Dezvoltarea emoţională a copilului – de ce este important să ne exprimăm deschis afecţiunea faţă de copii?

0
682
Afecţiune părinte copil
Afecţiune părinte copil

Cât de des le spunem şi le arătăm celor iubiţi sentimentele noastre? Cât de des spunem „te iubesc” şi le oferim o îmbrăţişare sau o sărutare pur şi simplu, fără să fie vreo ocazie specială? O femeie tristă că tatăl ei s-a stins din viaţă a zis: „sufăr că s-a dus, dar cel mai mult sufăr că nu am apucat să-i spun atât de multe lucruri, mai ales, nu am apucat să-i spun cât de mult îl iubesc. Acum mă întreb: ştia oare că îl iubesc?”…

Câţi dintre noi nu am rămâne cu aceleaşi regrete, dacă ni s-ar întâmpla să pierdem un om drag? Câţi ne gândim fie că „ştie că îl iubesc fără să i-o spun”, sau că „am timp să îi spun”? Viaţa e preţioasă şi imprevizibilă, de aceea este important să nu uităm să le arătăm persoanelor din viaţa noastră cât de mult înseamnă pentru noi, cât îi iubim.

Vi se pare greu sau cumva nenatural să spuneţi copiilor, părinţilor, soţului sau soţiei „te iubesc”, să îi îmbrăţişaţi şi mângâiaţi? Oare de ce? De ce această jenă ori reţinere de a exprima deschis afecţiunea? Deoarece astfel am crescut – în ideea că iubirea există, însă nu are nevoie să fie exprimată făţiş, în ideea că nu este cazul să fim prea ”siropoşi”.

Dezvoltarea emoţională a copilului – de ce este important să ne exprimăm deschis afecţiunea faţă de copii?

Crescând într-un mediu deschis, plin de afecţiune, în care vorbele şi gesturile iubitoare sunt ceva normal şi necondiţionat, copilul se va dezvolta armonios din punct de vedere psiho-emoţional. Dezvoltarea emoţională este la fel de importantă ca şi cea fizică, cognitivă, socială – poate chiar mai importantă. Din păcate, mulţi dobândesc răni emoţionale ori cresc închişi, reţinuţi, fără a învăţa să se exprime şi să îşi accepte propriile emoţii.

Unii părinţi nu îşi exprimă deschis afecţiunea deoarece nu sunt învăţaţi să facă aceasta, li se pare ciudat să arunce în stânga şi-n dreapta cu „te iubesc-uri” şi cu îmbrăţişări! Aceştia au crescut la rândul lor într-un mediu reţinut în ceea ce priveşte expresiile de iubire. Dacă nu ţi-ai văzut părinţii arătându-şi dragostea unul faţă de altul şi dacă nu ţi s-a spus decât la ocazii speciale (zile de naştere, absolvire etc.) că eşti iubit, normal că ajungi să îţi fie greu să îţi exprimi propriile sentimente faţă de alţii.

Alţi părinţi sunt extrem de zgârciţi cu vorbele şi gesturile de afecţiune gândind că acestea ar reprezenta semne de slăbiciune: doar cei slabi îşi arată deschis emoţiile, fără a le controla! Această „hibă” vine, din nou, din propriul trecut. Ei pot gândi că este mai bine ca cei mici să se înveţe să fie mai reţinuţi cu emoţiile în lumea aceasta dură, pot gândi că disciplina înseamnă să nu îi „răsfeţe” şi „cocoloşească” prea mult (de parcă a-i spune „te iubesc” înseamnă a-l răsfăţa”!).

Adevărul e că nu există nici o contradicţie între a-ţi disciplina copiii şi a le arăta cât îi iubeşti! În unele situaţii trebuie să fii mai strict şi dur, în altele este în regulă şi chiar benefic relaţiei părinte-copil să-ţi exprimi afecţiunea, indiferent de vârsta copilului.

Copiii care cresc văzându-şi părinţii îmbrăţişându-se şi declarându-şi iubirea, copiii cărora li se spune şi arată că sunt iubiţi constant, devin persoane echilibrate emoţional; persoane care îşi acceptă şi îşi exprimă propriile emoţii, fără teama de respingere sau de a părea slabi. Persoane fericite care, chiar dacă vor suferi, vor şti că a iubi înseamnă a o arăta.

A trăi cu ideea „cei dragi ştiu oricum că îi iubesc, nu trebuie să le-o arăt” nu este sănătos. Putem ajunge în situaţia tragică de a ne întreba: „oare a ştiut cât de mult însemna pentru mine?”… Putem crede că e evident că părintele îşi iubeşte copilul, că acesta îşi iubeşte părintele la rândul său, că soţul îşi iubeşte soţia; dar nu este întotdeauna evident, în lipsa expresiilor de afecţiune. Şi chiar atunci când ştii că eşti iubit, tot simţi nevoia să ţi se arate!

Este adevărat că iubirea se demonstrează prin acte, prin fapte, căci vorbele pot minţi; dar aceasta nu înseamnă că nu avem nevoie să auzim vorbe de afecţiune şi să primim gesturi iubitoare! Să creştem copii deschişi faţă de propriile emoţii, în stare să primească, dar şi să ofere dragostea!

728×150 sub articol
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ