Cum ar arata, oare, jurnalul unui bebelus, ce ganduri si emotii ar exprima un mic bebe?
„Imi place aici. E cald, moale, primitor… De departe aud zgomote, voci, simt atingeri… Recunosc mai ales o voce, dulce, duioasa… Imi place cand vorbeste cu mine si stiu cand imi spune mie lucruri, stiu ca cu mine vorbeste. Parca n-as pleca de aici. Oare chiar trebuie sa plec? Sper sa mai stau putin, ca-i tare bine…
Oare a venit vremea? Cred ca da. Ma misc, ma agit, trebuie sa ies. Si… dintr-odata, o explozie de sunete si lumina. Ce se intampla, nu-mi place deloc. Cineva ma tine si ma pipaie enervant. Vreau inapoi… Nu vad prea bine, totul e facut din umbre, din contururi, vocile sunt toate indepartate, dar o stare de bine ma stapaneste la un moment dat. Simt aceeasi caldura ca inauntru. Aud aceeasi voce, cea care mi-e draga. Da, sunt in bratele mamei. Sigur ea este. Este MAMA. Asta stie orice bebelus, nu-i stiinta…
Nu cred ca e la fel de bine ca inainte, dar ce sa fac? Acum trebuie sa fac putin efort ca sa mananc, dar laptele mamicii e asa de bun, asa ca nu mai plang. Parca as sta mereu asa, sa ii simt caldura. Nu-mi place cand ma lasa de la pieptul ei, de ce nu ma poate tine mereu?…
Incep sa vad mai bine si disting chipul mamicii. Ce frumoasa e, ce tanara e! Daca zambeste, ma simt deodata bine. Mergem acasa. Aici mai e cineva, cu voce mai groasa si mai tare, pe care parca o stiu si simt ca ma iubeste si el. Si asta simte bebelusul…
M-a luat in brate si celalalt, care inainte doar dadea tarcoale in jurul mamicii si se holba ciudat la mine. Acum, ca m-a tinut in brate, mi-a placut: e mai puternic si ma tine mai bine. Il recunosc acum: el este tata, care sta mereu langa mama. Imi place sa il aud cum imi vorbeste, ii recunosc acum bine vocea, dar nu-i asa frumoasa ca vocea mamei…
Multe lucruri mi se intampla: imi fac baie, asta imi place, imi schimba scutecele, si asta imi place, ma lasa singurica in patut si asta nu-mi place. Plang de cate ori ceva nu imi place. Daca ma lasa odata de tot singura? Acum o aud pe mama, dar nu o vad. Daca nu se mai intoarce?? Ar trebui sa o chem acum…
Ce bine ma impac cu mamica! Atunci cand ma tine la piept sunt asa de fericita! Ii zambesc, rad la ea, vorbesc cu ea. Ma mai ia in brate si el, taticul, si bunica. Dar cel mai bine tot la mamica este. Ce sa fac sa ma tina in brate mereu? Trebuie sa gasesc eu o metoda…
E ciudat ca ma tot intreaba cand plang “ce vrei, puiul meu?” – pai, eu tot le spun si le spun. Poate o sa invete ei sa ma asculte! Azi mama nu zambea, avea o fata ciudata si o voce mai putin calda cand ii zicea lui tata ceva. Nu mi-a placut si m-am speriat. E bine ca mama a venit la mine si a zambit din nou…
Am crescut suficient de mult, incat acum merg cu mamica si taticul afara. Imi place afara. Aerul e altfel, lumina e altfel. Cateodata, parca n-as mai vrea in casa. Totusi, e bine si acolo, mai ales ca obosesc asa de repede. In casa am camera mea cu stelele pe care le-a agatat taticul si care se rotesc, acolo primesc laptic de la mamica, acolo am tot ce ii trebuie unui bebelus. E casa mea.”
