Nu uitati sa ramaneti parteneri de viata odata ce ati devenit si parinti: de la venirea pe lume a micului bebe si pana la zborul din cuib al tanarului, rolul de parinte tinde sa va domine viata de familie. Din iubiti, din sot si sotie, deveniti mama si tata, iar uneori relatia dintre voi ajunge una mult prea superficiala, centrata pe nevoile copilului si pe responsabilitatile cotidiene si mai putin pe nevoile voastre emotionale.
Parintii se centreaza doar pe copil, uitand mult prea des de importanta relatiei dintre ei: copilul cere atat timp si atata atentie, incat partenerii de viata nu mai gasesc resurse unul pentru altul. Insa ceea ce parintii si partenerii de viata nu ar trebui sa uite niciodata este faptul ca pentru o familie fericita si un copil fericit, relatia dintre soti trebuie sa fie una fericita! A dedica timp unul altuia, fara copii alaturi, nu va face deloc parinti neglijenti: va face parteneri fericiti si deci parinti fericiti!
Fiti parinti si parteneri de viata! Nu uitati ca, inainte de a deveni mama si tata, ati fost sot si sotie! Ati decis sa formati un cuplu si la un moment dat, o familie. Insa baza familiei o reprezinta in primul rand relatia dintre voi doi, care are nevoie sa fie pretuita si ingrijita. Daca va doriti sa ii oferiti celui mic o copilarie fericita si o familie unita, nu trebuie sa uitati de rolurile voastre prime: de sot si sotie, de parteneri de viata – pe care ii uneste mult mai mult decat copilul.
Este natural ca un parinte sa isi dedice mare parte din timp si atentie copilului, in special in primii ani de viata ai acestuia. Insa sa faceti aceasta cu pretul relatiei dintre voi? Intregirea familiei, aparitia copilului, modifica radical viata voastra impreuna si modifica lista voastra de prioritati.
Copilul devine prioritatea – insa in nici un caz nu este singura! Nu uita ca si partenerul de viata are nevoie de tine, nu uita sa dedici timp si atentie si partenerului; ca mama, poti sa uiti complet ca esti si sotie, iubita, poti sa te centrezi intr-atat pe noul rol, sa te dedici trup si suflet celui mic, inca sa iti neglijezi partenerul. Ca tata, se poate intampla la fel: noul rol, adaugat la presiunile profesionale, te pot face un sot si un iubit neglijent, care uita de partenera sa de viata. Va straduiti atat sa fiti cei mai buni parinti, incat incet-incet ajungeti cei mai rai parteneri de viata!
Cand copilul este singura prioritate in viata voastra impreuna, apare indepartarea emotionala intre voi ca parteneri de viata. Ca parinti, puteti face o „treaba buna” – insa cum ramane cu relatia voastra intima? Nu uitati ca relatia parintilor este un factor esential pentru o familie cu adevarat fericita. Nu trebuie sa fiti doar mama si tata, copilul are nevoie sa vada ca sunteti parteneri fericiti, cu o relatie sanatoasa. Asadar, desi copilul devine prioritatea, relatia partenerilor nu trebuie lasata niciodata in umbra.
Nu uitati ce v-a unit la inceput. Nu copilul si nevoile acestuia – ci iubirea si compatibilitatea dintre voi si faptul ca fiecare a gasit la celalalt indeplinirea nevoilor sale emotionale. Ce se intampla daca, odata cu aparitia copilului, uitati de nevoile partenerului, fiind prea preocupati de cele ale copilului? Relatia se raceste, se modifica: partenerii nu se mai privesc ca iubiti, ca soti, ci ca parintii celui mic; ei trec de la indeplinirea nevoilor lor reciproce la indeplinirea nevoilor celui mic.
Indepartarea emotionala este un rau major pentru orice relatie: daca nu mai gasesti la partenerul de viata indeplinirea nevoilor tale emotionale (afectiune, apreciere, atentie, intimitate), atunci baza intregii relatii dispare. De aceea, oricat de mult timp cere un copil, a gasi momente dedicate exclusiv partenerului de viata este singura cale de a ingriji si mentine sanatoasa relatia de cuplu.
Cum puteti fi si parinti si parteneri de viata? Cum puteti sa pastrati vie relatia dintre voi odata cu aparitia unui copil? Nelasand noile roluri de mama si tata sa domine intreaga voastra viata de familie. Pare imposibil? Nu este chiar asa – micile lucruri fac mult pentru relatia de cuplu. Cateva ore impreuna in intimitate, in timp ce copilul doarme sau este ingrijit de altcineva, ore in care, in pofida epuizarii, petreceti timp impreuna, impartasiti ceea ce traiti si incercati sa va priviti din nou ca iubiti, ca sot si sotie.
A ramane uniti ca parteneri cere si mentinerea acelor gesturi care transmit afectiune: de ce sa va indepartati unul de altul, cand copilul este cu voi? De ce sa nu va sarutati si imbratisati de fata cu cel mic? El va creste vazand doi parteneri fericiti impreuna, va creste vazand ce inseamna o relatie de cuplu sanatoasa!
Poate ca cel mai greu in a fi si parinti si parteneri de viata este faptul ca sunteti de prea multe ori pur si simplu epuizati, astfel ca a face mici gesturi de afectiune sau a gasi putin timp in doi vi se pare un efort supraomenesc. Epuizarea va face si extrem de iritabili, asa incat des, in loc sa va reconectati si sa va apropiati, sariti unul la gatul celuilalt din motive aleatoare („ai uitat sa…”, „nu apreciezi munca mea”, „doar eu fac…”); va revarsati stresul unul asupra celuilalt, in loc sa incercati sa-l combateti impreuna.
Asa ca relatia nu numai ca devine una distanta, devine si incarcata cu resentimente. In loc sa fiti parteneri uniti, deveniti oponenti, in loc sa va indepliniti reciproc nevoile emotionale, va atacati, gandindu-va fiecare doar la propriile sale nevoi si nemultumiri.
Ce trebuie sa faceti, pentru a fi si parinti si parteneri de viata, pentru a evita ca relatia voastra sa se raceasca sau sa se acreasca: sa nu uitati de ce ati devenit initial sot si sotie; sa nu uitati ca nu doar copilul are nevoie de parinte; si sotia are nevoie de sotul ei, sotul are nevoie de sotia lui. Un gest si un cuvant de afectiune, interesul acordat celuilalt, o ora de intimitate si efortul (care nu este chiar atat de imposibil) de a nu revarsa frustrarea asupra partenerului, ci de a aprecia ca acesta este alaturi de tine, efortul de a face o mica schimbare de comportare, de a ramane apropiati si uniti…
