Sarcină & BebeCum afectează anumite boli cu transmitere sexuală sarcina?

Cum afectează anumite boli cu transmitere sexuală sarcina?

Există numeroase boli cu transmitere sexuală care atunci când sunt depistate la femeile însărcinate le pot da motive de îngrijorare acestora. Dintre acestea fac parte: sifilisul, infecțiile cu streptococi beta-hemolitici de grup B, infecțiile Chlamydia, virusul Herpes Simplex, infecțiile fungice, infecțiile virale cu hepatita B, micoplasmele și altele.

O parte dintre aceste boli cu transmitere sexuală pot avea efecte negative asupra fătului dacă femeile nu merg la medic pentru a primi un tratament bun, pe care să-l aplice corect în scopul vindecării. Află în acest articol cât de periculoase sunt unele boli cu transmitere sexuală.

Navigare rapidă în articol:

Boli venerice în rândul femeilor gravide

2-boli-venerice-la-femei-insarcinate

Potrivit specialiștilor în domeniul medical, multe boli cu transmitere sexuală pot avea efecte negative asupra fătului. De exemplu una din bolile periculoase este infecția cu Nisseria gonoreea, care face parte din categoria acestor boli cu transmitere sexuală. Riscul de contaminare a nou-născutului atunci când trece prin canalul de naștere este destul de mare.

Unele boli cu transmitere sexuală duc la complicații pentru mamă dar și pentru făt, mai ales în perioada de sarcină. Una dintre acestea este infecția cu Chlamydia, care dacă nu este tratată poate cauza naștere prematură sau în anumite cazuri, avort spontan.

Mare atenție la sănătate înainte și în perioada de sarcină, pentru că în majoritatea cazurilor copiii care se nasc sunt afectați foarte tare de bolile părinților lor, și uneori toată viața.

Infecția Gonoreea în sarcină

3-boli-cu-transmitere-sexuala

Ce se întâmplă dacă o femeie însărcinată are gonoreea în timpul sarcinii? Asta nu înseamnă neapărat că nu va putea avea un bebeluș sănătos, mai ales dacă aplică la timp un tratament adecvat recomandat de un medic de specialitate.

Această infecție bacteriană, cu Neisseria gonorrhoeae, apare la multe femei însărcinate, în vagin, cervix, uretră și boala se transmite prin contact sexual neprotejat, respectiv fără prezervativ. Perioada de incubație este de 2-6 zile. Simptomele sunt uneori asemănătoare unui caz de infecție a vezicii urinare:

  • Apare o senzație greu de suportat de arsură și durere la urinare
  • Creșterea secreției vaginale, scurgerile vaginale sunt semnificative
  • Senzație de mâncărime locală, vaginală, anală și chiar sângerare neregulată în timpul actului sexual.

Boala gonoreea este foarte contagioasă dar se poate vindeca cu un tratament corect, administrat la timp. În lipsa tratamentului se produc complicații.

Infecția se poate transmite la nou-născut în momentul nașterii. Acesta, după ce a luat infecția, poate dezvolta infecții oculare grave, riscul de orbire la nou-născut fiind astfel mare dacă nu se aplică un tratament imediat.

La femeile însărcinate, gonoreea poate da complicații grave, cum sunt: nașterea prematură, infecții ale sacului și lichidului amniotic și chiar avort.

Pentru a preveni astfel de complicații, femeile trebuie să facă analize medicale pentru depistarea la timp a unor boli cu transmitere sexuală. Pentru gonoree se face analiza de laborator a unei mostre de mucus cervical. Dacă se descoperă bacteria în analize, se aplică un tratament cu medicamente pentru combaterea infecției.

Herpesul genital poate afecta sarcina?

4-herpes

Herpesul genital este contagios, dar poate afecta nou-născutul doar în timpul nașterii, când acesta este expus la infecție. Atunci când copilul ia virusul, acesta îi poate afecta gura, ochii, pielea și sistemul nervos central. Dacă mama are herpes genital, medicul poate recomanda nașterea prin cezariană, astfel este prevenită transmiterea virusului la bebelușul nou-născut.

Herpesul genital se poate depista destul de ușor de femei, el produce anumite leziuni în regiunea vaginală, la vulvă și colul uterin.

Herpesul oral este periculos pentru nou-născut. Persoana care are herpes oral nu trebuie să sărute bebelușul.

Aciclovir în timpul sarcinii – Acest medicament ajută în tratamentul herpesului și nu afectează sarcina. Potrivit specialiștilor aciclovirul nu crește riscul de apariție a defectelor congenitale dacă este folosit în primul trimestru de sarcină. Alte medicamente despre care s-a precizat același lucru sunt Famciclovirul și Valaciclovirul.

Riscurile infecției cu Chlamydia în sarcină

5-chlamydia

Chlamydia în sarcină? Ce ar trebui să facă femeile însărcinate care au această boală? La apariția oricăror simptome trebuie să facă analize medicale pentru depistarea bolii. Fără îndoială multe boli cu transmitere sexuală apar și la femeile însărcinate, acest lucru este spus de medicii care deja au avut numeroase cazuri.

Din categoria acestor boli cu transmitere sexuală, grave, face parte și infecția cu Chlamydia. Cine are această boală nu trebuie să se îngrijoreze foarte tare, pentru că prin tratament, sunt șanse de vindecare. Boala este periculoasă pentru că poate cauza naștere prematură și avort spontan, deci este obligatoriu să se aplice un tratament adecvat cât mai curând. În cazuri grave, infecția poate duce și la moartea fătului.

Cum se tratează Chlamydia la femei în timpul sarcinii? Se administează un tratament cu antibiotice recomandat de medic și care nu are efecte secundare. Femeile însărcinate trebuie să fie foarte atente la starea lor de sănătate, să discute frecvent cu medicul despre toate problemele pe care le au și care le îngrijorează. Medicii trebuie să cunoască simptomele produse de aceste probleme de sănătate în scopul depistării rapide a unei boli cu transmitere sexuală și aplicarea unui tratament la timp.

Medicii spun despre infecția Chlamydia că poate produce infertilitate la femei, mai ales atunci când infecția este netratată. Alți factori de risc ai infertilității sunt alcoolul și fumatul. Dacă în timpul contactului sexual se folosește prezervativul, se previne infecția. Dacă partenerii își doresc un copil, atunci ei trebuie să facă analize medicale pentru a fi siguri că nu au niciuna din aceste boli cu transmitere sexuală.

Sarcina și infecția cu virusul hepatita B

6-infectia-cu-hepatita-b

Acestă boală nu produce simptome în aproximativ 70% din cazuri. Atunci când simptomele apar, acestea sunt de oboseală, greață, febră, icter, culoare întunecată a urinei.

Femeile gravide care au hepatita B pot transmite boala la bebeluș. Medicii recomandă vaccinul împotriva hepatitei B la bebelușii nou-născuți care au mamele cu această boală, astfel aceștia sunt protejați de complicații, boala poate fi uneori fatală pentru nou-născuți.

Sifilis la femeile însărcinate

Multe femei care nu folosesc metode de contracepție pot ajunge în situația de a se îmbolnăvi de sifilis atunci când au contact sexual cu persoane infectate. Din păcate medicii au constatat că există un număr prea mare de cazuri de sifilis și între femeile însărcinate.

Numărul infectării cu boli de transmitere sexuală a crescut în utimii doi ani, s-au înregistrat și cazuri de femei care au sifilis. După cum spun specialiștii, sifilisul este o boală periculoasă pentru făt, riscul la aceste femei este să nască bebeluși cu afecțiuni neurologice destul de grave.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.