Obezitatea, un „blestem” inevitabil? – Reguli esenţiale pentru limitarea şi prevenirea obezităţii copiilor

Obezitatea poate fi numită „epidemia” ultimelor decenii, alături de cealaltă mare problemă care afectează în ultimul timp inclusiv copiii, stresul; cifrele redau un tablou trist, rata obezităţii în rândul copiilor mici (4-12 ani) triplându-se în ultimele trei decenii.

Toată lumea cunoaşte măcar în mare riscurile presupuse de obezitate, iar în cazul copiilor situaţia e cu atât mai îngrijorătoare cu cât majoritatea copiilor obezi rămân astfel şi la vârsta adultă. Din păcate, mulţi consideră condiţia ca fiind un dat de la natură, factorii genetici fiind priviţi ca imbatabili.

Şi totuşi, există modalităţi de a limita sau chiar preveni obezitatea la cei mici; totul începe acasă, la vârste mici, atunci când părinţii pot şi trebuie să promoveze un stil de viaţă echilibrat. Nu există „nu ai ce face, e obez din cauza genelor”: mereu ai ce face pentru a limita această problemă!

Reguli esenţiale pentru prevenirea obezităţii copiilor:

Regimul alimentar echilibrat. Lăsând deoparte factorii genetici, alimentaţia este principalul vinovat pentru obezitate. Alimentaţia dezechilibrată sau inadecvată îşi spune cuvântul încă de la vârste mici. Odată cu diversificarea alimentaţiei (care se recomandă cu tărie să fie făcută la 5-6 luni, înainte micuţul având nevoie doar de lapte) se pot face alegeri care să ducă spre acumularea excesivă a grăsimii; în această ordine de idei, copiii mici, sub doi ani, au nevoie de mai multe lipide şi mai puţine proteine, nu invers.

Reguli importante în ceea ce priveşte alimentaţia copiilor:

• mese la ore fixe, micul dejun fiind în mod special important; nu se va sări peste o masă principală a zilei (3 mese principale şi 1-2 gustări);
• gustări sănătoase între mese; verificaţi ce mâncare primeşte la grădiniţă; odată ce merge la şcoală, pregătiţi pacheţel cu mâncare de acasă, nu îi daţi bani să îşi cumpere singur gustări;
• acordaţi atenţie la diversitatea alimentaţiei;
• mesele acasă, la masă şi nu la TV sunt o cale ideală de a asigura un stil alimentar echilibrat; încercaţi să gătiţi acasă şi evitaţi pe cât posibil semipreparatele şi fast food (chiar şi aici, poţi face alegeri mai puţin dăunătoare);
• ca gustări, obişnuiţi-l de mic cu alimente cât mai sănătoase; puteţi spune că cel mic nu va dori să ronţăie batoane de cereale, seminţe sau fructe şi că evident va cere chips şi diverse dulciuri; dar poate fi obişnuit de mic, de la început, cu gustări mai sănătoase (bineînţeles, aceasta implică să alungaţi din casă orice tentaţie);
• limitaţi cât se poate băuturile carbogazoase, mai ales la copiii mici; chiar şi sucurile naturale de fructe conţin zahăr, de aceea e preferabil să preparaţi sucuri şi ceaiuri acasă.

Pare un efort aproape imposibil, totuşi aceste reguli sunt extrem de importante pentru limitarea sau prevenirea obezităţii. Totul ţine de obişnuinţe: odată ce impui un stil alimentar echilibrat în casa ta, toţi se vor adapta la acesta.

TV-ul şi computerul. Iată următorii factori ce duc spre obezitatea copiilor de la vârste mici: prea mult timp petrecut cu activităţi complet sedentare precum privitul la TV sau statul la computer, combinat cu prea puţine activităţi fizice. Un copil nu trebuie să petreacă peste 2-3 ore pe zi la TV sau calculator (cu cât e mai mic, cu atât mai puţin timp cu aceste activităţi). Din nou, ţine de obişnuinţe şi de adoptarea unui stil de viaţă sănătos, încurajând activităţile fizice de orice tip. Veţi spune că cere mult timp, efort, bani să asiguraţi copilului mai multe activităţi fizice şi să-l luaţi din faţa ecranului. Dar este o necesitate dacă dorim un copil sănătos.

Exemplul părinţilor. Nu puteţi să-i cereţi să mănânce sănătos, punându-i în faţă o farfurie de spanac, în timp ce voi savuraţi o pizza! Nici nu-l puteţi lua din faţa TV-ului cerându-i să facă sport, în timp ce vă aşezaţi voi pe canapea cu o pungă de chips! Stilul de viaţă echilibrat trebuie adoptat de întreaga familie de când copiii sunt micuţi.

O ultimă idee: mâncarea nu compensează lipsa de timp petrecut cu cel mic sau lipsa de afecţiune; mâncarea nu dovedeşte că îţi iubeşti copilul, nu oferindu-i bunătăţi îi arăţi iubirea ta; mâncarea nu este un leac, o alinare; mâncarea nu trebuie să fie nici o recompensă, nu îi oferi bunătăţi ca răsplată sau mită.

De asemenea, nu e necesar „să mănânce tot din farfurie” dacă se satură. De multe ori asociem mâncarea cu afecţiunea (doar instinctul matern e de a hrăni puiul), dar nu umplându-l cu delicii culinare ne arătăm iubirea.

Mâncăm adesea strict din plăcere, între mese şi nu alegem cele mai sănătoase gustări; trebuie să învăţăm copilul că există plăceri mai sănătoase decât ronţăirea chipsurilor. La fel, instinctual tindem să mâncăm ca alinare sau compensare, când suntem trişti ori nervoşi; nu este un leac pentru problemele emoţionale şi trebuie să învăţăm copilul să abordeze stările emoţionale negative altfel, vorbind despre ele şi relaxându-se cu activităţi mai puţin dăunătoare (muzică, sport, jocuri diverse, chiar şi computerul – dar fără chips!).