Copiii „sălbatici”şi copiii izolaţi – ce efecte are izolarea socială asupra dezvoltării fiinţei umane?

0
583
Copii izolati
Copii izolati

Demult se considera că feul în care se dezvoltă un om şi anumite tipuri de comportamente (pro- sau antisociale) derivă din unele instincte naturale şi din moştenirea genetică. Aşadar, se credea că un om învaţă în mod natural să comunice cu ceilalţi, fiind o deprindere înnăscută. Însă s-a realizat curând impactul major al educaţiei, al socializării, al interacţiunii cu alţii în dezvoltarea omului ca fiinţă socială, adaptată mediului.

Cazurile de copii „sălbatici”, crescuţi departe de societate (în genere, acei copii despre care se spune că au fost îngrijiţi şi „educaţi” de animale), dar şi cazurile de copii abuzaţi şi izolaţi, închişi departe de lume de către părinţi, au dovedit cât se poate de clar importanţa pe care o are socializarea, comunicarea în dezvoltarea a ceea ce numim un om normal.

Ceea ce devine o fiinţă este rezultatul unui proces constant de comunicare cu semenii săi, care îi oferă posibilitatea să înveţe deprinderi care să îi permită să se integreze (de relaţionare). Privăm un copil de interacţiunea cu ceilalţi şi vom vedea o fiinţă incapabilă să rezoneze afectiv (să simtă empatie faţă de semeni), incapabilă să comunice în mod normal (adesea, copiii izolaţi nu ştiu nici bazele limbajului) şi bineînţeles incapabilă să se adapteze cerinţelor sociale.

Copiii „sălbatici”

S-a vorbit îndelung despre aşa-zisul „sindrom Mowgli”, despre cazuri de copii care, părăsiţi sau fugind la vârste fragede de acasă, sunt adoptaţi şi educaţi de animale (există mai multe relatări de copii crescuţi de lupi). Adevărul este că o mare parte dintre acestea sunt falsuri, poveşti inventate pentru profit. Unii dintre presupuşii copii sălbatici erau pur şi simplu copii abuzaţi, izolaţi de către părinţi, privaţi de afecţiune şi comunicare, adesea şi cu tulburări mentale (de tipul autismului).

Chiar şi aşa, nu se poate ca toate cazurile să fie pură ficţiune – se pare că au existat copii care trăiseră un timp lung în păduri, adaptându-se acelui mediu. Unii învăţaseră să comunice cu animalele din jur, se adaptaseră în funcţie de stimulii din jur şi erau capabili să meargă, să mănânce, să comunice precum animalele din jur. Faţă de oameni, dată fiind înstrăinarea, simţeau teamă sau respingere. Odată luaţi în grijă, aceşti copii nu evoluau prea rapid – este extrem de greu să înveţi un copil care deja s-a dezvoltat în alt mediu cu limbajul uman şi cu interacţiunea umană. Pe scurt, aceşti copii nu erau capabili să se adapteze la societate, nu aveau abilităţi lingvistice, afective. Fiinţa umană se dezvoltă în funcţie de stimulii înconjurători, de circumstanţele în care creşte. Chiar şi abilităţi simple, precum mersul în picioare, mâncatul „normal” şi comunicarea pentru a cere ceea ce ai nevoie au fost foarte dificil de transmis unor astfel de copii.

Copiii izolaţi

Însă aceste probleme le întâmpină şi copiii crescuţi de părinţi, dar abuzaţi şi închişi, lipsiţi de afecţiune şi de o interacţiune simbolică. Greu de crezut, dar au existat cazuri în care părinţii îşi închideau copii în camere sau chiar cuşti, hrănindu-i, dar fără a comunica cu ei. De exemplu, o fată din Ucraina fusese lăsată până la 9 ani în cuşcă cu câinii – ea comunica cu animalele, dar nu avea nici un fel de abilitate de a interacţiona cu oamenii.

Aceşti copii nu doar că nu pot vorbi, sunt iniţial lipsiţi de empatie faţă de alţii şi de capacitatea de a se îngriji. În lipsa comunicării normale, nu este posibilă dezvoltarea ca fiinţă socială. Doar după îndelungi încercări se poate ajunge la o minimă adaptare la societate, dar chiar şi atunci copiii nu ating un nivel normal de dezvoltare emoţională şi cognitivă.

Nu ai cum să înveţi să trăieşti într-o societate, alături de ceilalţi, în lipsa procesului de socializare. Efecte negative se regăsesc chiar şi în cazurile de copii din orfelinat sau copii care, deşi nu sunt izolaţi de părinţi, sunt închişi în casă, fără contactul cu alţii în afară de familie. Din aceste motive există dezbateri despre preferinţa unor părinţi de a nu înscrie copiii la grădiniţă şi şcoală, optând pentru varianta „home-school”. Oricum ar fi, orice copil are nevoie de o experienţă socială cât mai diversă, de interacţiune cu părinţii, dar şi cu alte persoane.

728×150 sub articol
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ