Tulburări unghiale sau anomalii ale ghearelor la pisici

0
1180
Anomalii ale ghearelor pisicii, Foto: blog.thomasecon.com

Distrofiile de acest fel se referă la orice anomalie sau boală care apare la nivelul lăbuțelor pisicilor, mai ales la gheare și țesuturile din jur. Înflamațiile din jurul ghearelor, infecțiile și alte afecțiuni pot afecta picioarele animalului. Unghiile deformate, excesiv de casante, prea subțiri, sau alte anomalii pot afecta activitatea zilnică a pisicii. Orice tulburare la gheare poate determina patrupedul să-și lingă intens lăbuța, să aibă dificultăți de mers pe jos din cauza durerii la un picior. Gheara poate fi de culoare anormală, încarnată, crăpată, ruptă din carne, țesutul din jurul ei poate fi inflamat, supurat, infectat, de culoare roșie, umflat foarte tare, destul de dureros, înțepat cu obiecte ascuțite, cu așchii, oase, ghimpi, fragmente de sticlă, de tablă, etc.

Ghearele pisici, Foto: fantom-xp.com
Ghearele pisici, Foto: fantom-xp.com

Astfel de tulburări ale ghearelor apar din cauza mai multor factori. Anumite traume pot duce la deteriorarea ghearelor, dar și infecțiile cu bacterii, ciuperci sau substanțe toxice. Unele animale pot prezenta distrofii la gheare din naștere și deci cauzele sunt de natură congenitală. De asemenea, pot apărea dereglări ale nivelului hormonului de creștere, boli grave, cum este de exemplu cancerul. Tăierea necorespunzătoare a gherelor pisicii poate să-i provoace durere și suferință la lăbuță. Unghiile pisicilor nu trebuie taiate prea tare, deoarece se poate atinge partea vie, cu vase de sânge și țesuturi. O astfel de leziune accidentală poate provoca durere la animal și traumatisme dificile. De aceea, cei care nu știu să facă corect acest lucru, trebuie să ducă animalul la un medic veterinar care poate tăia gherele pisicii în mod corect, protejându-i sănătatea. Leziunile la nivelul degetelor, înțeparea acestora, intrarea unui spin sau cui sub gheară, pot duce la apariția infecțiilor, supurațiilor cu puroi, la diferite afecțiuni provocate de bacterii și microbi.

Dacă pisica nu merge normal, se mișcă foarte încet, are tendința de a-și linge în exces gherele de la picior, de a merge ca un animal schiop, înseamnă că ceva nu este în regulă, că are o suferință și trebuie dusă la medic. Uneori poate fi nevoie de o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea unghiei în scopul reducerii inflamației, a infecției grave și restabilirii sănătății. De asemenea, pot fi și situații care implică amputarea unui deget de la picior și acest lucru poate avea ca rezultat un proces de recuperare mai îndelungat și mai multă suferință de suportat de câtre animal.

728×150 sub articol
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ