Educaţia în spiritul toleranţei – să nu învăţăm copiii că cel diferit este cel rău!

0
61
Toleranta şi diversitate
Toleranta şi diversitate

Trăim într-o lume în care e uşor să vezi pericole peste tot, situaţiile legate de imigranţi şi minorităţi făcând oamenii să prefere să trăiască într-o bulă percepută a fi sigură, să impună mai multe limite şi graniţe între ei şi alţii. În timp ce unii au vorbit şi încă vorbesc despre o lume unificată prin idealuri şi scopuri, prin alianţe, alţii preferă înălţarea unor garduri cât mai înalte. De ce? Frica – mereu frica faţă de cel necunoscut şi cel diferit.

Pe de altă parte, există şi gândirea prin stereotipuri, ce-i încadrează pe oamenii care fac parte dintr-un grup în aceeaşi categorie (dacă X face parte din grupul Y, atunci este ca toţi cei din grupul Y). Este suficient să analizăm chiar şi ca „profani” situaţia politică din ultimul timp în diverse „state civilizate”şi vom vedea că oamenii preferă să li se retragă sau limiteze libertatea, în numele unei promise siguranţe; preferă să accepte propuneri intolerante, discriminatorii faţă de unele minorităţi decât să trăiască împreună, dar mereu cu frica de celălalt. Unii profită de aceasta, influenţând populaţia să gândească în termeni de „noi sau ei”; „noi” formăm o comunitate unită şi trebuie să luptăm împotriva altora care ne-ar ameninţa valorile, siguranţa etc..

Aceasta să fie lumea pe care dorim ca un copil să o vadă? O lume ostilă, unde cel altfel, cel diferit pe criterii diverse (etnie, naţionalitate, religie, rasă, orientare sexuală, statut social ş.a.m.d.), acela este o ameninţare? Dorim să creştem un copil care va percepe în orice persoană sau entitate diferită ceva rău? Dorim să îl creştem în frică?

Sigur, ca părinţi, este bineînţeles mai simplu să îl facem precaut – dacă ştie că se întâmplă lucruri rele, atunci va fi mai atent şi deci mai în siguranţă. Dar ce fel de viaţă este aceasta, când descoperind o sacoşă în metrou te temi imediat că e o bombă, în ciuda posibilităţii logice şi mai probabile – cineva şi-a uitat pachetul?!

În plus, educaţia în spiritul toleranţei creează un om liber să gândească el însuşi cine e sau nu e rău, în cine să se încreadă sau nu. Un om care este învăţat să gândească în stereotipuri de fapt nu mai este liber să îşi facă propriile raţionamente. A accepta diversitatea este necesar, înseamnă că ştii şi accepţi că oamenii sunt diferiţi, dar aceasta nu îi face automat ostili.

Sigur, oamenii sunt înclinaţi să aibă încredere şi să agreeze pe cei similari lor; dintotdeauna, s-au creat alianţe pe baza asemănărilor, de la căsătorii între persoane de aceeaşi rasă, etnie, religie etc., la alianţe politice. Pe scurt şi simplist, gândim „Eşti ca mine? Suntem prieteni”! Şi aceasta pentru că am fost învăţaţi să raţionăm astfel, să îi separăm pe cei din jur şi să îi judecăm pe baza unor categorii artificiale. Mereu a fost un „noi” şi un „ei”, o prăpastie între cunoscut şi asemănător şi necunoscut şi diferit. Am crescut învăţând că afro-americanii sunt într-un fel, romii într-altul, evreii într-un altul şi lista poate continua la nesfârşit, căci am creat categorii care să ne facă mai simplu să îi încadrăm şi judecăm pe oameni, fără „chinul” de a-i şi cunoaşte.

Dar ca părinţi, nu vrem oare să creştem un copil cu mintea deschisă, nu închistată în stereotipuri? Un copil care să nu judece pe baza unor diferenţe, ci pe baza cunoaşterii realităţii. Un copil în stare să raţioneze că dacă un număr de X musulmani sunt extremişti şi terorişti, asta nu înseamnă că TOŢI sau majoritatea sunt aşa! Un copil care să nu creadă din frică doar ştirile de senzaţie, ci să gândească logic, să aprofundeze realitatea şi să observe că aceasta e mult mai diversă şi mai complexă.

Nu toţi afro-americanii sunt infractori! Nu toţi romii sunt hoţi! Nu toţi musulmanii sunt terorişti! Nu toţi evreii sunt lacomi! Nu toţi homosexualii sunt „nebuni perverşi”! La fel cum nu toţi românii sunt leneşi (iar lista stereotipurilor şi a prejudecăţilor poate continua şi continua, deoarece e din păcate în natura umană să judece un individ pe baza unei idei generale despre originea sa).

În special ca români, o naţiune care se loveşte în alte ţări de o serie de prejudecăţi negative, este normal să ne dăm seama că această gândire nu e corectă; discriminezi un om deoarece s-a întâmplat ca „oala” din care face parte să producă unele persoane care au făcut lucruri inacceptabile; mai mult, îl transformi într-un pericol potenţial (dacă au existat X români care au făcut aşa, şi acesta o să facă la fel). Este oare un pattern de gândire pe care îl vrem să îl preia copiii?

Indiferent de cum arată astăzi situaţia în lume (şi nu arată prea bine, idealul unei lumi paşnice şi unificate părând mai îndepărtat ca oricând), copiii sunt cei care vor crea viitorul. Dacă vom creşte copii intoleranţi, închişi în stereotipuri, cu frica de străini şi de diferenţe, viitorul va arăta din ce în ce mai ostil şi segregat.

Oamenii vor impune din ce în ce mai multe limite şi graniţe între ei, în loc să lucreze la cooperare. Cei puternici vor trăi bine-mersi, ceilalţi lăsaţi în voia sorţii, doar „ei nu sunt ca noi”. O idee atât de periculoasă, care a fost folosită inclusiv ca o justificare de a-ţi omorî semenii („nu comitem o crimă, ei nu sunt ca noi, sunt inferiori şi periculoşi” – vezi cazurile de genocid).

Într-un final, este de aşteptat să trăim cu frică de celălalt, cel diferit, deoarece lumea nu e o lume sigură şi am fost obişnuiţi cu judecata bazată pe categorii. Un criminal psihopat care pare că seamănă cu noi nu ne stârneşte frică, îl percepem ca fiind ca „noi” (deşi nu este), dar un om de o altă rasă, etnie, religie, ne face suspicioşi şi chiar ostili. Este cazul să conştientizăm acest proces şi să încetăm a gândi că dacă un număr de oameni dintr-o categorie sunt într-un fel, asta înseamnă că aşa sunt cu toţii!!!

728×150 sub articol
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ