Daca dihorul a surzit cu siguranta el poate sa fie destul de speriat insa daca s-a nascut surd sau cu sindromul Waardenburg probabil ca nici nu-si da seama de aceasta deficienta a sa, el se comporta cat poate de normal, este fericit si poate fi un animal de companie foarte placut. Cercetatorii considera ca surditatea la dihori reprezinta o problema genetica ce este cauzata de sindromul Waardenburg.
Dihorul a surzit pentru ca s-a nascut cu acest defect genetic care este asociat cu pigmentarea sau mai bine zis cu marcajele albe pe care le prezinta in zona capului. Multe exemplare au pete albe pe partea de deasupra capului sau chiar prezinta toata blana de pe cap alba de parca ar avea o masca. Conform statisticilor majoritatea dihorilor (cam 75%) care au pete albe sunt surzi.
Desi dihorul a surzit el se ajuta de anumite abilitati, are un simt bun de observatie, astfel incat tresare imediat daca se aproprie cineva chiar si din spatele lui, iar cand este prins si luat prin surprindere reactioneaza neasteptat, scoate sunete care se aseamana cu un gangurit de parca ar plange. El este foarte sensibil la orice miscare dar si la vibratii. Este atent si poate reactiona imediat la orice vibratie de pe teren sau aer, pe care o receptioneaza chiar mai mult decat sunetul, in cazul cand l-ar auzi.
Dihorii surzi au deseori probleme de comportament. Femela-dihor care are pui de obicei ii neglijeaza foarte mult pentru ca nu poate auzi sunetele scoase de acestia si astfel reactioneaza prea tarziu la cerintele lor. De asemenea, cand nu aud dihorii devin mai precauti, mai suspiciosi si irascibili, par mereu nervosi si pregatiti sa atace sau sa se apere. Nu reusesc sa mai asculte deloc, nu mai raspund la comenzi, nu le mai respecta pentru ca nu le mai aud.
Ei trebuie ingrijiti cu atentie si rabdare, au nevoie de grija si multa dragoste din partea stapanului lor. Cu siguranta un dihor surd va fi si el un animal de companie placut daca este crescut cu grija si drag, atunci el se va comporta normal – se va juca, va sari, va manca, se va ascunde si eventual se va apropia de alte animale care sunt in preajma lui.
Cand dihorul a surzit pe parcursul vietii poate sa fie destul de stresat, speriat pentru ca simte ca este mai vulnerabil ca inainte. De aceea pentru a-l ajuta oarecum este bine ca stapanul lui sa foloseasca anumite semne tactile, cu ar fi de exemplu atingerea cozii sau a unui piciorus de al lui inainte de a-i pune mana pe cap sau pe fata, sau de a pune mana pe cusca in care doarme si isi petrece timpul, astfel nu se va speria si va fi mai putin stresat.
Modul de comunicare cu el nu va fi prin sunete deoarece oricum nu le va auzi, ci prin gesturi la care el va raspunde bucuros. De asemenea, conteaza si expresiile faciale, pentru ca dihorul surd va fi atent si va invata imediat sa citeasca starea stapanului sau, sa stie cand acesta este trist, fericit, suparat sau bucuros.
Indiferent daca este surd sau nu dihorul este un animal inteligent care are nevoie sa fie activ altfel se plictiseste imediat. Desi pare exagerat stapanul sau dar si ceilalti membri din familia de care apartine reprezinta jucariile sale preferate. El va fi foarte atent la acestia si va cauta sa se joace cu ei. De asemenea, fiind un animal foarte creativ si curios va incerca sa se apropie de stapanul sau, sa se catere, sa-l miroase sau sa stea in apropierea acestuia.
La dihorul surd comportamentul este putin diferit fata de un dihor care aude in sensul ca scoate sunete mai puternice. Uneori poate tipa neincetat, poate deveni chiar obositor, mai ales in momentele in care este suparat, speriat, agitat sau stresat. Si dihorul care aude poate sa tipe strident insa face acest lucru in cazuri rare cand simte ca este in pericol. La dihorul surd insa asemenea sunete sunt scoase mai des pentru ca el nu aude si probabil pentru ca este mai vulnerabil si mai speriat.
Un alt aspect important care apare la un dihor surd este incapacitatea sa de a comunica normal cu alti dihori care aud. Se pare ca un dihor surd care incearca sa comunice prin sunete cu unul care aude, neintelegand si neauzind ce spune acesta poate sa se comporte anormal si astfel sa apara neintelegeri intre ei. Acest lucru face ca dihorul surd sa fie izolat de restul grupului, sa traiasca solitar, sa isi continue viata cum poate in lumea sa.
Ramane totusi la fel de jucaus si curios, are tendinta de a cauta peste tot, de a analiza toate lucrurile, sa guste din ce intalneste si i se pare bun, sa se catere peste tot, etc. In timp, un dihor surd invata sa se adapteze foarte bine la mediul in care traieste, reuseste sa comunice destul de bine si cu alte animale din jurul lui si astfel sa exploreze lumea din jurul lui fara sa auda, doar cu ajutorul celorlalte simturi.
