Dislexia copilului se refera la dificultatea copilului de a citi, care se manifesta prin tulburari la nivelul auditiv, vizual si kinestezic, sau a altor tulburari ce intervin in achizitia cititului. Dislexia este o tulburare de limbaj scris-citit partiala si reprezinta incapacitatea partiala a copilului de a invata si de a-si forma deprinderile de citit.
Tulburarile de limbaj scris-citit reprezinta incapacitatea copilului in invatarea si formarea deprinderilor de scris-citit, in conditii de inteligenta normala, conditii familiale si sociale favorabile. Tulburarile de scris-citit se impart in doua categorii: partiale (dislexia, disgrafia) si totale (alexia, agrafia).
Disgrafia este incapacitatea copilului de a invata si utiliza corect scrisul in conditii normale (in lipsa unor probleme de auz, de limbaj sau de intelect). Alexia este pierderea capacitatii de a citi si de a intelege limbajul scris, iar agrafia este pierderea capacitatii de a scrie a unei persoane care inainte putea scrie normal. Diagnosticul tulburarilor de limbaj scris-citit se pune la sfarsitul clasei I de catre logoped.
Dislexia copilului consta in dificultati de citire a vocalelor si consoanelor, a cifrelor si a numerelor, dificultati de despartire a cuvintelor in silabe, confuzii intre consoanele p-b, t-d, c-g si f-v, omisiuni sau salturi de cuvinte/ randuri, ritm partial al citirii.
Dislexia apare datorita existentei unor factori psihopedagogici neadecvati sau necorespunzatori la structura psihica a copilului, dezvoltarii insuficiente a psihicului si a personalitatii copilului, deficientelor spatio-temporale si psihomotricitatii, modificarilor morfo-functionale de la nivelul sistemului nervos central, vorbirii nedezvoltate, care se manifesta prin inversiuni, adaugiri, substituiri de cuvinte, sintagme, deformari de litere etc.
Dislexia copilului are un efect negativ asupra integrarii sale sociale. Copilul cu dislexie traieste permanent esecuri si conflicte interioare, ajungand sa dezvolte trasaturi de caracter negative (ex: descurajare, nepasare, pesimism, inertie, teama de insucces, izolare), care duc la manifestarea unor comportamente antisociale, si prin urmare le afecteaza integrarea sociala.
Dislexia copilului se manifesta prin urmatoarele comportamente:
copilul nu poate identifica si citi cuvintele ca un intreg cu o anumita semnificatie si sens;
copilul se poticneste de mai multe ori pana reuseste sa pronunte un cuvant de dimensiuni lungi;
copilul isi concentreaza atentia pe citirea cuvintelor ca un intreg pentru a realiza o lectura cursiva, fapt ce il impiedica sa mai inteleaga textul;
copilul intampina greutati in citirea cuvintelor cu un grad mai inalt de dificultate;
copilul intelege si mai greu propozitiile, sintagmele, frazele, si prin urmare contextul nu mai indeplineste rolul de intregire a unor informatii;
copilul intampina greutati in diferentierea, din punct de vedere auditiv, a cuvintelor si literelor asemanatoare;
copilul are dificultati in intelegerea celor citite si in reproducerea lor;
copilul intampina greutati in trecerea de la randul citit la urmatorul rand si are tendinta de sari un rand sau mai multe randuri;
copilul omite unele foneme sau chiar unele cuvinte;
copilul plaseaza incorect accentul, mai ales pe cuvintele polisilabice;
copilul intampina dificultati in pastrarea formei date a textului.
Dislexia copilului cu intelect normal poate aparea sub mai multe forme, cum ar fi:
Dislexie specifica sau propriu-zisa: copilul are dificultati in dictare si compunere.
Dislexie spatio-temporala: copilul citeste in diagonala.
Dislexia pura sau consecutiva: apare la copilul care sufera de afazie (tulburare a vorbirii care afecteaza exprimarea sau intelegerea limbajului vorbit sau scris), alalie (incapacitate de a vorbi din cauza unui defect sau a unei paralizii a organelor vocale) sau hipoacuzie (diminuarea auzului).
Dislexia de evolutie sau de dezvoltare: copilul este incapabil sa realizeze progrese insemnate in achizitia cititului (cel mai probabil are o cauza genetica).
Dislexia motrica: copilul are tulburari de motricitate (citit neregulat, tremurat, tensionat).
Dislexia lineara: copilul nu poate trece de la randul citit la randul urmator fara a sari peste randuri.
Dislexia copilului are o influenta negativa asupra personalitatii sale atunci cand copilul o constientizeaza sau atunci cand determina esecuri scolare repetate. Exista mai multe moduri de constientizare a tulburarii la copii:
Exista copiii care sesizeaza problema de citit la alti copii, insa nu isi dau seama de propriile lor dificultati.
Sunt copii care isi dau seama de existenta deficientei atat la ei cat si la ceilalti, insa se simt incapabili de a se corecta.
Insa, sunt si copii sensibili fata de deficienta lor si care fac progrese remarcabile in tratarea ei, depunand foarte mult efort in sedintele de logopedie.
Dislexia copilului este diagnosticata de catre logoped si este sesizata la sfarsitul clasei I. Copilul cu o astfel de tulburare trebuie sa urmeze o terapie logopedica pentru a corecta tulburarea de limbaj.
Aceasta terapie se numeste terapia dislexo-disgrafiei si utilizeaza doua categorii de metode si procede:
Metode si procedee cu caracter general, cum ar fi: dezvoltarea auzului fonematic, exercitii pentru dezvoltarea musculaturii degetelor si a mainii, educarea si dezvoltarea capacitatii de orientare si structurare spatiala, inlaturarea atitudinii negative fata de citit-scris si educarea personalitatii.
Metode si procedee cu caracter specific logopedic, cum ar fi: formarea capacitatii de constientizare a erorilor tipice dislexice-disgrafice, dezvoltarea capacitatii de sesizare a relatiei dintre fonem-grafem, litera-grafem si fonem-litera, dezvoltarea capacitatii de discriminare auditiva, vizuala, kinestezic-motrica, dezvoltarea si perfectionarea abilitatilor de citit-scris, corectarea confuziilor de grafeme si de litere.
Este foarte important ca activitatea terapeutica sa se inceapa cat mai devreme, dupa aparitia primelor simptome ale dislexiei si/sau disgrafiei. De asemenea, foarte important in activitatea logopedica este ca: logopatul (asa este numit copilul care face terapie logopedica) sa colaboreze si sa participe activ la terapie, iar logopedul sa colaboreze cu parintii logopatului, cu invatatorii si/sau educatorii copilului.
