încrezători, să devină adulți siguri pe ei.
Cum putem responsabiliza un copil prea răsfățat cu ajutorul jucăriilor?
Modul în care părinții stabilesc limite
Este important ca cei mici să știe să respecte limitele părinților. Nu este foarte ușor să spui direct NU unui copil, mai ales dacă îl iubești foarte mult. Pe de altă parte copilului îi va veni foarte greu să accepte acest NU. Prin urmare un părinte trebuie să spună de multe ori NU unui copil, mai ales când acesta este în faza în care își dezvoltă propria voință, este conștient de propriile nevoi, iar de multe ori face nazuri, îi plac lucruri care nu sunt bune pentru el pentru că el vede viața în mod diferit, comparativ cu adulții.
Comenzile pe care le dau părinții, cum sunt cele cu privire la curățenia în cameră sau la învățat, pot fi neplăcute pentru copil. Cu siguranță el preferă mai mult să se joace sau să facă altceva. Anumite lucruri din viața de familie sunt necesare, ele trebuie făcute și de copil. Un lucru este sigur, copilului nu îi va plăcea să fie comandat. Părinții trebuie să se gândească cum să formuleze ceea ce vor să-i spună, astfel încât el să facă.
Când nu vor să-l lase să facă ceva, nu este bine să-i spună direct NU pentru că unui copil mic îi va veni greu să accepte asta. De regulă un copil care nu dorește să facă ceea ce i se spune are tendința de a se înfuria, de a se enerva, de a riposta. Pentru a preveni astfel de reacții contează modul cum i se vorbește în scopul de a păstra totuși anumite reguli care se stabilesc în familie. Dacă se țipă la el atunci când acesta nu face ceva, copilul va deveni nervos, furios, va plânge și probabil nu va urma comenzile pe care le-a primit.
Jocurile de putere între părinți și copii
După o anumită vârstă, încep jocurile de putere între părinți și copii. Părinții spun ceva copiilor lor, iar ei devin mofturoși, capricioși, spun adeseori NU. În acest caz este fără sens să-ți pedepsești copiii. În opinia lor, ei consideră că nu au făcut nimic rău.
Cel mai bine este ca părinții să abordeze altă tactică prin care să-i convingă pe copii să spună DA. Ideea este de a avea argumente prin care să convingi copiii să facă ceva. Părinții care nu au suficientă energie și răbdarea necesară să discute cu copiii, nu vor obține decât discuții stresante între ei și cei mici. Cu dragoste și răbdare discuțiile pot fi calme, plăcute, astfel se pot evita multe situații neplăcute.
De exemplu dacă ești cu copilul la un mall, într-un magazin cu produse pentru cei mici și el începe să insiste să-i cumperi o jucărie, nu trebuie să-i spui direct NU. Mai bine îi explici că este o ideea bună, că vei cumpăra jucăria mai târziu, că o treci pe lista de cadouri pentru el. În acest fel îl refuzi într-un mod adecvat, fără a-l enerva. În timp el cu siguranță va uita despre acea jucărie, care poate nu era potrivită pentru vârsta lui.
Nu spune într-un mod răstit NU unui copil, pentru că nu faci decât să-l agresezi verbal sau să-l dezamăgești. Cel mai bine este să încerci să-i vorbești calm despre acel subiect, astfel încât să reușești să eviți un conflict. Părinții nu trebuie să renunțe la limite și reguli. Ei trebuie să știe cum să discute cu copilul lor pentru a nu deteriora calitatea relațiilor cu el.
Lasă-l pe copil tu să spună NU dacă nu dorește ceva!
Deseori acest stil de educație ajută, pentru că nimeni nu vrea un copil care să se comporte foarte bine în orice situație. Un copil nu se va comporta perfect niciodată. În ceea ce privește dezvoltarea lui, dacă spune uneori NU ajută.
Dacă el va avea personalitate și va spune NU când nu vrea să facă ceva, va putea deveni o persoană sigură și auto-determinată. Astfel copilul va învăța să ia propriile decizii mai târziu.
Un copil care învață să spună NU, când simte că ceva nu-i convine, va ști să se apere în anumite situații. El va ști să reacționeze atunci când este agresat la școală de elevii mai mari, sau când se află în situații dificile în societate.
Părinții de azi suferă de stres, sunt în criză, cum afectează asta copiii?
